Papa explică: „Mărire în cer lui Dumnezeu…pace oamenilor, pe care el îi iubeşte”, neseparat de „pace oamenilor de bunăvoinţă”

(RV - 29 decembrie 2010) În finalul predicii de la Liturghia Nopţii de Crăciun, Benedict al XVI-lea a explicat cu claritatea şi profunzimea ce-i sunt caracteristice, care din cele două variante este corectă. Papa, potrivit stilului său, nu exclude ci arată că ambele traduceri sunt admise şi conduc la o înţelegere mai profundă a revelaţiei, arătând bogăţia teologică nebănuită a celor două formulări
Iată finalul predicii Sfântului Părinte:
Evanghelia de Crăciun ne relatează, la sfârşit, că o mulţime de îngeri din oastea cerească îl lăuda pe Dumnezeu şi spunea: "Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerului şi pe pământ pace oamenilor, pe care el îi iubeşte" (Lc 2,14). Biserica a amplificat această laudă, pe care îngerii au intonat-o în faţa evenimentului din Noaptea Sfântă, făcând din el un imn de bucurie despre gloria lui Dumnezeu. "Îţi mulţumim ţie pentru slava ta cea marea". Îţi mulţumim pentru frumuseţea, pentru măreţia, pentru bunătatea lui Dumnezeu, care în această noapte devin vizibile pentru noi. Apariţia frumuseţii, a frumosului, ne face bucuroşi fără ca să trebuiască să ne întrebăm despre utilitatea ei. Cine îl întrevede pe Dumnezeu simte bucurie, şi în această noapte vedem ceva din lumina lui. Dar şi despre oameni vorbeşte mesajul îngerilor în Noaptea Sfântă: "Pace oamenilor pe care el îi iubeşte". Traducerea latină a acestui cuvânt, pe care-l folosim în liturgie şi care provine de la Ieronim, sună diferit: "Pace oamenilor de bunăvoinţă". Expresia "oameni de bunăvoinţă" tocmai în ultimele decenii a intrat în mod deosebit în vocabularul Bisericii. Dar care traducere este corectă? Trebuie să citim ambele texte împreună; numai aşa înţelegem cuvântul îngerilor în mod corect. Ar fi greşită o interpretare care ar recunoaşte numai lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu, ca şi cum El nu l-ar fi chemat pe om la un răspuns liber de iubire. Însă ar fi greşită şi o interpretare moralizatoare, conform căreia omul cu bunăvoinţa sa ar putea, ca să spunem aşa, să se răscumpere pe el însuşi. Ambele lucruri merg împreună: harul şi libertatea; iubirea lui Dumnezeu, care ne previne şi fără de care n-am putea să-l iubim, şi răspunsul nostru, pe care el îl aşteaptă şi pentru care, în naşterea Fiului său, chiar ne roagă. Împletirea harului şi libertăţii, împletirea chemării şi răspunsului n-o putem scinda în părţi separate una de cealaltă. Ambele sunt în mod indisolubil împletite între ele. Astfel acest cuvânt este în acelaşi timp promisiune şi chemare. Dumnezeu ne-a prevenit cu darul Fiului său. Mereu din nou Dumnezeu ne previne în mod neaşteptat. Nu încetează să ne caute, să ne ridice ori de câte ori avem nevoie. Nu abandonează oaia rătăcită în deşertul în care s-a pierdut. Dumnezeu nu se lasă încurcat de păcatul nostru. El reîncepe mereu din nou cu noi. Totuşi, aşteaptă iubirea noastră împreună cu El. El ne iubeşte pentru ca noi să putem deveni persoane care iubesc împreună cu el şi astfel să poată fi pace pe pământ.

Luca nu a spus că îngerii au cântat. El scrie foarte sobru: oastea cerească îl lăuda pe Dumnezeu spunând: "Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerului..." (Lc 2,13 şi urm.). Dar din totdeauna oamenii ştiau că vorbirea îngerilor este diferită de cea a oamenilor; că tocmai în această noapte a veştii bune ea a fost o cântare în care gloria sublimă a lui Dumnezeu a strălucit. Astfel, această cântare a îngerilor a fost percepută ca muzică ce vine de la Dumnezeu, mai mult, ca invitaţie de a ne uni în cântare, în bucuria inimii pentru că suntem iubiţi de Dumnezeu. Cantare amantis est, spune Augustin: cântarea este ceva a celui care iubeşte. Astfel, de-a lungul secolelor, cântarea îngerilor a devenit mereu din nou o cântare de iubire şi de bucurie, o cântare a celor care iubesc. În această oră noi ne asociem plini de recunoştinţă la această cântare a tuturor secolelor, care uneşte cerul şi pământul, îngerii şi oamenii. Da, îţi mulţumim pentru slava ta cea mare. Îţi mulţumim pentru iubirea ta. Fă să devenim tot mai mult persoane care iubesc împreună cu tine, deci persoane de pace. Amin