Nu zidurile salvează, ci „gândurile de pace” ale Domnului care îndeamnă: „ridicaţi-vă capul!” Scurte consideraţii omiletice, Duminica XXXIII, An , C

(RV - 13 noiembrie 2010) E Ziua Domnului. „Gândurile mele sunt gânduri de pace, şi nu de nenorocire; strigaţi către mine şi eu vă voi asculta şi vă voi întoarce din robie de pretutindeni” (Cf Ier 29,11.12.14). Spune Domnul prin profetul Ieremia la începutul Liturghiei din Duminica a XXXIII-a de peste an când este proclamat un fragment din Evanghelia după Luca 21, 5-19. În timp ce unii vorbeau despre templul din Ierusalim, că este împodobit cu pietre frumoase şi daruri, Isus zice că „Vor veni zile în care din tot ce vedeţi nu va rămâne piatră peste piatră; totul va fi distrus!" (v.6). Ceva incredibil şi halucinant pentru ascultători! Este lesne de înţeles descumpănirea lor, când îl aud pe Isus spunând că Ierusalimul va fi distrus iar templul pe care îl admirau şi de care erau mândri, avea să fie redus la un cumul de dărâmături. Pentru evrei Ierusalimul era „cetatea marelui Rege” (Ps 47/48,3), adică a lui Dumnezeu iar Templul era locul prezenţei sale în Israel.

Este ca şi cum într-o zi de duminică la amiază, când Piaţa Sfântul Petru este plină de pelerini din toată lumea, înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” împreună cu episcopul Romei, cineva ar începe să strige la un mare difuzor: „Priviţi bine această bazilică şi măreaţa cupola construită de Michelangelo, praf se va alege din ea!”.

Dar Isus nu se lasă derutat de uimirea ascultătorilor ci insistă continuând să vorbească despre sfârşitul timpurilor caracterizate de calamităţi naturale, cutremure de pământ, pe alocuri epidemii şi foamete, fapte înfricoşătoare şi semne terifiante în cer, războaie, răscoale şi persecuţii pe pământ. Dar îi avertizează pe ascultători să nu se lase înşelaţi de cei care răspândesc profeţii catastrofale despre sfârşitul lumii. Apoi, cu privire la ucenicii săi, Isus spune:
„Vă vor trăda chiar părinţii, fraţii, familia, rudele şi prietenii voştri şi-i vor da la moarte pe unii dintre voi. Veţi fi duşmăniţi de toţi din cauza numelui meu. Dar nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa" (vv.16-19).

Asupra acestui pasaj să ascultăm comentariul părintelui carmelit Bruno Secondin, profesor de Teologie spirituală la Universitatea Pontificală Gregoriană.

Suntem în faţa măreţului Templu din Ierusalim: Isus avertizează că nu pietrele şi clădirile impunătoare vor fi adăpostul sigur pentru salvarea vieţilor noastre, ci cu totul altceva. Este un limbaj apocaliptic, în sensul că vrea să se refere la evenimente viitoare ce încheie istoria, folosind expresii tipice mentalităţii ebraice în faţa viitorului. Acesta este imaginat cu multă fantezie şi simboluri catastrofale de proporţii cosmice. Însă Isus nu vrea să trezească frică, să terorizeze oamenii, ci vrea să zguduie conştiinţele, pentru ca fiecare să trăiască într-o atitudine de angajare şi speranţă, de vigilenţă şi fidelitate. Desigur, Dumnezeu vine puternic dinspre viitor, dar nu pentru a nimici cu furie orice lucru, ci pentru a-i primi în împărăţia sa pe toţi cei care l-au iubit şi slujit cu inimă generoasă şi au crezut în puterea transformatoare a iubirii şi solidarităţii. La aceasta servesc cuvintele lui Isus. Ele vor să ne încurajeze să mergem înaintea lui Dumnezeu care vine, cu încredere şi pasiune pentru Împărăţia aşteptată. Anumite grupuri spirituale, frenetice în a visa catastrofe şi în a alimenta angoase şi temeri, pare că nu au înţeles nimic cu asemenea pseudo-profeţii. Şi acestea găsesc adepţi, mai ales în vremuri de criză. Deşi în era dogmatismului ştiinţei şi tehnicii, mulţi, foarte mulţi se lasă prinşi, cad, în ciuda faptului că Isus ne-a avertizat încă de atunci.

Fără a atenua realismul discursului escatologic, anunţarea distrugerii templului şi într-o viziune mai largă, semnele sfârşitului, distrugerea Ierusalimului şi venirea Fiului Omului cu îndemnul la veghere, perspectiva evanghelistului Luca rămâne luminoasă: „Când vor începe să se întâmple acestea, sculaţi-vă şi ridicaţi-vă capul pentru că se apropie eliberarea voastră” (Lc 21,28).
La fel şi antifonul intrării la Liturghia acestei duminici, penultima înainte de încheierea Anului bisericesc, este confortant în aceeaşi perspectivă a Evangheliei mântuirii, deşi vine de la un profet din Vechiul Testament: „Gândurile mele sunt gânduri de pace, şi nu de nenorocire; strigaţi către mine şi eu vă voi asculta şi vă voi întoarce din robie de pretutindeni” (Cf Ier 29,11.12.14).

rv/al