Să ne înţelegem: secularizare şi "secularism"

(RV - 10 decembre 2010) Secularizarea este un fenomen complex şi ambivalent. În română verbul „a seculariza”, potrivit dicţionarului, înseamnă „a trece în patrimoniul statului - în schimbul unei despăgubiri - un bun aparţinând bisericii sau mănăstirii”; este un proces de separare dintre instituţiile religioase şi puterea lumească. Altfel spus, secularizarea, poate indica autonomia realităţilor pământeşti şi separarea dintre împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia Cezarului şi, în acest sens, ea, nu numai că nu este împotriva Evangheliei, dar îşi află în ea una din rădăcinile sale cele mai profunde. Însă, secularizarea în vorbirea curentă occidentală poate indica şi un ansamblu de atitudini contrare religiei şi credinţei pentru care se preferă folosirea termenului „secularism” care deşi nu figurează în dicţionarele limbii române nu se poate renunţa la el. De asemenea „secularismul înseamnă pierderea vieţii adevărate a Bisericii, înstrăinarea membrilor Bisericii de duhul autentic. Secularismul este respingerea etosului eclezial şi infiltrarea aşa-numitului duh lumesc în viaţa Bisericii”.

Secularismul se raportează la secularizare ca scientismul la ştiinţific şi raţionalismul la raţionalitate: explică părintele capucin Raniero Cantalamessa, în predica de Advent ţinută vineri 10 decembrie în capela Redempotris Mater din Vatican pentru papa Benedict al XVI-lea şi Curia Romană. De altminteri, tema predicii era „Vă vestim viaţa veşnică”(1In 1,2) iar titlul secundar „Răspunsul creştin la secularism”.
Continuă predicatorul Casei Pontificale: „Ocupându-ne de obstacolele sau provocările pe care credinţa le întâmpină în lumea modernă, noi ne referim în mod exclusiv la această accepţie negativă a secularizării. Chiar aşa delimitat, fenomenul secularizării prezintă multe faţete în funcţie de domeniile în care se manifestă: teologia, ştiinţa, etica, hermeneutica biblică, cultura în general, viaţa cotidiană”.

 
rv/al