Puternic apel al Papei pentru Orientul Mijlociu după atentatul de la Bagdad; la rugăciunea „Angelus” Benedict al XVI-lea vorbeşte despre darul şi frumuseţea sfinţeniei şi comuniunea cu cei adormiţi în Domnul

(RV - 1 noiembrie 2010) În ziua pe care Biserica o dedică tuturor sfinţilor, papa Benedict al XVI-lea, înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” împruenă cu mii de credincioşi, romani şi pelerini, prezenţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru în ciuda ploii, a vorbit despre darul şi frumuseţea sfinţeniei şi comuniunii cu cei răposaţi pe care aceeaşi Biserică îi aminteşte în Liturghia sa pe 2 noiembrie. Pontiful a lansat apoi un presant apel pentru pace în Orientul Mijlociu, după ce a exprimat profundă durere pentru atentatul foarte grav comis duminică seară în catedrala siro-catolică din Bagdad şi s-a soldat cu zeci de morţi şi răniţi între care 2 preoţi.

Propunem în întregime alocuţiunea Papei:
• Iubiţi fraţi şi surori, solemnitatea Tuturor Sfinţilor, pe care o celebrăm astăzi, ne invită să înălţăm privirea spre Cer şi să medităm asupra plinătăţii vieţii divine ce ne aşteaptă. „Suntem fii ai lui Dumnezeu, şi ce vom fi nu s-a arătat încă” (1In 3,2): cu aceste cuvinte apostolul Ioan ne asigură realitatea legăturii noastre profunde cu Dumnezeu, precum şi certitudinea sorţii viitoare. De aceea, ca fii iubiţi, primim şi harul pentru a suporta încercările existenţei pământeşti - foamea şi setea de dreptate, neînţelegerile, persecuţiile (Cf Mt 5,3-11) - şi,
•…în acelaşi timp, moştenim încă de acum ceea ce este promis în fericirile evanghelice, „în care străluceşte noua imagine a lumii şi omului pe care Isus o inaugurează” (Benedict XVI, Isus din Nazaret, Milano 2007,95).

Sfinţenia, a-l imprima pe Cristos în sine însuşi, este scopul de viaţă al creştinului. Fericitul Antonio Rosmini scrie: „Cuvântul se imprimase pe sine însuşi în sufletele ucenicilor săi cu aspectul său sensibil…şi cu cuvintele sale…a dat la ai săi acel har…prin care sufletul percepe imediat Cuvântul (Antropologia soprannaturale, Roma 1983, 265-266).
• Şi noi pregustăm darul şi frumuseţea sfinţeniei ori de câte ori participăm la Liturghia euharistică, în comuniune cu „mulţimea imensă” a duhurilor fericite, care în Cer aclamă în veşnicie mântuirea lui Dumnezeu şi a Mielului (Cf Ap 7,9-10).

„Viaţa sfinţilor nu înseamnă doar biografia lor pământească, ci şi trăirea şi lucrarea lor în Dumnezeu după moarte. La sfinţi, devine limpede faptul că acela care merge spre Dumnezeu nu se îndepărtează de oameni, ci dimpotrivă, se apropie tot mai mult de ei” (Encic. Deus caritas est, 42).

Mângâiaţi de această comuniune a marii familii a sfinţilor, mâine îi vom comemora pe toţi credincioşii răposaţi.
• Liturgia de la 2 noiembrie şi practica pioasă de a vizita cimitirele ne amintesc că moartea creştină face parte din drumul de asimilare cu Dumnezeu şi va dispare când Dumnezeu va fi totul în toţi. Despărţirea de afecţiunile pământeşti este desigur dureroasă, dar nu trebuie să ne temem, căci ea, însoţită de rugăciunea de pomenire din partea Bisericii, nu poate rupe legătura profundă care ne uneşte cu Cristos. În această privinţă, Sfântul Grigore din Nisa afirma: „Cine a creat toate cu înţelepciune, a dat această dispoziţie dureroasă ca mijloc de eliberare de rău şi posibilitate de a participa la bunurile nădăjduite” (De mortuis oratio, IX, 1, Leiden 1967, 68).

Dragi prieteni, veşnicia nu este „o trecere continuă a zilelor din calendar, dar ceva ca momentul plin de satisfacţie, în care totalitatea ne îmbrăţişează şi noi îmbrăţişăm totalitatea” (Encic. Spe salvi ,12).

Fecioarei Maria, călăuzitoare sigură la sfinţenie, îi încredinţăm pelerinajul nostru spre patria cerească, în timp ce invocăm mijlocirea sa maternă pentru odihna veşnică a tuturor fraţilor şi surorilor noastre care au adormit în speranţa învierii.

După rugăciunea mariană „Angelus” şi înainte de saluturile în diferite limbi, gândul Papei s-a îndreptat spre Orientul Mijlociu, la tragicul atentat de duminică seară la Bagdad în Irak:
„Ieri seară, într-un atentat foarte grav în catedrala siro-catolică din Bagdad, au fost zeci de morţi şi răniţi, între care doi preoţi şi un grup de credincioşi reuniţi pentru Sfânta Liturghie duminicală.
• Mă rog pentru victimele acestei violenţe absurde, cu atât mai barbară întrucât a lovit persoane lipsite de apărare, adunate în casa lui Dumnezeu, care este casă de iubire şi de reconciliere. Exprim de asemenea apropierea mea plină de afecţiune faţă de comunitatea creştină, lovită din nou, şi îi încurajez pe toţi, păstori şi credincioşi să fie tari şi neclintiţi în speranţă.
• În faţa episoadelor feroce de violenţă, care continuă să sfâşie populaţiile din Orientul Mijlociu, aş vrea în fine să reînnoiesc apelul meu presant pentru pace: ea este un dar al lui Dumnezeu, dar este şi rezultatul eforturilor oamenilor de bunăvoinţă, al instituţiilor naţionale şi internaţionale. Toţi să-şi unească forţele pentru ca să se termine orice violenţă.

În saluturile în diferite limbi, Papa s-a referit la conţinutul de credinţă al sărbătorilor liturgice de la începutul lunii noiembrie. În franceză, gândul Papei la ceata sfinţilor şi încurajarea de a privi la imensa mulţime a celor care după ce şi-a pus paşi pe cei ai lui Dumnezeu, contemplă slava sa şi mijlocesc pentru noi; în engleză invitaţia de a-i aminti pe toţi cei care „trăiesc pentru totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu”; în polonă, urarea ca inimile şi „fie tari şi fără prihană în sfinţenie, în faţa lui Dumnezeu Tatăl nostru, în momentul venirii Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii săi”. În italiană, Papa a salutat participanţii la manifestarea numită „Cursa Sfinţilor” promovată de părinţii salezieni pentru a susţine proiecte de solidaritate în situaţii de extremă necesitate, precum Haiti şi Pakistan.

Iată, şi binecuvântarea apostolică invocată de Benedict al XVI-lea la întâlnirea pentru rugăciunea Îngerul Domnului, luni 1 noiembrie, în sărbătoarea tuturor sfinţilor, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultătorii noştri dispuşi lăuntric să o primească în spirit de credinţă.
rv/al

Aici serviciul audio: