2010-12-30 18:31:48

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 30 decembrie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Scrisoare apostolică a papei Benedict al XVI-lea în formă de „Motu Proprio” pentru prevenirea şi contrastarea activităţilor ilegale în domeniul financiar şi monetar. Documentul despre noua lege împotriva reciclării capitalului şi finanţării terorismului a fost publicat joi 30 decembrie.

- Institutul "bancar" al Vaticanului a adoptat astfel legile internaţionale privind combaterea reciclării de capital şi finanţarea terorismului. Într-o notă a directorului Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi privind noile norme vaticane se vorbeşte despre transparenţă şi credibilitate.

- În audienţă la Papa corurile de copii „Pueri Cantores”: voi exprimaţi bucuria sufletului care îl întâlneşte pe Dumnezeu. Audienţa cu cei peste 3000 de cântăreţi, băieţi şi fete, şi însoţitorii lor, în total, circa 4500 de persoane s-a desfăşurat în Aula Paul al VI-lea din Vatican.

- Roma. În anul 2010 au fost ucişi 23 de operatori pastorali: un episcop, 15 preoţi, un călugăr, o călugăriţă, 2 seminarişti şi 3 laici. Dar este doar vârful icebergului unei situaţii critice care implică în prezent tot mai multe comunităţi creştine din lume: se arată în Raportul anual întocmit de agenţia misionară Fides. Numărul cel mai mare de martiri apare în America, unde au fost ucişi 15 operatori pastorali; urmează Asia şi Africa.

- Spania. Se încheie vineri 31 decembrie Anul Sfânt Compostelan dedicat Sfântul apostol Iacob, început cu deschiderea Porţii Sfinte la Santiago de Compostela pe 31 decembrie 2009.

- Istanbul. Zilele trecute preşedinta Mişcării Focolarelor, Maria Voce, a făcut o vizită patriarhului ecumenic de Constantinopol Bartolomeu I.

- Olanda. Continuă la Rotterdam unde a fost deschisă marţi cea de-a 33-a întâlnire europeană a tinerilor promovată de Comunitatea ecumenică de la Taizé. Tema meditaţiei pronunţată la inaugurare de priorul comunităţii fratele Alois în faţa a 30 de mii de tineri prezenţi, a fost bucuria, o temă reluată şi de Benedict al XVI-lea în mesajul transmis cu această ocazie.

- Assisi. Vineri în oraşul Sfântului Francisc , veghe de rugăciune pentru libertatea religioasă organizată de fraţi la mormântului Sărăcuţului în bazilica din Assisi.

- Bilanţ spiritual la cumpănă de ani urmând prologul evangheliei Sfântului Ioan proclamat la Liturghia din ultima zi a anului.

- Vineri 31 decembrie, ultima zi din Anul Domnului 2010: în calendarul liturgic bizantin român Sfânta Melania Romana, cuvioasă, anul 439, ucenică a Sfântului Ieronim; la fel şi în calendarul roman sau latin unde mai este comemorat Sfântul Silvestru I, papă între anii 314 - 335.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.