Bilanţ spiritual la cumpănă de ani urmând prologul evangheliei Sfântului Ioan proclamat la Liturghia din ultima zi a anului

(RV - 30 decembrie 2010) La început era Cuvântul. Lumea serioasă obişnuieşte să încheie anul cu un bilanţ consolidat şi să deschidă noul an cu un bilanţ preventiv. Dacă asemenea bilanţuri sunt utile în familie, obligatorii în instituţii de stat, comerciale şi în politică, ele sunt esenţiale şi în religie, deşi aici nu sunt uşor de întocmit, deoarece adesea există multă confuzie în registre.
Pentru a face puţină ordine înlăuntrul nostru, să medităm asupra prologului Evangheliei lui Ioan propus la Liturghia din ultima zi a anului. Vorbeşte despre Isus - Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, venit să locuiască între noi. Primul punct ferm al unui bilanţ creştin, consolidat sau preventiv, este întrebarea asupra lui Dumnezeu.
Prologul lui Ioan spune: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” (v.1). Înainte de a ni-l prezenta pe Isus, evanghelistul Ioan precizează că, pentru a înţelege cine este Isus, e nevoie să privim dincolo de naşterea sa pământească şi să urcăm până la începutul său veşnic, până la Dumnezeu. De aceea să ne întrebăm la încheierea acestui an: „Ce loc a avut până acum Dumnezeu în viaţa noastră? A fost întotdeauna la începutul şi primul din topul tuturor gândurilor noastre?
Cuvântul s-a făcut trup. Continuând întocmirea bilanţului anual urmând linia prologului celei de-a patra Evanghelii, notăm că Ioan, după ce a pornit de la începutul profund al creaţiei, planează imediat asupra istoriei umane, vizitată de Cuvânt. Cuvântul este al doilea adevăr al credinţei noastre, pe care trebuie să-l avem în minte pentru a ne confrunta şi măsura cu el.
În această privinţă, Ioan notează că oamenii, chiar dacă vorbesc despre Dumnezeu, nu ştiu mult despre el, deoarece „pe Dumnezeu, nimeni nu l-a văzut vreodată” (v.18). Poate vorbi despre el în cunoştinţă de cauză doar unul care împărtăşeşte dumnezeirea cu el. Numai Isus împlineşte această condiţie: şi aceasta este credinţa pe care Ioan o proclamă la începutul Evangheliei sale. Este o precizare importantă. Astăzi mulţi creştini, în spiritul unui confuz ecumenism, fac un amestec din toate religiile. Nu lipsesc cei care consideră că Isus este unul dintre numeroşii profeţi, poate cel mai mare. Este deci bine să ne întrebăm la cumpăna dintre ani: „Cine este pentru mine Isus Cristos? Este singura cauză de mântuire pentru toţi oamenii? Este singurul Răscumpărător al omului?

 
Martorii Cuvântului. A treilea element al bilanţului spiritual pe care îl formulăm în baza prologului Evangheliei lui Ioan, este termenul „mărturie”, care califică misiunea lui Ioan Botezătorul (vv.7 şi 8) şi, cum se va citi mai departe în cursul celei de-a patra Evanghelii, şi cea a ucenicilor lui Isus. Prin urmare, nu se poate vorbi de religie fără a vorbi şi despre mărturie.
Deci ne putem întreba: suntem şi noi asemenea lui Ioan Botezătorul şi ucenicilor lui Isus, martori ai lui Dumnezeu? Sau suntem doar martori ai unei anumite confuzii care este în noi? Atare confuzie s-ar reflecta în faptele noastre şi ar fi o mărturie negativă asupra adevărului lui Dumnezeu şi a Fiului său unul-născut.
Mulţi oameni trăiesc astăzi sub un cer în care nu mai străluceşte soarele lui Dumnezeu. Umblând peste resturile unei lumi religioase care i-a dezamăgit, caută un nou sens pentru viaţa lor. Vor întâmpina dezamăgiri mai cumplite, dacă vor găsi credincioşi, care, dorind să-i ajute, îi vor introduce în noi arhitecturi religioase în care răsună noi cuvinte de viaţă. Construcţiile teoretice, aceste arhitecturi sacre, nici chiar marile cuvinte de viaţă nu salvează pe nimeni, ci numai iubirea. Aceasta este mărturia, lăsată nouă de Isus, şi aceasta este mărturia pe care Dumnezeu o aşteaptă de la noi.

Aici serviciul audio:

rv/A.Lucaci, reluare din 30 decembrie 2007