Papa: Cine nu îl primeşte pe Isus cu inimă de copil, (deci, ca fiu, mereu fiu, chiar
şi după ce a devenit tată sau mamă), nu poate intra în împărăţia cerurilor
(RV - 23 decembrie 2010) Propunem în reluare cateheza lui
Benedict al XVI-lea ţinută la audienţa generală de miercuri 23 decembrie 2009, convinşi
că ea poate ajuta la pregătirea ieslei sufletului pentru primirea Mântuitorului. Isus
Prunc este Dumnezeu-Iubire „lipsit de apărare”, care nu vine pentru a cuceri lumea
„din afara ei”, ci vrea mai degrabă „să fie primit de om în libertate”, „să transforme
lumea din interior”. În aceasta stă semnificaţia spirituală a Naşterii Domnului: papa
Benedict al XVI-lea a dedicat apropiatei sărbători a Crăciunului cateheza susţinută
la audienţa generală de miercuri în aula Paul al VI-lea din Vatican. Pontiful a axat
cateheza în special pe străvechea tradiţie de Crăciun a replicii ieslei de la Betleem,
realizată de Sfântul Francisc de Assisi în localitatea Greccio în urmă cu aproape
800 de ani.
• Iubiţi fraţi şi surori, prin novena de Crăciun, pe care
o celebrăm în aceste zile, Biserica ne invită să trăim în mod intens şi profund pregătirea
Naşterii Mântuitorului, de acum foarte aproape. Dorinţa, pe care toţi o purtăm în
inimă, este ca apropiata sărbătoare a Crăciunului să ne dăruiască, în mijlocul activităţii
frenetice a acestor zile, bucurie senină şi profundă pentru a ne face să atingem cu
mâna bunătatea Dumnezeului nostru şi să ne dea nou curaj.
Pentru a înţelege
mai bine semnificaţia Crăciunului aş vrea să fac o scurtă referinţă la originea istorică
a acestei solemnităţi. De fapt, Anul liturgic al Bisericii nu s-a dezvoltat iniţial
pornind de la naşterea lui Cristos, dar de la credinţa în învierea sa. De aceea, sărbătoarea
cea mai veche a creştinătăţii nu este Crăciunul, ci Paştele; învierea lui Cristos
pune temelia credinţei creştine, este la baza vestirii Evangheliei şi face să se nască
Biserica. Prin urmare a fi creştini înseamnă a trăi în manieră pascală, lăsându-ne
implicaţi în dinamismul care derivă din Botez şi care poartă la a muri pentru păcat
spre a trăi pentru Dumnezeu (Cf Rom 6,4).
Cel dintâi care a afirmat
în mod clar că Isus s-a născut pe 25 decembrie a fost Hipolit din Roma, în comentariul
său la Cartea lui Daniel, scris spre anul 204. Unii exegeţi notează, apoi, că în
acea zi se celebra sărbătoarea Dedicării Templului de la Ierusalim, instituită
de Iuda Macabeul în anul 164 înainte de Cristos. Coincidenţa de date ar însemna atunci
că prin Isus, apărut ca lumină a lui Dumnezeu în noapte, se realizează cu adevărat
consacrarea templului, Adventul, venirea lui Dumnezeu pe acest pământ. În creştinătate
sărbătoarea Crăciunului a asumat o formă definitivă în secolul al IV-lea, când ea
a luat locul sărbătorii romane a soarelui invincibil, „Sol invictus”. •
S-a pus astfel în evidenţă că naşterea lui Cristos este victoria adevăratei lumini
asupra întunericului răului şi a păcatului. Totuşi, atmosfera spirituală, intensă
şi deosebită, care înconjoară Crăciunul s-a dezvoltat în Evul Mediu, datorită Sfântului
Francisc de Assisi, care era profund îndrăgostit de omul Isus, de Dumnezeu-cu-noi.
Primul său biograf, Tommaso da Celano, în Vita secunda povesteşte că Sfântul
Francisc „Peste toate celelalte solemnităţi celebra cu grijă de nedescris Naşterea
Pruncului Isus, şi numea sărbătoarea sărbătorilor ziua în care Dumnezeu, făcut mic
prunc, a supt la un sân uman” (Fonti Francescane, n.199, p. 492). Din această
devoţiune particulară faţă de misterul Întrupării a avut originea renumita celebrare
din localitatea Greccio, în regiunea italiană Lazio, în noaptea de Crăciun 1223.
Ea a fost probabil inspirată Sfântului Francisc de pelerinajul său în Ţara Sfântă
şi de replica ieslei de la Betleem din bazilica papală Sfânta Maria Maggiore din Roma.
Ceea ce îl însufleţea pe Sărăcuţul din Assisi era dorinţa de a trăi în mod concret,
viu şi actual, umila măreţie a evenimentului naşterii Pruncului Isus şi de a-i împărtăşi
bucuria tuturor.
