Biserica persecutată în toate timpurile, dar mereu mângâiată de Dumnezeu: din catehezele lui Benedict al XVI-lea despre Sf. Ioan apostol

(RV - 27 decembrie 2010) Biserica îndură persecuţii în toate timpurile, dar întotdeauna este ocrotită şi şi susţinută de mângâierile Dumnezeu: a subliniat papa Benedict al XVI-lea în catehezele dedicate Sfântului Ioan apostol şi evanghelist, a cărui sărbătoare se celebrează a trei zi de Crăciun, pe 27 decembrie. Împreună cu Sfântul Ştefan, primul martir şi Sfinţii Prunci nevinovaţi, face parte dintre „comites Christi”, dintre „însoţitorii lui Cristos” comemoraţi după solemnitatea Naşterii lui Mesia.
 
Apostolul Ioan, numit în tradiţia creştină orientală „Sf. Ioan Teologul”, este teolog al iubirii lui Dumnezeu, fiind ucenicul preferat al lui Isus, pe care, singurul dintre apostoli, l-a urmat până sub Cruce. Papa i-a dedicat trei cateheze la tot atâtea audienţe generale din vara anului 2006.

Biserica „apare fără apărare, slabă”, „este mereu ameninţată, prigonită”. Dar Ioan - în viziunile sale din Insula Patmos din Marea Egee, unde a fost deportat din cauza credinţei - vrea să redea încredere creştinilor, înfricoşaţi în faţa unei istorii ce apare „indescifrabilă, de neînţeles” şi datorită „tăcerii lui Dumnezeu în faţa persecuţiilor”. Astfel Apocalipsul povesteşte marea sa viziune despre Mielul care este înjunghiat dar stă în picioare:
• Isus, Fiul lui Dumnezeu, pe acest pământ este un Miel fără apărare, rănit, mort. Şi cu toate acestea stă drept, stă în picioare, stă înaintea tronului lui Dumnezeu şi este părtaş la puterea divină. El are în mâinile sale istoria lumii. Şi astfel Văzătorul vrea să ne spună: aveţi încredere în Isus, nu vă fie frică de puterile contrastante, de persecuţie! Mielul rănit şi mort învinge! Urmaţi-l pe Mielul Isus, încredinţaţi-vă lui, păşiţi pe drumul său! Chiar dacă în această lume este doar un Miel ce apare slab, este el învingătorul (Miercuri 23 august 2006).

Vestirea adevărului poartă cu sine persecuţii. Ioan, înaintea sinedriului care îl procesează împreună cu Petru, nu poate tăcea ceea ce a văzut şi auzit:
• Tocmai această francheţe în mărturisirea propriei credinţe rămâne un exemplu şi un avertisment pentru noi toţi de a fi întotdeauna gata să mărturisim cu hotărâre adeziunea noastră de neclintit la Cristos, punând credinţa înaintea oricărui calcul sau interes omenesc (Audienţa generală din 5 iulie 2006).

În Ioan totul porneşte de la prietenia cu Isus, de la gestul aplecării capului pe pieptul său, de la înţelegerea că Dumnezeu este iubire: şi nu a iubit doar în cuvinte, dar cu faptele deoarece a plătit cu propria persoană pentru noi:
• Să notăm bine: nu este afirmat simplu că „Dumnezeu iubeşte” şi cu atât mai puţin că „iubirea este Dumnezeu!”. În alte cuvinte: Ioan nu se mărgineşte la a descrie lucrarea divină, dare merge până la rădăcinile sale…Cu aceasta Ioan vrea să spună că constitutivul esenţial al lui Dumnezeu este iubirea şi prin urmare toată lucrarea lui Dumnezeu se naşte din iubire şi poartă amprenta iubirii: tot ceea ce Dumnezeu face, o face din iubire şi cu iubire. Chiar dacă nu întotdeauna putem înţelege imediat că aceasta este iubirea, dar este iubirea adevărată (9 august 2006).

Omul este chemat să răspundă iubirii fără măsură a lui Dumnezeu, cum spune Isus în porunca nouă relatată în Evanghelia după Sfântul Ioan: „Cum v-am iubit eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii”:
• Acele cuvinte ale lui Isus ’precum eu v-am iubit’, ne invită şi totodată ne neliniştesc; sunt o ţintă cristologică ce poate părea de neajuns, dar în acelaşi timp sunt un imbold ce nu permite să ne oprim la ceea ce am putut realiza. Nu ne îngăduie să fim mulţumiţi de felul cum suntem, dar ne împinge să rămânem în mers spre această ţintă (9 august 2010).

„Dumnezeu este iubire: această revelaţie - afirmă Papa - iluminează „faţa întunecată a istoriei”. De aceea, suferinţa nu este „ultimul cuvânt”, dar este un „punct de trecere spre fericire”. De aceea putem spune: „Vino, Doamne Isuse!”.

 
Aici serviciul audio: