2010-11-17 12:54:37

Apel al lui Benedict al XVI-lea pentru Asia Bibi şi în apărarea creştinilor în Pakistan


(RV - 17 noiembrie 2010) La audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru, Benedict al XVI-lea a lansat un apel pentru „situaţia dificilă a creştinilor în Pakistan”, care - a afirmat - „adesea sunt victime ale violenţei sau discriminării". Papa s-a alăturat astfel comunităţii internaţionale care în aceste zile urmăreşte cu mare preocupare situaţia creştinilor din ţara asiatică. În mod special - a spus Pontiful - astăzi exprim apropierea mea spirituală doamnei Asia Bibi şi membrilor familiei sale, cerând ca, cel mai curând posibil, să-o fie redată deplina libertate. Pe lângă aceasta mă rog pentru cei care se găsesc în situaţii analoage, pentru ca şi demnitatea lor umană şi drepturile lor fundamentale să fie pe deplin respectate”.

În prealabil, în prezenţa a circa 12 mii de persoane succesorul apostolului Petru ţinuse o cateheză despre Sfânta Iuliana de Cornillon, cunoscută ca Sfânta Iuliana de Liège, oraş francofon din regiunea Valonia din Belgia, în apropierea căruia s-a născut în 1191 sau 1192.








All the contents on this site are copyrighted ©.