2011-01-05 19:56:28

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 5 ianuarie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa Benedict al XVI-lea la prima audienţă generală de miercuri în noul an a propus o cateheză despre semnificaţia timpului liturgic al Naşterii Domnului subliniind necesitatea de a păstra farmecul frumuseţii sărbătorilor dar şi nevoia degazării Crăciunului de sentimentalisme şi moralisme: este un mister de prezenţă reală a lui Dumnezeu între oameni.
 
- Miercuri în cursul după amiezii papa Benedict al XVI-lea a făcut o vizită la Secţia de pediatrie de la Spitalul Gemelli din Roma cu ocazia sărbătorii Epifaniei. Salutat de cardinalul vicar Agostino Vallini, de profesorul Lorenzo Ornaghi, rectorul Universităţii Sfintei Inimi şi de directorul spitalului împreună cu alte autorităţi civile şi bisericeşti, Benedict al XVI-lea a întâlnit circa 80 de copii împreună cu părinţii lor, medici şi infirmieri care îi asistă. Momentul principal al vizitei a fost binecuvântarea Centrului de tratament de spină bifidă, gravă malformaţie congenitală a coloanei vertebrale. După vizita în saloanele micilor pacienţi, la sfârşit în holul Spitalului, papa Benedict s-a bucurat de cântecul unui cor de copii şi a primit salutul unei fetiţe. După un scurt discurs de mulţumire şi încurajare, Pontiful a împărţit daruri copiilor prezenţi, imitând magii de la răsărit - a spus - care i-au purtat Pruncului Isus darurile lor, aur, smirnă şi tămâie pentru a-i manifesta închinare şi afecţiune.

- Biserica celebrează miercuri, 6 ianuarie solemnitatea Epifaniei Domnului, cu Evanghelia sosirii la Betleem a magilor de la Răsărit, călăuziţi de o stea şi închinarea lor înaintea pruncului Isus; în tradiţia orientală sărbătoarea este numită Bobotează întrucât accentul este pus pe manifestarea Dumnezeirii lui Isus în momentul primirii botezului în râul Iordan. Papa Benedict al XVI-lea prezidează Sfânta Liturghie în bazilica vaticană începând de la ora 10 iar la ora 12 recită rugăciunea „Îngerul Domnului” împreună cu credincioşii reuniţi în Piaţa Sfântul Petru. Ambele evenimente sunt transmise de Radio Vatican.

- Papa a numit observator permanent al Sfântului Scaun la Organizaţiile şi Organismele Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, FAO, IFAD şi PAM, pe arhiepiscopul Luigi Travagliano, 71 de ani, nunţiu apostolic, din 1970 în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun.

- În fiecare an în solemnitatea Epifaniei Domnului, este şi Ziua Misionară a Copiilor având ca obiectiv formarea şi introducerea celor mai mici în dimensiunea misionară a credinţei pentru a deveni tot mai conştienţi de misiunea evanghelizatoare ce revine tuturor creştinilor, mari şi mici. Ziua instituită de Pius al XII-lea în 1950, este promovată de Opera Misionară Pontificală a Copilăriei Misionare înfiinţată în 1843. Motoul pentru 2011 Intră! Este loc pentru toţiidentifică două aspecte ale misiunii: cea a chemării personale adresată de Domnul fiecărui botezat şi împărţirea cu ceilalţi fraţi a darului primit, Pâinea de viaţă frântă pentru toţi oamenii. Intenţiile de rugăciune pregătite de copii pentru Liturghia solemnităţii subliniază dificultăţile atâtor fraţi de aceeaşi vârstă cu ei, victime ale abandonului din partea părinţilor, de violenţe, boli, reducere în sclavie, lipsiţi de acces la pregătire şcolară. Rodul economisirilor făcute de copii, ofertele aduse în timpul Liturghiei vor avea o distribuţie „continentală”.
 
- Pakistan. Sute de persoane şi zeci de reprezentanţi ai guvernului au participat miercuri în oraşul Lahore la funeraliile omului politic pakistanez Salmaan Taseer, guvernator al provinciei Punjab, asasinat marţi la Islamabad de chiar un agent al gărzii sale de securitate. Ceremonia a avut loc cu onoruri de Stat iar sicriul a fost acoperit cu steagul naţional. Asasinul, care a mărturisit spontan, a declarat că a comis fapta pentru a pedepsi un om politic care aderase la frontul pentru abolirea legii asupra blasfemiei. Preocupare pentru sensul crescând de intoleranţă fază de orice disensiune în Pakistan a fost exprimată de arhiepiscopul de Lahore Lawrence J.Saldanha, împreună cu durerea Bisericii catolice pentru uciderea guvernatorului Taseer.

- Egpit. Măsuri de securitate mai stricte au fost adoptate pentru sărbătoarea Crăciunului creştinilor de rit copt ortodox, după masacrul din noaptea Anului Nou la biserica coptă din Alexandria Egiptului.

- Consideraţii omiletice la solemnitatea Epifaniei Domnului.
 
- Joi 6 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român, Botezul Domnului - Boboteaza. Sfinţirea mare a apei; în calendarul roman sau latin Epifania Domnului, şi Sfinţii Gaspar, Melchior şi Baltazar, magi.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.