2011-01-06 12:37:23

Papa: alocuţiunea la rugăciunea "Angelus" în sărbătoarea Epifaniei Domnului 2011 ; urări creştinilor care sărbătoresc Crăciunul după calendarul iulian; salut pentru Ziua Misionară a Copiilor (texte)


(RV - 6 ianuarie 2011) ) Creştinii sunt chemaţi să imite serviciul pe care l-a făcut steaua pentru magi. Trebuie să strălucim ca fii ai luminii, pentru a-i atrage pe toţi la frumuseţea Împărăţiei lui Dumnezeu”. A afirmat papa Benedict al XVI-lea înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” după Liturghia Epifaniei celebrată în bazilica vaticană, vorbind miilor de credincioşi, romani şi pelerini reuniţi în Piaţa Sfântul Petru de la fereastra biroului din Palatul apostolic. Prin venirea şi închinarea magilor, „Epifania prevesteşte deschiderea universală a Bisericii, chemarea ei la a propovădui Evanghelia la toate neamurile”. Dar Epifania - a adăugat - ne spune şi în ce mod Biserica realizează această misiune: reflectând lumina lui Cristos şi anunţând Cuvântul său”.

După rugăciunea Angelus, Pontiful a transmis călduroase urări creştinilor care sărbătoresc Crăciunul după calendarul iulian pe 7 ianuarie şi a încurajat pe cei mici angajaţi în Ziua Misionară a Copiilor.

Dar să ascultăm în întregime alocuţiunea Papei:
Iubiţi fraţi şi surori, am celebrat în bazilică sărbătoarea Epifaniei - scuzaţi întârzierea mea - Epifania, înseamnă manifestarea lui Isus la toate neamurile, reprezentate de magii, care au ajuns la Betleem din Răsărit pentru a aduce omagiu Regelui Iudeilor, a cărui naştere ei o cunoscuseră din apariţia unei noi stele pe cer (Cf Mt 2,1-12). Într-adevăr, înainte de sosirea magilor, cunoaşterea acestui eveniment se extinsese puţin dincolo de cercul familial: pe lângă Maria şi Iosif, şi probabil alte rude, el era cunoscut păstorilor din Betleem, care, auzită bucuroasa veste, au alergat să vadă copilul în timp ce era culcat încă în iesle. Venirea lui Mesia, aşteptatul neamurilor prezis de profeţi, rămânea astfel la început necunoscută. Întocmai, până când au ajuns la Ierusalim acele misterioase personaje, magii care cer amănunte despre „regele ideilor”, născut de curând. Fireşte, fiind vorba de un rege, s-au dus la palatul regal, unde locuia Irod. Dar acesta nu ştia nimic despre atare naştere şi, foarte îngrijorat, a chemat la el imediat preoţii şi cărturarii, care, pe baza renumitei profeţii a lui Mihea (Cf 5,1), au spus că Mesia trebuia să se nască în Betleem. Şi într-adevăr, porniţi în acea direcţie, magii au văzut din nou steaua, care i-a călăuzit până la locul unde se găsea Isus. Intrând, s-au plecat cu faţa la pământ şi i s-au închinat, oferindu-i daruri simbolice: aur, tămâie şi smirnă. Iată epifania, manifestarea: venirea şi închinarea magilor este primul semn - desigur foarte surprinzător pentru toţi - al identităţii singulare a fiului Fecioarei Maria. De atunci, a început să se răspândească întrebarea care va însoţi toată viaţa lui Cristos, şi care în felurite moduri străbate secolele: cine este acest Isus?

Dragi prieteni, aceasta este întrebarea pe care Biserica vrea să o trezească în inima tuturor oamenilor: cine este Isus? Aceasta este neliniştea spirituală care îi stimulează misiunea: a-l face cunoscut pe Isus, Evanghelia sa, pentru ca fiecare om să poată descoperi pe chipul său omenesc chipul lui Dumnezeu, şi să fie iluminat de misterul iubirii sale. Epifania prevesteşte deschiderea universală a Bisericii, chemarea ei de a vesti evanghelia la toate neamurile. Dar Epifania ne spune şi în ce mod Biserica realizează această misiune: reflectând lumina lui Cristos şi vestind Cuvântul său. Creştinii sunt chemaţi să imite serviciul pe care l-a făcut steaua pentru magi. Trebuie să strălucim ca fii ai luminii, pentru a atrage pe toţi la frumuseţea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi celor care caută adevărul, trebuie să le ofere Cuvântul lui Dumnezeu, care conduce la a recunoaşte în Isus „adevăratul Dumnezeu şi viaţa veşnică” (1In 5,20).

Încă o dată, simţim în noi o profundă recunoştinţă pentru Maria, Mama lui Isus. Ea este imaginea desăvârşită a Bisericii care dăruieşte lumii lumina lui Cristos: este Steaua evanghelizării. „Respice Stellam - Priveşte Steaua”, ne zice Sfântul Bernard: priveşte Steaua, tu care umbli în căutarea adevărului şi a păcii; îndreaptă-ţi privirea spre Maria, şi ea ţi-l va arăta pe Isus, lumină pentru fiecare om şi pentru toate popoarele.

După recitarea antifonului marian „Îngerul Domnului”, papa Benedict al XVI-lea a adresat urări creştinilor care sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie urmând calendarul iulian.

„Adresez din inimă salutul meu şi cele mai călduroase urări fraţilor şi surorilor Bisericilor Orientale care mâine vor sărbători Sfântul Crăciun. Bunătatea lui Dumnezeu, apărută în Isus Cristos, Cuvânt întrupat, să întărească în toţi credinţa. speranţa şi dragostea, şi să dea mângâiere comunităţilor care sunt în încercare.

Amintesc apoi că Epifania este Ziua Misionară a Copiilor, propusă de Opera Pontificală a Copilăriei Misionare. Atâţia copii şi adolescenţi, organizaţi în parohii şi în şcoli, formează o reţea spirituală şi de solidaritate pentru a ajuta pe cei de vârsta lor mai în dificultate. E foarte frumos şi important ca cei mici să crească cu o mentalitate deschisă spre lume, cu sentimente de iubire şi de fraternitate, depăşind egocentrismul şi consumismul. Dragi copii şi adolescenţi, prin rugăciunea şi strădania voastră voi colaboraţi la misiunea bisericii. Vă mulţumesc şi vă binecuvântez.

Între saluturile în diferite limbi, cel final în limba italiană, în special pentru participanţii la cortegiul istorico-folcloric, care anul acesta a fost animat de familiile din oraşul Città di Castello şi din Valea de Sus a Tibrului.

Iată, stimaţi ascultători, şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa joi 6 ianuarie, în sărbătoarea Epifaniei Domnului 2011, la întâlnirea cu credincioşii, romani şi pelerini, reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea Îngerul Domnului, binecuvântare pe care o extinde bucuros pe această cale la toţi cei dispuşi lăuntric să o primească în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio cu inserţii şi binecuvântarea apostolică: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.