Pescar şi om de credinţă şi speranţă, cu mare prestigiu în primele comunităţi creştine:
Benedict al XVI-lea despre Sfântul Andrei
(RV – 29 noiembrie 2010) 30 noiembrie, Sfântul Andrei, despre care Benedict al XVI-lea
a vorbit la cateheza din cadrul Audienţei generale de miercuri, 14 iunie 2006, prezentând
legătura fraternă dintre Sfântul Petru şi Sfântul Andrei. Legătura de sânge dintre
apostolul Petru şi fratele său Andrei, evanghelizatorul grecilor, este şi astăzi,
după două mii de ani, semnul care face să fie „cu adevărat surori” biserica Romei
şi biserica Constantinopolului: aceasta este învăţătura centrală a papei Benedict
al XVI, din 14 iunie 2006, în care ne-a îndemnat să ne îndreptăm privirea spre Sfântul
Andrei, descriindu-l astfel: pescar şi „om de credinţă şi speranţă”, în căutare, ucenic
al Botezătorului dar gata, imediat ce-l întâlneşte pe Cristos, să alerge la fratele
său Simon şi să-i spună: „L-am găsit pe Mesia”. Este portretul trasat de Benedict
al XVI-lea la cateheza Audienţei generale din 14 iunie 2006, în care l-a descris în
raport cu fratele său Simon Petru, cu aceste cuvinte: • „Andrei, aşadar, a fost
primul dintre apostoli chemat să-l urmeze pe Isus. Tocmai pe acest temei, liturgia
bisericii bizantine îl cinsteşte cu apelativul de 'protòklitos', care înseamnă 'cel
dintâi chemat (...). Tradiţii foarte vechi văd în Andrei vestitorul lui Isus în lumea
greacă. Petru, de la Ierusalim prin Antiohia a ajuns la Roma pentru a-şi exercita
misiunea sa universală; Andrei a fost în schimb apostolul lumii greceşti: ei apar,
astfel, ca fraţi în viaţă şi în moarte, o fraternitate care se exprimă în mod simbolic
în raportul special ale scaunelor de la Roma şi Constantinopol, Biserici cu adevărat
surori!".
Papa a prezentat apoi o reflecţie despre pasajele din Evanghelie
care ilustrează iniţiativele şi cuvintele apostolului Andrei. Şi mesajul său ultim
pentru creştinii din toate timpurile, Andrei îl oferă pe insula Patras când înfruntă
moartea pe o cruce în formă de x, considerând-o nu atât „instrument de tortură cât
mai ales mijlocul incomparabil al unei depline asimilări cu Răscumpărătorul”. De aici,
a evidenţiat Episcopul Romei, şi învăţătura sa, făcând la cateheza din 14 iunie 2006
următoarea reflecţie:
• „Crucile noastre dobândesc valoare dacă sunt considerate
şi primite ca parte a Crucii lui Cristos, dacă sunt atinse de reverberaţia luminii
sale. Numai de pe acea Cruce, şi suferinţele noastre sunt înnobilate şi îşi dobândesc
sensul lor adevărat. Apostolul Andrei, aşadar, să ne înveţe să-l urmăm pe Isus cu
promptitudine, să vorbim despre el cu entuziasm celor pe care-i întâlnim, şi mai ales,
să cultivăm cu El un raport de adevărată familiaritate, conştienţi fiind că numai
în El putem găsi sensul ultim al vieţii noastre şi al morţii noastre”.