2010-11-24 18:16:03

Papa la funeraliile card. Urbano Navarette: un adevărat "învăţător de dreptate"


RV 24 nov 2010. "Nutrim încrederea că numele său este scris acum în Cartea vieţii": la Sfânta Liturghie de înmormântare a cardinalului spaniol Urbano Navarette, Benedict al XVI-lea şi-a exprimat speranţa creştină pentru regretatul prelat care a trecut din viaţă luni, la vârsta de 90 de ani. Celebrarea Euharistică a fost prezidată de card. Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor, iar Sfântul Părinte a celebrat ritul ultimului rămas-bun.

"Învăţător de dreptate", Urbano Navarette, fiu spiritual al sfântului Ignaţiu de Loyola, s-a stins din viaţă după o "lungă şi fecundă călătorie pământească", a amintit Benedict al XVI-lea cu sufletul "mişcat şi recunoscător".
• "Studiile amănunţite şi învăţătura pasionantă a dreptului canonic au reprezentat un element central al vieţii sale. A educa tinerele generaţii la adevărata dreptate, la dreptatea lui Cristos şi a Evangheliei: iată slujirea pe care cardinalul Navarette a desfăşurat-o de a lungul întregului arc al vieţii sale".

Expert în drept matrimonial, decan al Facultăţii de drept canonic la Universitatea Pontificală Gregoriana, succesiv rector al aceleiaşi universităţi, a contribuit la revizuirea Codului de Drept Canonic şi a fost consultant la diferite departamente ale Curiei Romane, martor atent şi activ la evenimente bisericeşti istorice precum Sinodul diecezei de Roma şi Conciliul Vatican al II-lea.

"N-am avut niciodată dubii în privinţa alegerii mele", spunea card. Navarette într-un interviu recent despre vocaţia sa la preoţie, maturizată într-o familie creştină în care, din şase fraţi, trei au devenit călugări iezuiţi şi două, călugăriţe.

Trei principii fundamentale, a afirmat Papa, au inspirat dintotdeauna viaţa sa în mijlocul tinerelor generaţii: ataşamentul faţă de trecut, sensibilitate faţă de problemele prezentului, capacitatea de a privi fără teamă la viitor. Toate acestea, însă, erau sprijinite de o credinţă puternică:
• "O viziune profund creştină, care a călăuzit angajarea sa faţă de Dumnezeu, Biserică şi om, atât în învăţământ cât şi în fapte".
 
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.