A veni în ajutor celui care este singur, bolnav şi bătrân: intenţia de rugăciune a Papei pentru luna decembrie

(RV - 4 decembrie 2010) „Pentru ca experienţa suferinţei să fie prilej pentru a înţelege situaţiile de necazuri şi durere în care se află persoanele singure, bolnavii şi vârstnicii, şi să-i stimuleze pe toţi să le vină în ajutor cu generozitate”. Este intenţia generală de rugăciune pentru luna decembrie propusă de Papa membrilor Apostolatului rugăciunii, iniţiativă la care în toată lumea participă în prezent aproximativ 50 milioane de persoane.
Tema suferinţei a fost abordată de Benedict al XVI-lea de mai multe ori, dedicându-i pagini luminoase în enciclica sa despre speranţă „Spe salvi”. Să reascultăm cuvintele Papei în răspunsul dat unui tânăr preot, bolnav de scleroză multiplă, în timpul unei întâlniri cu clerul din dieceza italiană de Bressanone în august 2008.

Pontiful a vorbit despre purtarea Crucii cu curaj şi umilinţă, arătând că suferinţa poate fi o extraordinară experienţă de iubire. În faţa mărturiei impresionante a unui tânăr preot grav bolnav. Benedict al XVI-lea indică exemplul iubitului său predecesor Ioan Paul al II-lea care l-a urmat de Domnul purtând Crucea:
• Această umilinţă, această răbdare cu care a acceptat aproape şubrezirea trupului, incapacitatea crescândă de a folosi cuvântul, el care fusese un maestru al cuvântului. Şi astfel ne-a arătat - mi se pare - în mod vizibil acest adevăr profund că Domnul ne-a răscumpărat prin Crucea sa, prin Pătimire ca act extrem al iubirii sale.

Karol Wojtyla, observă Papa, „a arătat că suferinţa nu este doar un „nu”, un ceva negativ, lipsa a ceva, dar este o realitate pozitivă”:
• Că suferinţa acceptată în iubirea lui Cristos, în iubirea lui Dumnezeu şi a celorlalţi este o forţă răscumpărătoare, o forţă a iubirii şi nu mai puţin puternică decât marile acte pe care le împlinise în prima parte a pontificatului său. Ne-a învăţat o nouă iubire pentru cei suferinzi şi ne-a făcut să înţelegem ce înseamnă „în Cruce şi prin Cruce suntem mântuiţi”.

Dumnezeu, reafirmă Benedict al XVI-lea, este iubire şi „în a se identifica cu suferinţa noastră de fiinţa umane ne prinde în mâinile sale şi ne cufundă în dragostea sa”:
• De aceea, îmi pare că noi toţi - şi mereu din nou, într-o lume care trăieşte din activism, din tinereţe, din faptul de a fi tânăr, tare, frumos, din a reuşi să faci lucruri mari - trebuie să învăţăm adevărul iubirii care se face pătimire şi în felul acesta îl răscumpără pe om şi îl uneşte cu Dumnezeu-iubire. Apoi aş vrea să mulţumesc tuturor celor care acceptă suferinţa, care suferă împreună cu Domnul şi aş vrea să încurajez pe toţi, ca noi toţi să avem o inimă deschisă pentru cei suferinzi, pentru vârstnici şi să înţelegem că chiar pătimirea lor este un izvor de reînnoire pentru umanitate şi creează în noi iubire şi ne uneşte cu Domnul.

 
„Dar în cele din urmă - admite - este întotdeauna dificil a suferi”. De aceea, este îndemnul Pontifului, trebuie să-i asistăm cât mai mult posibil pe cei care suferă, cu „respectul cuvenit pentru valoarea vieţii umane, a vieţii suferinde până la capăt”. Suferinţa, afirmă. „pătimirea înseamnă prezenţa iubirii lui Cristos, este provocare pentru noi de a ne uni cu pătimirea sa”:
• Trebuie să-i iubim pe cei suferinzi nu doar prin cuvinte, dar cu fapta şi toată angajarea noastră. Îmi pare cu numai aşa suntem cu adevărat creştini. Am scris în enciclica mea despre speranţă „Spe salvi”: capacitatea de a accepta suferinţa şi pe cei suferinzi constituie măsura umanităţii cuiva.

 
Aici serviciul audio: