2010-12-12 20:25:03

Papa: dimensiunea comunitară, trăsătură fundamentală a vieţii creştine


(RV - 12 decembrie 2010) Toţi trebuie să poată găsi în parohie căi adecvate de formare şi să facă experienţa acelei dimensiuni comunitare care este o caracteristică de bază a vieţii creştine”. Papa Benedict al XVI-lea a amintit aceasta duminică în cursul vizitei pastoral la parohia Sfântul Maximilian Kolbe de pe Via Prenestina (Torre Angela), în sectorul est al diecezei de Roma.

Constatând că această comunitate parohială cuprinde „multe familii venite din Italia centrală şi meridională” şi „Numeroase persoane din ţările de Est ale Europei şi din alte ţări, Papa a îndemnat credincioşii „să crească tot mai mult în comuniunea cu toţi”. „Este important a crea ocazii de dialog şi de a favoriza înţelegerea reciprocă între persoane provenind din culturi, modele de viaţă şi condiţii sociale diferite”, a indicat, subliniind că e nevoie mai ales a le implica în viaţa creştină, printr-o pastorală atentă la nevoile reale ale fiecăruia”. „Nici o comunitate nu poate trăi ca o celulă izolată de contextul diecezan”, a spus Pontiful la omilie. Comunitatea creştină trebuie să fie „expresia vie a frumuseţii Bisericii care, sub călăuzirea episcopului - şi în parohie, sub călăuzirea parohului care îi este colaborator -, păşeşte spre Împărăţia lui Dumnezeu.








All the contents on this site are copyrighted ©.