În prima biografie, Tommaso da Celano vorbeşte despre noaptea
ieslei de la Greccio, într-un mod viu şi mişcător, oferind o contribuţie decisivă
răspândirii celei mai frumoase tradiţii de Crăciun, cea a ieslei, replică a celei
de la Betleem. • Noaptea de la Greccio, de fapt, a redat creştinătăţii intensitatea
şi frumuseţea sărbătorii Naşterii Domnului şi a educat Poporul lui Dumnezeu să-i perceapă
mesajul cel mai autentic, căldura specială, şi să iubească şi să adore umanitatea
lui Cristos. Aceasta abordare, această apropiere de evenimentul Crăciunului a oferit
credinţei creştine o nouă dimensiune.
Paştele concentrase atenţia asupra puterii
lui Dumnezeu care învinge moartea, inaugurează viaţa nouă şi învaţă a spera în lumea
care va veni. Cu Sfântul Francisc şi ieslea sa, s-a pus în evidenţă iubirea dezarmată
a lui Dumnezeu, umilinţa şi bunătatea sa, care la Întruparea Cuvântului se manifestă
oamenilor pentru a-i învăţa un nou mod de a trăi şi de a iubi.
Tommaso da Celano
povesteşte că, în acea noapte de Crăciun din 1223, i-a fost acordat lui Francisc harul
unei vedenii minunate. A văzut stând nemişcat în iesle un mic prunc, care a fost retrezit
din somn chiar de apropierea lui Francisc. Şi adaugă: „Nici această vedenie nu se
îndepărta de fapte deoarece, prin lucrarea harului său care acţiona prin intermediul
sfântului său slujitor Francisc, copilul Isus a fost reînviat în inima multora, care
îl uitaseră, şi a fost imprimat profund în amintirea lor iubitoare” (Vita prima,
op. cit., n. 86, p. 307). Acest cadru descrie cu multă precizie cât de mult credinţa
vie şi iubirea lui Francisc pentru umanitatea lui Cristos au transmis sărbătorii creştine
a Crăciunului: descoperirea că Dumnezeu se revelează în mădularele gingaşe ale Pruncului
Isus. Datorită Sfântului Francisc, • …poporul creştin a putut percepe că la Crăciun
Dumnezeu a devenit într-adevăr „Emanuel”, Dumnezeu-cu-noi, de care nu ne separă nici
o barieră şi nici o distanţă. În acel Prunc, Dumnezeu a devenit atât de aproape de
fiecare de noi, atât de vecin, încât îi putem spune tu şi ne putem întreţine cu el
într-un raport confidenţial de profundă afecţiune, aşa cum facem cu un nou-născut.
În
acel Copil, de fapt, se manifestă Dumnezeu-Iubire, condiţia sa săracă şi dezarmantă: •
Dumnezeu vine fără arme, fără forţă, deoarece nu vrea să cucerească, pentru a spune
astfel, din exterior, ci înţelege mai degrabă să fie primit de om în libertate; Dumnezeu
se face Prunc lipsit de apărare pentru a învinge trufia, violenţa, pofta de posesie
a omului. În Isus Dumnezeu a asumat această condiţie săracă şi dezarmantă pentru ne
învinge prin iubire şi a ne conduce la adevărata noastră identitate.
Nu trebuie
să uităm că titlul cel mai mare al lui Isus Cristos este tocmai acela de „Fiu”, Fiu
al lui Dumnezeu; demnitatea divină este indicată cu un termen care prelungeşte referinţa
la condiţia umilă a ieslei de la Betleem, deşi corespunzând în mod unic dumnezeirii
sale, care este divinitatea „Fiului”.
Condiţia sa de Prunc ne arată, apoi,
cum îl putem întâlni pe Dumnezeu şi cum putem să ne bucurăm de prezenţa sa. Numai
în lumina Crăciunului putem înţelege cuvintele lui Isus: „Dacă nu vă veţi întoarce
şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt
18,3). Cine nu a înţeles misterul Crăciunului, nu a înţeles un elementul decisiv
al existenţei creştine. • Cine nu îl primeşte pe Isus cu inimă de copil, (deci,
ca fiu, mereu fiu, chiar şi după ce a devenit tată sau mamă), nu poate intra în împărăţia
cerurilor: aceasta este ceea ce Francisc a voit să amintească creştinătăţii timpului
său şi din toate timpurile, până astăzi.
Să-l rugăm pe Tatăl ca să ne dea
acea simplicitate a inimii care recunoaşte în Prunc pe Domnul, exact aşa cum a făcut
Francisc la Greccio. Atunci ar putea să ni se întâmple şi nouă ceea ce Tommaso da
Celano - referindu-se la experienţa păstorilor în Noaptea Sfântă (Cf Lc 2,20)
- povesteşte în legătură cu toţi cei care au fost prezenţi la evenimentul din Greccio:
„fiecare s-a întors de acolo la casa sa plin de o bucurie imposibil de exprimat”(Vita
prima, op. cit., n. 86, p. 479).
Aceasta este urarea pe care o formulez
cu afecţiune vouă tuturor, familiilor voastre şi tuturor celor dragi ai voştri. Crăciun
binecuvântat tuturor! rv/al