2010-11-27 14:20:18

Părintele Federico Lombardi despre cartea-interviu a Papei: o lucrare originală care răspunde la multe întrebări despre actualitate


(RV – 27 noiembrie 2010) A făcut să se vorbească mult despre sine cartea „Lumina lumii”, publicată zilele trecute şi bazată pe un lung interviu-colocviu cu Benedict al XVI-lea, realizată de ziaristul german Petre Seewald.
O carte amplă – mult mai amplă decât cele câteva teme care au fost prezentate cu emfază de către mass-media, o carte în care Papa nu ezită să abordeze tematici profunde şi delicate în mod direct şi pe înţelesul tuturor, aspecte pe care părintele Federico Lombardi le confirmă în săptămânalul informativ „Octava Dies”, realizat de Centrul Vatican de Televiziune.

• „Papa văzut de aproape, cunoscut mai bine nu doar ca Pontif dar şi ca om, atrage simpatia multora care-i apreciază amabilitatea şi sensibilitatea, caracteristica umilă şi umană şi atenţia faţă de cei pe care-i întâlneşte, mici şi mari. Entuziasmul persoanelor comune în cursul atâtor călătorii în străinătate – precum cele în Malta, în Portugalia, în Ragatul Unit sau în Spania – se explică în mare parte printr-o mai bună cunoaştere a persoanei lui Joseph Ratzinger, Benedict al XVI-lea.

Acum avem o nouă ocazie pentru a cunoaşte mai bine cine este acest Papă al nostru, prin intermediul lungii conversaţii cu jurnalistul german Petre Seewald, publicată zilele trecute în diferite limbi.
Ştirile care au însoţit publicarea s-au concentrat deseori pe puţine pagini şi pe foarte puţine teme, în vreme ce în cele şase lungi ore de colocviu din care a luat naştere cartea, Sfântul Părinte a atins numeroase subiecte, care pot interesa lumea de azi; şi a făcut aceasta cu un limbaj şi cu un stil simplu şi spontan, cu o sinceritate care este uneori descumpănitoare.

Aşadar un nou serviciul original pentru noi toţi, pentru a răspunde la multe întrebări pe care voiam să i le punem – de la cele mai profunde şi importante legate de sensul vieţii noastre, la întrebările privind problemele care preocupă Biserica şi crizele dramatice din lumea de azi, dar şi la întrebările cele mai personale, privitoare la el, la sentimentele sale. Un Papă care nu ne vorbeşte doar de la catedra magisteriului său solemn sau în cursul marilor celebrări liturgice, dar ne face să înţelegem că merge alături de noi, ca frate şi prieten cu picioarele bine înfipte pe acest pământ fascinant şi dramatic în acelaşi timp, şi astfel ne ajută mai bine să privim înainte, cu credinţă simplă şi statornică şi cu speranţă vie.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.