Evocarea tăcerii cosmice la Naşterea Domnului şi "Kalenda", adică vestirea solemnă a naşterii istorice a Mântuitorului

(RV - 24 decembrie 2010) Printr-o străveche tradiţie care datează de la începuturile Bisericii la Roma, creştinii celebrează misterul Naşterii Domnului în inima nopţii, evocând tăcerea care învăluia toate când a coborât Cuvântul divin şi lumina a strălucit în faţa păstorilor care, pe când vegheau la turmele lor, au primit vestea cea bună a naşterii Mântuitorului.
Şi noi, în această noapte sfântă, ne reunim pentru ca să celebrăm, în comuniune cu Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, misterul Naşterii Domnului: mister al Luminii care străluceşte în întuneric, al Cuvântului făcut trup, al Pâinii coborâte din cer.

Papa prezidează în bazilica vaticană Sfânta Liturghie începând de la ora 22. Participanţii se unesc în credinţă cu toţi creştinii care în lumea întreagă comemorează acest eveniment al mântuirii noastre, în special fraţii şi surorile noastre din Africa şi din Asia, din America de Nord şi de Sud, din Europa de Est şi de Vest, sintonizaţi prin intermediul radioului şi televiziunii cu Liturghia Nopţii de Crăciun din bazilica Sfântul Petru.

Înainte de celebrare, într-un intens moment de rugăciune, credincioşii din bazilică sunt invitaţi să amintească profeţiile care l-au anunţat pe Mesia promis, rugăciunile prin care a fost invocat şi tăcerea cosmică ce a învăluit naşterea sa.

Apoi, înainte de a cânta, asemenea îngerilor în noaptea sfântă, mărirea lui Dumnezeu în ceruri şi pacea pentru oamenii de pe pământ, este proclamată vestirea naşterii Domnului la împlinirea timpurilor prin străvechiul text „Kalenda”. Acest anunţ ne va aminti că Cristos, Răscumpărătorul omului, este centrul cosmosului şi al istoriei.

În ascultarea făgăduinţelor despre Mesia. Ascultăm câteva texte profetice din Vechiul Testament care au anunţat în mod progresiv venirea lui Mesia. Credincioşii se unesc cântării acestui anunţ repetând: Regem venturum Dominum, venite adoremus…Domnului care va veni, veniţi cu toţi să ne închinăm!

În rugăciune pentru venirea lui Mesia. Străvechile antifoane majore ale Adventului, care încep cu exclamaţia „O,”,proprii liturghiei romane, cu seria titlurilor mesianice şi invocarea stăruitoare a venirii lui Mesia pregătesc credincioşii să-l primească pe acela care a fost vestit şi invocat ca Emanuel: Dumnezeu cu noi. „O, Emanuel, Regele şi Legiuitorul nostru, nădejdea şi mântuirea neamurilor, vino să ne mântuieşti, Doamne, Dumnezeul nostru!”

După fiecare se răspunde cu strigătul drepţilor din Vechiul Testament: „Rorate, coeli desuper et nubes pluant iustum - Picuraţi, voi, ceruri, roua de sus şi norii să reverse în ploaie pe cel drept” (Is 45,8).
Întreaga creaţie este în aşteptare. Printr-un scurt fragment luat din povestirile străvechi despre Naşterea lui Cristos şi cu antifonul inspirat din cartea Înţelepciunii, este reevocată acum creaţia întreagă care aşteaptă în adâncă tăcere naşterea Mântuitorului.

Tăcerea extatică, extaziată a întregii creaţii a fost redată în tradiţia creştină românească prin versul repetat al colindului: „Linu-i lin şi iară-i lin”.

Din străvechile povestiri ale naşterii Domnului .
Din străvechile povestiri ale naşterii lui Cristos, propunem un fragment care evocă tăcerea cosmică a acelui moment solemn:
„În tăcerea cea mai adâncă a acelui moment toate s-au oprit înmărmurite: au încetat vânturile care nu mai suflau, nu s-a mai mişcat nici o frunză de pe copaci, nu s-a mai auzit nici un şopot de ape, nu au mai curs fluviile, nu a mai fost fluxul mării, au tăcut toate izvoarele de apă, nu a mai răsunat nici o voce omenească: stăpânea o mare tăcere. În acel moment, axa însăşi a lumii s-a oprit din mişcarea lină a cursului ei. Măsurile orelor aproape apuseseră. Cu teamă mare toate tăceau uimite, în timp ce noi eram în aşteptarea venirii maiestăţii, a capătului veacurilor”.

„Când liniştea învăluia totul şi noaptea era la jumătatea căii sale, Cuvântul tău atotputernic, Doamne, a venit din ceruri, de pe tronul regesc” (Înţ 18,14-15).

După antifonul intrării şi actul pocăinţă, şi înainte de intonarea imnului Gloria in excelsis Deo, prin care, asemenea îngerilor în noaptea sfântă, se cântă mărirea lui Dumnezeu în cer şi pacea oamenilor pe pământ, se proclamă naşterea Domnului la plinirea timpurilor prin vestirea solemnă urmând textul numit „Kalenda”. Acest anunţ aminteşte că Cristos, Răscumpărătorul omului, este centrul universului şi al istoriei.

Propunem, în traducerea noastră din limba latină, textul prin care un cantor vesteşte naşterea istorică a Mântuitorului.

Octavo Kalendas ianuarii. Luna decima nona.
25 decembrie. Luna a XIX-a.

Trecuseră multe secole de la crearea lumii, când la început Dumnezeu a creat cerul şi pământul şi l-a făcut pe om după chipul său;

şi multe secole de când, după potop, Cel Preaînalt a făcut să strălucească curcubeul, semn de legământ şi de pace;

(21) douăzeci şi unu de secole după plecarea din Ur-ul caldeilor a lui Abraham, părintele nostru în credinţă;

(13) treisprezece secole după ieşirea lui Israel din Egipt sub conducerea lui Moise;

în jur de o (1000) mie de ani după ungerea lui David ca rege al Israelului;

în a (65) şaizeci şi cincia săptămână, după profeţia lui Daniel;

în vremea celei de-a (194) o sută nouăzeci şi patra Olimpiade;

în anul 752 de la întemeierea Romei;

în al (42) patruzeci şi doilea an al împărăţiei lui Cezar Octavian Augustul;

pe când întreg pământul era în pace, Isus Cristos, Dumnezeu din veşnicie şi Fiu al Tatălui veşnic, voind să consacre lumea prin sfânta sa venire, zămislit de la Duhul Sfânt, după trecerea a nouă luni de la zămislire, (aici cantorul ridică vocea iar credincioşii se aşează în genunchi) în Betleemul Iudeii se naşte din Maria Fecioara el care s-a făcut om:

Naşterea Domnului nostru Isus Cristos după trup.

RV/ A.Lucaci