2010-11-30 14:27:47

Izvoare istorice privitoare la Pius al XII-lea confirmă reflecţiile lui Benedict al XVI-lea din cartea-interviu „Luce del mondo”


(RV – 30 noiembrie 2010) Recentele revelaţii istorice confirmă poziţia exprimată de Benedict al XVI-lea în cartea sa interviu „Luce del mondo” (în traducere „Lumina lumii”) în privinţa lui Pius al XII-lea şi a sprijinului acordat evreilor persecutaţi.
„Important este ceea ce a făcut şi a încercat să facă” – subliniază Sfântul Părinte – şi cred că trebuie recunoscut faptul că a fost unul dintre marii drepţi şi că, ca nimeni altul, a salvat mulţi, mulţi evrei”.

În una din conversaţiile sale cu Peter Seewald, Pontiful face cunoscut că a cerut pentru procedura de beatificare a Papei Eugenio Pacelli un studiu care să confirme „tot ce a făcut pozitiv” şi să dezmintă atitudinea „depreciativă” adoptată faţă de el.
Pe 17 noiembrie, Papa l-a primit în audienţă pe Gary Krupp, fondator al „Pave the Way Foundation” care i-a consemnat noi revelaţii istorice ce confirmă această poziţie.

În unele declaraţii făcute agenţiei Zenit, Krupp a afirmat că „volumul şi documentele prezentate Papei sunt rezultatul eforturilor Fundaţiei pentru a clarifica şi a publica pe situl web al fundaţiei (ptwf.org) documente originale şi mărturii oculare pentru a încuraja studierea acestora din partea comunităţii istorice internaţionale”.
„Se speră ca publicând aceste materiale pe situl web – a adăugat cercetătorul evreu – controversa asupra pontificatului lui Pius al II-lea, care durează de 46 de ani, să se poată rezolva.

Până în prezent, pe situl fundaţiei au fost publicate peste 40 de mii de pagini de documente, articole, interviuri luate unor martori oculari şi alte materiale referitoare la această perioadă istorică.

Gary Krupp i-a prezentat Sfântului Părinte cartea publicată de „Pave the Way Foundation intitulată „Papa Pius al XII-lea şi cel de-al Doilea Război Mondial. Adevărul documentat”, care a fost publicată recent în limba ebraică.
Textul conţine numeroase documente, articole şi interviuri importante ce-i permit cititorului să ajungă la o concluzie privind acea perioadă atât de controversată.

Este prima carte scrisă în ebraică despre Papa Pius al XII-lea, bazată pe documente originale şi nu pe teorii speculative. Krupp i-a prezentat de asemenea Papei o serie de mărturii confirmate privind eforturile personale ale papei Pacelli pentru a salva viaţa evreilor.
Lui Benedict al XVI-lea i-a fost de asemenea prezentată cartea „Hitler, războiul şi Papa” scrisă de profesorul Ronald Rychlak împreună cu Mihai Ion Pacepa, agentul cu cel mai înalt grad al KGB-ului care a dezertat vreodată.
Volumul descrie operaţiunile reţelelor de dezinformare ale KGB-ului şi planul numit „Seat 12” , destinat distrugerii reputaţiei papei Pius al XII-lea şi a creării unor bariere între lumea catolică şi cea ebraică. Planul, ordonat de Nikita Kruscev, ţintea spre atacarea Bisericii Catolice şi a reputaţiei Papei Pius al XII-lea. Operaţiunea dorea de asemenea izolarea comunităţii ebraice de lumea catolică.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.