2010-12-10 13:18:28

Papa l-a primit pe preşedintele Lituaniei: atenţia faţă de familii şi tineri în centrul convorbirilor


(RV - 10 decembrie 2010) Benedict al XVI-lea a primit-o vineri dimineaţă în Vatican pe preşedinta Republicii Lituania, d-na Dalia Grybauskaitė care apoi l-a întâlnit pe cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi pe mons. Dominique Mamberti, secretarul Secţiei pentru Raporturile cu Statele. În cursul convorbirilor cordiale - se arată într-un comunicat al Sălii vaticane de presă - părţile s-au oprit asupra prezenţei pozitive a Bisericii Catolice în istoria şi în viaţa ţării şi a fost exprimată voinţa comună de a întări relaţiile bilaterale existente. În afară de aceasta, s-a avut un rodnic schimb de vederi asupra rolului Lituaniei în timp ce se pregăteşte să preia preşedinţia O.S.C.E., precum şi asupra actualei conjuncturi economice şi sociale, cu o atenţie specială la familii şi la tineri.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.