Dedicată Sfintei Francisca Xaveriu Cabrini, patroana migranţilor, Gara centrală din
Milano
(RV - 14 noiembrie 2010) „O mare femeie lombardă care prin credinţa ei
profundă şi activitatea neobosită poate constitui un model al timpului nostru, o mărturie
coerentă a conţinuturilor Doctrinei sociale al Bisericii”: astfel s-a exprimat
cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone, în discursul său pentru dedicarea Gării
centrale din Milano Sfintei Francisca Xaveriu Cabrini, patroana migranţilor. Au fost
prezenţi la eveniment şi arhiepiscopul metropolei lombarde, cardinalul Dionigi Tettamanzi,
mons. Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare,
şi primarul oraşului Letizia Moratti.
O fată ca toate celelalte, fiică de agricultori,
o „mică învăţătoare” din Sant’Angelo Lodigiano, care într-o zi, a fost chemată de
parohul său că conducă o şcoală la Codogno, şcoală care puţin mai târziu, pe 10 noiembrie
1880 a devenit Institutul Misionarelor Sfintei Inimi. Sfânta FranciscaXaveriu Cabrini,
a spus cardinalul Bertone, poate fi considerată „o icoană a timpurilor noastre, o
mărturie vie a Doctrinei sociale a Bisericii”. Voia să fie misionară în China, apoi
întâlnirea cu papa Leon al XIII-lea, i-a schimbat viaţa. Papa i-a zis: „China ta
este în Statele Unite, acolo sunt atâţia italieni emigraţi care au nevoie de
asistenţă”. Încă o dată a ascultat, a lăsat toate să a plecat în Statele Unite,
susţinută de o credinţă de neclintit.
Aici s-a întâmplat ceva surprinzător.
În scurt timp a întemeiat şcoli, spitale, orfelinate, s-a dedicat îngrijirii deţinuţilor,
apoi şi-a consumat energia pentru ca numeroşii imigraţi în acele ţinuturi, săraci
şi marginalizaţi, să poată exprima mai bine bogăţia de patrimoniu cultural şi religios
pe care l-au purtat cu ei din Italia. Unind integrarea şi ospitalitatea,a afirmat
cardinalul Bertone, se făcea astfel în fiecare zi „emigrantă cu emigranţii”.
Călătoare
neobosită, Francisca, nu cunoştea răgaz nici odihnă şi de multe orie, această gară
a văzut-o cu valizele sale luând trenul: de la Milano la New York, la Boston, de la
Chicago, la New Orleans, apoi la Managua, la Buenos Aires şi din nou la Codogno. Oriunde
era nevoie de o mărturie creştină, acolo era ea cu surorile sale.
A-i dedica
acest loc, punct de sosire şi de plecare pentru atâtea curente migratoare, vrea să
amintească celor care intră între aceste ziduri şi între aceste linii de cale ferată
că „nu există progres fără primire generoasă şi dezinteresată”. Apoi invitaţia de
a nu uita, cum a scris Benedict al XVI-lea în Enciclica sa „Caritas in veritate”,
suferinţa trăită de cei care au fost constrânşi să caute şi să găsească o nouă patrie:
acea încărcătură imensă de neajunsuri şi aspiraţii care însoţeşte fenomenul
migraţiei. În fine, îndemnul de a respecta drepturile fundamentale ale migrantului
pentru a ajunge împreună la dezvoltarea popoarelor.