Împărtăşirea sfinţilor şi procesiunea pelerinilor la început de noiembrie
(RV - 2 noiembrie 2010) Începutul lunii noiembrie, cu celebrările liturgice dedicate
tuturor sfinţilor şi pomenirii credincioşilor răposaţi, înfăţişează Biserica în forma
sugestivă a unei imense mulţimi de oameni în mers, străbătând timpurile, ca într-o
procesiune neîntreruptă: unii sunt pe drum, alţii în pragul casei Domnului, iar
mulţi au ajuns deja în Ierusalimul ceresc şi contemplă cu nesaţ faţa Domnului.
În
ziua de 1 noiembrie, sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, contemplăm în lumina credinţei
bucuria şi fericirea sufletelor ajunse la sfinţenie în casa Tatălui, „Biserica
triumfătoare”, dar nu pierdem din vedere faptul că o altă mulţime de fraţi şi
surori în Cristos, după ce au trecut prin viaţa pământească, aşteaptă cu dor în pragul
acestui lăcaş şi nu pot intra, deoarece se simt încă nevrednici, datorită urmelor
ce le mai poartă din călătoria de pe pământ, prin locurile pline de praful şi noroiul
păcatului. Ele formează acea porţiune a Bisericii care se numeşte „Biserica pătimitoare”.
Aceste suflete suferă de dorul după casa Tatălui, de conştiinţa că nu se pot ajuta
singure, de durerea ce le-o produce focul tainic rânduit de bunătatea divină să le
redea puritatea desăvârşită, prin arderea impurităţilor aduse din viaţa trecătoare.
Preocuparea
şi rugăciunea pentru cei răposaţi se întemeiază pe adevărul despre existenţa unei
stări intermediare între Biserica triumfătoare a sfinţilor din cer şi Biserica
luptătoarede pe pământ:este Biserica suferinţei curăţitoare. Totodată
se bazează pe adevărul împărtăşirii sfinţilor, în temeiul căreia energia vitală
a Trupului Mistic circulă de la părţile sănătoase la cele suferinde şi le oferă ajutor.
Mijlocirea sfinţilor şi rugăciunile credincioşilor de pe pământ, îndeosebi participarea
la celebrarea jertfei euharistice oferite pentru sufletele celor răposaţi, ajută
la desăvârşirea purificării lor „în sângele Mielului” (Ap 7,18).
Catehismul
Bisericii Catolice învaţă că cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu dar imperfect
purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare
ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Tradiţia Bisericii,
făcând referinţă la texte biblice vorbeşte despre un foc purificator. Această învăţătură
se întemeiază şi pe practica rugăciunii pentru cei morţi, despre care vorbeşte Sfânta
Scriptură: „De aceea (Iuda Macabeul) a pus să se facă pentru cei morţi jertfă de ispăşire
ca să fie dezlegaţi de păcat (2 Mac 12,45).
Încă din primele timpuri,
Biserica a cinstit amintirea celor morţi şi a oferit sufragii pentru ei. În special,
a adus Jertfa euharistică, pentru ca purificaţi să poată ajunge la vederea fericitoare
a lui Dumnezeu. Totodată recomandă şi pomana, indulgenţele şi faptele de pocăinţă
în favoarea celor răposaţi. Într-o predică a sa, sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă:
„Să le dăm ajutor şi să le facem pomenirea. Dacă fiii lui Iob au fost purificaţi de
jertfa tatălui lor, de ce să ne îndoim că ofrandele noastre pentru cei morţi le aduc
mângâiere? Să nu şovăim a-i ajuta pe cei care au plecat şi să oferim rugăciunile noastre
pentru ei” (Hom. in 1Cor 41,5).
Acestor suflete Biserica le oferă pomenirea
solemnă de la 2 noiembrie, extinsă în special pe durata primelor opt zile dar şi a
întregii luni pentru a mărturisi dragostea cu care îi îmbrăţişează pe toţi fiii săi
şi a menţine vie în sufletele credincioşilor conştiinţa datoriei şi a posibilităţii
de a veni în ajutorul fraţilor şi surorilor din „focul” suferinţei curăţitoare şi
aducătoare de bucurie nesfârşită.
Pentru toţi ruga fierbinte: Adu-ţi aminte,
Doamne, de fraţii noştri care au adormit în speranţa învierii şi de toţi cei care
au răposat în milostivirea ta şi primeşte-i să se bucure de lumina feţei tale. Tuturor,
o zi binecuvântată! rv/al