Unitatea creştinilor nu o „facem noi”, o „face” Dumnezeu: Benedict al XVI-lea primind participanţii la plenara dicasterului pentru ecumenism

(RV - 18 noiembrie 2010) „Spre o nouă etapă a dialogului ecumenic”: pe această temă, a început luni 15 şi se încheie vineri 19 noiembrie în Vatican plenara Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Dialogul ecumenic a parcurs „mult drum” în 50 de ani, dar are nevoie să regăsească nou avânt mai ales în Occident, fără a uita că unitatea creştinilor o construieşte Dumnezeu şi nu o abilă capacitate de negociere sau de compromis.
În aceşti termeni, Benedict al XVI-lea s-a adresat joi dimineaţă în Sala Clementină din Palatul apostolic, în audienţa acordată participanţilor la plenara Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, care miercuri a sărbătorit cei 50 de ani de la constituirea dicasterului. Au intervenit la actul comemorativ şi arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, primat al Comuniunii Anglicane precum şi arhiepiscopul mitropolit de Pergam Joannis Zizioulas, din cadrul Patriarhatului ecumenic de Constantinopol.

Între participanţii la plenară, din România se află PS Florentin Crihălmeanu, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Unitatea creştinilor „nu o ’facem noi’, o ’face’ Dumnezeu”. Afirmaţia Pontifului constituie baricentrul unui discurs care, dincolo de unele reflecţii legate de celebrare şi istorie, încadrează cu multă claritate starea drumului ecumenic în ceea ce priveşte prezentul şi viitorul apropiat.

Primele cuvinte ale lui Benedict al XVI-lea au fost de recunoştinţă pentru decizia prin care în urmă cu 50 de ani Fericitul Ioan al XXIII-lea înfiinţa pe 5 iunie 1960 Secretariatul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, transformat apoi de Ioan Paul al II-lea, în 1988, în Consiliu Pontifical:
• A fost un act care a constituit o piatră de hotar pentru drumul ecumenic al Bisericii catolice. În cursul a 50 de ani a fost parcursă mult stradă (…) Sunt 50 de ani în care s-a dobândit o cunoaştere mai adevărată şi o stimă mai mare în raport cu Bisericile şi Comunităţile ecleziale, depăşind prejudecăţi sedimentate de istorie; s-a crescut în dialogul teologic, dar şi în cel al carităţii; s-au dezvoltat diferite forme de colaborare, între care, pe lângă cele pentru apărarea vieţii, pentru salvgardarea creaţiei şi pentru a combate injustiţia, importantă şi rodnică a fost aceea în domeniul traducerilor ecumenice ale Sfintei Scripturi.

 
Papa a mulţumit celor care s-au aflat la conducerea dicasterului timp de jumătate de secol, cardinalii italianul Agostino Bea, olandezul Johannes Willibrands, australianul Edward Idris Cassidy, germanul Walter Kasper, actualul preşedinte, arhiepiscopul elveţian Kurt Koch, în curâd cardinal, şi împreună cu ei, tuturor membrilor care cu diferite atribuţii au făcut parte din departamentul unităţii creştinilor.

Apoi atenţia Pontifului s-a îndreptat spre prezent, oprindu-se în special la munca iniţiativei „Harvest Project - Proiectul Seceriş” prin care - a spus - se urmăreşte trasarea „unui prim bilanţ al dialogurilor teologice” întreţinute „cu principalele Comunităţi ecleziale” de la Conciliul Vatican II încoace. Cu o indicaţie foarte precisă raportată la drumul spre unitate”:
• Astăzi unii cred că atare drum, mai ales în Occident, şi-a pierdut din avânt; se simte, deci, necesitatea urgentă de a reînsufleţi interesul ecumenic şi de a da o nouă incisivitate dialogurilor. Provocări inedite, apoi, se prezintă: noile interpretări antropologice şi etice, formarea ecumenică a noilor generaţii, fragmentarea ulterioară a scenariului ecumenic.

„Este esenţial a deveni conştienţi de aceste schimbări”, a recomandat Benedict al XVI-lea, amintind în acelaşi timp punctele cruciale atinse astăzi cu Bisericile ortodoxe şi cu Străvechile Biserici Orientale: cu primele, „rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii”, iar cu celelalte constatarea că au prezervat „un preţios patrimoniu comun”, în pofida „multor secole de neînţelegere şi de depărtare”. A continua pe această stradă este un angajament ce rămâne „ferm”, cu condiţia, a observat cu francheţe Papa, să nu se facă gândind că este suficientă doar „abilitatea de negociere”, nici o „mai mare capacitate de a găsi compromisuri”:
• Acţiunea ecumenică are o dublă mişcare. Pe de o parte, căutarea convinsă, pasionată şi tenace pentru a găsi întreaga unitate în adevăr, pentru a inventa modele de unitate, pentru a ilumina opoziţii şi puncte obscure pe linia ajungerii la unitate. Şi aceasta în dialogul teologic necesar, dar mai presus de toate în rugăciune şi în pocăinţă, în acel ecumenism spiritual care constituie inima pulsantă a întregului drum: unitatea creştinilor este şi rămâne rugăciunea, rezidă în rugăciune.

Pe de altă parte, a încheiat Benedict al XVI-lea, nu trebuie niciodată să fie lăsat în umbră această simplă convingere de bază:
• Unitatea nu o ’facem noi’, o ’face’ Dumnezeu: vine de sus, de la unitatea Tatălui cu Fiul în dialogul de iubire care este Duhul Sfânt; înseamnă a lua parte la unitatea divină. Însă acest lucru nu trebuie să facă să scadă angajarea noastră (…) În cele din urmă, şi în drumul ecumenic, este vorba de a lăsa lui Dumnezeu ceea ce este numai al său şi de a explora, cu seriozitate, perseverenţă şi dăruire, ceea ce este datoria noastră, ţinând cont că la angajarea noastră aparţin binoamele de a lucra şi suferi, de activitate şi de răbdare, de osteneală şi bucurie.
 
Aici serviciul audio: