Misiunea Succesorului lui Petru, în cartea "Lumina lumii"

RV 24 nov 2010. Revenim în această emisiune la cartea-interviu a Papei, intitulată "Lumina lumii". Prezentată marţi la Sala de presă a Sf. Scaun, cartea a devenit în mai puţin de 24 de ore un adevărat eveniment editorial. Editura LEV, care a publicat ediţia italiană, a anunţat miercuri epuizarea primului tiraj de 50.000 de exemplare. Volumul a fost deja tradus şi publicat în mai multe limbi.

Copertă albă, titlu în roşu care reproduce scrisul autograf al Papei, a cărei semnătură apare, în schimb pe ultima copertă, sub un fragment care începe cu această frază: "Nu suntem un centru de producţie, nu suntem o firmă care urmăreşte profitul, suntem Biserică". Astfel se prezintă în mâinile cititorului cartea-interviu a papei Benedict al XVI-lea, scrisă de jurnalistul german Peter Seewald. Temele centrale atinse în timpul colocviului, câte o oră pe zi timp de o săptămână, vara trecută la Castelgandolfo, sunt rezumate în subtitlul cărţii: "Papa, Biserica, semnele timpurilor". Deasupra, numele Pontifului; dedesubt, la mică distanţă de simbolul LEV (Librăria Editură Vaticană), precizarea: "O conversaţie cu Peter Seewald". E un colocviu, de fapt, conţinutul cărţii, nu e un tratat de natură doctrinară, mai degrabă un text în care toate subiectele, chiar şi cele mai complexe, sunt abordate în mod simplu, ca într-un dialog, dar fără a pierde în profunzime.

Până la prezentarea ediţiei în limba română, anticipăm un fragment din colocviul Papei cu jurnalistul german. Importanţa cărţii provine, desigur, şi din vastitatea subiectelor atinse, dar răspunsurile nu ar fi avut acelaşi ecou dacă cel care le-a dat n-ar fi fost Episcopul Romei, Succesorul lui Petru.

Dar care este misiunea Papei în timpurile noastre?
Întrebarea jurnalistului: "Pentru Biserica Catolică, Papa este 'Vicarius Christi', reprezentantul lui Cristos pe pământ. Dar puteţi vorbi cu adevărat în numele lui Cristos?"
Răspunsul Papei: "În vestirea credinţei şi administrarea sacramentelor, orice preot vorbeşte şi acţionează în baza mandatului lui Isus Cristos, pentru Isus Cristos. Cristos a încredinţat Cuvântul său Bisericii. Acest Cuvânt trăieşte în Biserică. Şi dacă înlăuntrul meu primesc şi trăiesc credinţa acestei Biserici, dacă vorbesc şi gândesc pornind de la această credinţă, atunci când îl vestesc pe El eu vorbesc pentru El, chiar dacă e evident că în concret pot fi întotdeauna neajunsuri, slăbiciuni. Ceea ce este important e ca eu să nu prezint ideile mele ci să caut să gândesc şi să trăiesc credinţa Bisericii, să acţionez cu mandatul său în spirit de ascultare".

Jurnalistul revine: "Papa este cu adevărat 'infailibil', în sensul în care uneori este prezentat în mass-media? Cu alte cuvinte, este Papa un stăpân absolut, a cărei gândire sau voinţă este lege?"
Răspunsul Papei: "Acest lucru este greşit. Conceptul de infailibilitate a cunoscut o dezvoltare în decursul veacurilor. El a apărut în faţa chestiunii dacă există cumva un organ ultim, un grad ultim care să poată lua decizii. Conciliul Vatican I – raportându-se la o lungă tradiţie care vine de la creştinătatea primară – a stabilit la sfârşit că acel grad ultim există. Nu rămâne totul în aer! În anumite circumstanţe şi în determinate condiţii, Papa poate lua decizii ultime obligatorii, graţie cărora devine clar ce este şi ce nu este credinţa Bisericii.

Aceasta nu înseamnă că Papa poate să producă în continuu 'infailibilitate'. În mod normal, Episcopul Romei se comportă ca oricare alt episcop care mărturiseşte credinţa, o vesteşte şi este credincios Bisericii. Numai în anumite condiţii, când tradiţia este clară şi el ştie că în acel moment nu acţionează în mod arbitrar, atunci Papa poate spune: 'Acest lucru precis este credinţa Bisericii şi negarea lui nu este credinţa Bisericii'. În acest sens, Conciliul Vatican I a definit facultatea deciziei ultime: pentru ca credinţa să poată păstra caracterul ei obligatoriu". (...) "Evident, Papa poate avea opinii personale greşite. Dar, cum s-a spus: atunci când vorbeşte ca Păstor Suprem al Bisericii, cu conştiinţa responsabilităţii sale, atunci el nu mai exprimă opinia sa, ceea ce-i trece prin cap în acel moment. În acel moment el este conştient de marea sa răspundere şi, în acelaşi timp, de ocrotirea Domnului. Drept care printr-o astfel de decizie, el nu va conduce Biserica în eroare ci dimpotrivă, va garanta unirea ei cu trecutul, prezentul şi viitorul, şi, mai ales, cu Domnul. Acesta este sâmburele subiectului şi aceasta este ceea ce percep şi celelalte comunităţi creştine".

Continuă jurnalistul: "'Vicarius Christi', spuneaţi, înseamnă a face prezentă puterea lui Cristos drept contrafort la puterea lumii. Şi aceasta, nu sub forma unei stăpâniri oarecare, ci mai degrabă purtând această povară supraomenească pe umerii săi omeneşti. În acest sens, locul autentic pentru Vicarius Christi este Crucea?"
Răspunde Benedict al XVI-lea: "Da, şi astăzi consider că acest lucru este adevărat. Primatul (lui Petru) s-a dezvoltat încă de la început drept primatul martiriului. În primele trei secole, Roma a fost centrul şi capitala prigonirii creştinilor. A înfrunta aceste persecuţii şi a da mărturie pentru Cristos a fost îndatorirea specială a scaunului episcopal al Romei.
Putem considera providenţial faptul că, în chiar momentul în care Creştinismul s-a reconciliat cu Statul, imperiul s-a transferat la Constantinopol, pe Bosfor. Roma, pentru a spune astfel, a redevenit provincie. În acest fel, a fost mai uşor pentru Episcopul Romei să evidenţieze independenţa Bisericii, deosebirea sa faţă de Stat. Nu e necesar să căutăm mereu ciocnirea, este clar, cât mai degrabă să urmărim consensul, acordul. Dar întotdeauna Biserica, creştinismul şi mai ales Papa trebuie să fie conştient de faptul că mărturia pe care trebuie să o dea poate deveni scandal, poate să nu fie acceptată şi prin urmare el se găseşte constrâns în condiţia de mărturisitor al lui Cristos cel suferind.

Faptul că primii Papi au fost toţi martiri, are o semnificaţie precisă. A fi papă nu înseamnă a se comporta asemeni unui suveran plin de glorie, cât mai degrabă a da mărturie pentru Cel care a fost răstignit, şi să fie gata să practice propria slujire chiar şi în această formă, în uniune cu El". (Luce del mondo, p. 22-26).

Aici, serviciul audio: