2010-11-06 16:37:41

Papa în Spania: Europa să-şi revigoreze rădăcinile creştine, acordând atenţie valorilor spirituale şi nu doar celor materiale


(RV - 6 noiembrie 2010) Vin ca pelerin pentru a îndemna Spania şi Europa să dea o nouă vigoare rădăcinilor lor creştine. Cu aceste cuvinte rostite la aeroportul internaţional din Santiago de Compostela a început sâmbătă cea de-a 18-a călătorie apostolică internaţională a lui Benedict al XVI-lea. Motoul călătoriei este: „Pelerin al credinţei. Martor al lui Cristos cel înviat”. Papa a plecat de la aeroportul Roma-Fiumicino sâmbătă în jurul orei 8.30. Avionul papal a aterizat pe aeroportul din Santiago la ora 11.30. Sosind în Galicia Sfântul Părinte a amintit că tradiţia creştină a marcat în mod indelebil Spania şi Bătrânul Continent. Primit de principii de Asturia, de arhiepiscopul Barrio Barrio şi de autorităţile locale Benedict al XVI-lea a explicat: „În străfundul fiinţei sale omul este mereu pe cale, mereu în mers, în căutarea adevărului. Ceaţa densă nu a reuşit să ascundă bucuria şi entuziasmul celor circa 200 de mii de credincioşi care au ieşit pe străzi pentru a saluta trecerea succesorului lui Petru. În cursul după amiezii, la 16.30 ora locală, 17.30 în România, Pontiful a celebrat Sfânta Liturghie cu ocazia Anului Jubiliar Compostelan în „Plaza de l’Obradoiro” din faţa sanctuarului. Seara, transferul cu avionul la Barcelona, unde duminică dimineaţă va prezida Liturghia de dedicare a Bisericii şi altarului „Sacrada Familia - Sfânta Familie”; în cursul după amiezii Sfântul Părinte va vizita un institut de copii şi tineri cu dizabilităţi „Obra Benéfico Social del Nen Déu”.

Dar să ascultăm relatarea unuia dintre trimişii noştri:
• Un papă pelerin în mers cu Biserica şi cu omenirea, care din totdeauna caută adevărul. Benedict al XVI-lea s-a prezentat astfel Spaniei ajungând la aeroportul internaţional din Santiago de Compostela. Papa a salutat Alteţele regale, principii de Asturia şi autorităţile naţionale, regionale şi locale, precum şi pe toţi cei prezenţi şi pe cei care - a spus - se unesc la eveniment prin mijloacele de comunicaţie socială, mulţumind de asemenea tuturor celor care au colaborat, la diferite nivele bisericeşti şi civile, pentru ca actuala călătorie la Santiago de Compostela şi Barcelona să fie rodnică.

Ideea principală a discursului de bun venit rostit de Benedict al XVI-lea la aeroport este mersul. În adâncul fiinţei sale, omul este mereu pe cale. Biserica participă la această aspiraţie profundă a fiinţei umane şi în felul acesta îşi desfăşoară misiunea ei specifică. Omul păşind pe cale caută adevărul. Biserica îl însoţeşte în această căutare ce năzuieşte spre plinătatea fiinţei omeneşti. În acelaşi timp, Biserica îndeplineşte propriul drum interior, acela care o conduce prin intermediul credinţei, speranţei şi dragostei la a deveni imaginea transparentă a lui Cristos în lume. Aceasta este misiunea sa şi acesta este şi drumul: să fie din ce în ce mai mult, în mijlocul oamenilor, prezenţa lui Cristos..
Şi eu am plecat la drum ca să-i întăresc în credinţă pe fraţii mei. Vin ca pelerin în acest An Compostelan şi port în inimă aceiaşi iubire faţă de Cristos care îl făcea pe apostolul Paul să întreprindă călătoriile sale, cu năzuinţa de a ajunge şi în Spania.

 
Papa a spus că vrea să se alăture marii mulţimi de oameni, bărbaţi şi femei care, de-a lungul secolelor, au venit la Compostela din toate colţurile Peninsulei Iberice şi ale Europei, şi ale lumii întregi, pentru a se lăsa transformaţi de mărturia credinţei apostolice. Ei au mers trasând o cale de cultură, de rugăciune, de îndurare şi de convertire, care se concretizează în biserici şi spitale, în hanuri, poduri şi mănăstiri. În felul acesta Spania şi Europa au dezvoltat o fizionomie spirituală marcată în mod indelebil de Evanghelie

Ca mesager şi mărturisitor al Evangheliei, Papa se duce şi la Barcelona pentru a revigora credinţa populaţiei sale - definită de Pontif - „primitoare şi dinamică”.
O credinţă semănată deja la începuturile creştinismului, şi care a încolţit şi a crescut la căldura a nenumărate exemple de sfinţenie - Ignaţiu de Loyola, Tereza de Avila, Ioan al Crucii, Francisc Xaveriu, dând origine la numeroase instituţii de binefacere, cultură şi educaţie.

 
Credinţă care a inspirat geniul arhitectului Antoni Gaudí să întreprindă acea minunăţie care este biserica Sfintei Familii. În această privinţă a exprimat bucuria de a putea dedica duminică această biserică „în care se reflectă toată măreţia spiritului uman ce se deschide spre Dumnezeu.

Benedict al XVI-lea a exprimat bucuria sa profundă de a se afla din nou în Spania care a dat lumii o multitudine de sfinţi, fondatori şi poeţi; acea Spanie care în secolul al XX-lea a suscitat noi instituţii, grupuri şi comunităţi de viaţă creştină şi de lucrare apostolică iar, în ultimele decenii, păşeşte în armonie şi unitate, în libertate şi pace, privind la viitor cu speranţă şi responsabilitate. Stimulată de bogatul său patrimoniu de valori umane şi spirituale, caută de asemenea să înainteze în mijlocul dificultăţilor şi să ofere solidaritatea sa comunităţii internaţionale.

De aici, Pontiful a lărgit orizontul îndreptându-şi gândul spre Europa pe linia slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, care de la Santiago de Compostela în urmă cu aproape 30 de ani, exorta Bătrânul Continent să dea nouă vigoare rădăcinilor sale creştine.

Şi eu doresc să îndemn Spania şi Europa să-şi edifice prezentul şi să-şi proiecteze viitorul pornind de la adevărul autentic despre om, de la libertatea care respectă acest adevăr şi nu-l lezează niciodată, şi de la dreptatea pentru toţi, începând de la cei mai săraci şi părăsiţi.
O Spanie şi o Europă preocupate nu doar de necesităţile materiale ale oamenilor, dar şi de cele morale şi sociale, de cele spirituale şi religioase, deoarece toate acestea sunt exigenţe autentice al unicului om şi numai astfel se lucrează în mod eficace, integral şi rodnic pentru binele său.

Secvenţe sonore ale imnului spaniol.
În salutul său principele de Asturia, Filip al Spaniei, însoţit de principesa Letiţia, au definit vizita Papei ca o mare onoare pentru Casa regală şi pentru tot poporul spaniol. „Afecţiunea voastră pentru Spania - a spus principele Felipe - este de mare valoare pentru toţi. Spaniolii se simt onoraţi de faptul că în primii cinci ani ai pontificatului Benedict al XVI-lea a vizitat Spania de două ori.
 
Aplauze şi coruri.
Şi efectiv ceaţa densă de peste oraşul Santiago nu a diminuat căldura şi bucuria luminoasă a numeroşilor pelerini, 200 de mii de persoane pe străzi, care prin coruri sărbătoreşti au aclamat sosirea episcopului Romei. Din partea sa Papa, în entuziasmul general, nu a omis să-i salute pe toţi în galego, în limba galiciană:
Încredinţând mijlociii Sfântului Iacob prezenţa mea în mijlocul vostru, îl implor pe Dumnezeu să facă să ajungă la toţi binecuvântarea sa. Muţumesc.

Aici servciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.