Roma: Părinţii Pasionşti celebrează figura Fericitului Newman printr-un seminar şi
un oratoriu muzical
(RV - 12 noiembrie 2010) Cardinalul John Henry Newman, proclamat recent fericit
de papa Benedict al XVI-lea cu ocazia călătoriei sale apostolice în Regatul Unit,
a fost celebrat vineri la Roma prin două iniţiative promovate de părinţii Pasionişti:
o reuniune de studiu la Universitatea Pontificală Laterană şi un Oratoriu intitulat
„Visul lui Dominic” care a fost executat vineri seară în premieră. Iniţiativele pun
accentul în special pe legătura dintre Fericitul Newman şi Fericitul Dominic Bàrberi
care l-a primit în Biserica catolică după convertirea sa. Redacţia
noastră centrală l-a contactat pe părintele Fernado Taccone, din rândul călugărilor
pasionişti: • Cel care l-a primit în Biserica catolică pe John Henry Newman,
prin trecerea sa la catolicism, a fost pasionistul nostru, părintele Domenico Bàrberi,
beatificat în timpul Conciliului Vatican II de papa Paul al VI-lea, în 1963. Şi chiar
în acea circumstanţă Paul al VI-lea, în discursul pentru proclamarea de fericit a
părintelui Domenico, a vorbit - aşa s-a părut unora - poate mai mult despre Newman
decât despre Fericitul Dominic. Beatificarea subliniază atenţia privind rolul fericitului
nostru Dominic în convertirea, şi apoi, şi în procesul iniţial de sfinţenie al lui
Newman. Prin acest seminar de studiu stabilim o legătură, şi explică aceasta Newman
însuşi, în lucrarea „Apologia pro vita sua”: „mare rol a avut în convertirea mea şi
în viaţa mea Domenico Bàrberi”.
Care este mesajul comun pe care aceşti
doi fericiţi îl dau oamenilor şi credincioşilor de azi? • Mesajul comun
pe care îl dau este căutarea adevărului, căutarea adevărului cu orice preţ. Şi adevărul
pentru el nu era o realitate intelectuală: adevărul este Cristos, adevărul este Cuvântul
său. Acesta e mesajul mare pe care ei îl dau.
O căutare a adevărului
care uneştecredinţa şi raţiunea? •
Credinţa şi raţiunea pentru a îndepărta toate acele ambivalenţe, toate acele contraste
care ar putea exista. Teza marelui Newman, în speţă, este însăşi faptul că raportul
dintre credinţă şi raţiune e rezolvat de conştiinţă. De aceea, formarea conştiinţei
este de o importanţă fundamentală, întrucât acolo, în conştiinţă, în adâncul fiecărui
om, se află prezenţa lui Dumnezeu…Prin urmare credinţa şi raţiunea pot foarte bine
să se confrunte pe terenul conştiinţei.