Funeraliile nunţiului apostolic John (Ján) Bukovský, luni 3 ianuarie, ora 11, în oraşul
Nitra - locul "Kalvaria" -, în Slovacia
(RV - 30 decembrie 2010) Prin interseul redacţiei Programului Slovac Radio
Vatican, am aflat de la Părinţii Verbiţi din Slovacia că funeraliile arhiepiscopului
John (Ján) Bukovský, primul nunţiu apostolic în România după restabilirea
raporturilor diplomatice cu Sfântul Scaun, se vor desfăşura luni 3 ianuarie 2011,
ora 11, în biserica Ridicării Sfintei Fecioare Maria cu Trupul şi Sufletul la Cer
(Adormirea Maicii Domnului" din oraşul Nitra (zona "Kalvaria").
(RV - 20
decembrie 2010) A fost chemat la Domnul arhiepiscopul John Bukovsky, fost nunţiu apostolic
în România şi în Federaţia Rusă. Mons. Bukovsky a decedat sâmbătă 18 decembrie (n.n.
- şi nu luni 20 decembrie) ora 7, în Casa provincială a Părinţilor Verbiţi (S.V.D
- Societas Verbi Divini - Societatea Cuvântului Divin) din arhidieceza de Chicago
în Statele Unite ale Americii. A murit din cauza unei tumori la pancreas. Avea 86
de ani.
Cardinalului Francis George, arhiepiscop de Chicago, care l-a vizitat
în urmă cu două zile, arhiepiscopul Bukovsky i-a cerut să exprime toată gratitudinea
şi fidelitatea sa faţă de Sfântul Părinte şi Sfânta Biserică.
Funeraliile vor
fi celebrate în formă privată de cardinalul Francis George, miercuri 22 decembrie.
Prelatul defunct a dispus ca trupul său să fie transportat la Cerova în Slovacia unde
trăiesc două surori ale sale şi unde vor fi celebrate funeraliile oficiale.
Arhiepiscopul
John (Ján) Bukovsky, SVD, naturalizat american, s-a născut la Cerova-Lieskové, în
Slovacia pe 18 ianuarie 1924. A fost hirotonit preot pe 3 decembrie 1950 în Techny,
Illinois, S.U.A, în rândul Misionarilor Cuvântului Divin. A lucrat mulţi ani la Secretariatul
de Stat fiind colaborator apropiat al viitorilor cardinali Agostino Casaroli şi Luigi
Poggi însoţindu-l deseori pe acesta din urmă în România (încă din anii '70) şi în
alte ţări din Europa de Est aflate sub regim comunist, mai ales în ceea ce s-a numit
Ostpolitik.
Numit episcop titular de Tabalta şi nunţiu apostolic în România
pe 18 august 1990, a primit consacrarea episcopală pe 13 octombrie 1990. Între 1990
şi 1994 a fost primul nunţiu apostolic în România, după restabilirea relaţiilor diplomatice
dintre Sfântul Scaun şi România. Pe 20 decembrie 1994 a devenit primul nunţiu apostolic
în Federaţia Rusă. În 2000 s-a retras din activitate din motive de vârstă. (Vom
reveni cu eventuale precizări) Cu gratitudine
pentru binele pe care l-a făcut poporului şi ţării, în special Bisericii din România,
un gând pios şi o rugă fierbinte:
Requiem aeternam
dona ei Domine et lux perpetua luceat ei. Requiescat in pace! Să se odihnească
în pace în Casa Tatălui!