Puternic apel al Papei pentru Orientul Mijlociu după atentatul de la Bagdad; la rugăciunea
„Angelus” Benedict al XVI-lea vorbeşte despre darul şi frumuseţea sfinţeniei şi comuniunea
cu cei adormiţi în Domnul
(RV - 1 noiembrie 2010) În ziua pe care Biserica o dedică tuturor sfinţilor, papa
Benedict al XVI-lea, înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul
Domnului” împruenă cu mii de credincioşi, romani şi pelerini,
prezenţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru în ciuda ploii, a vorbit despre darul şi
frumuseţea sfinţeniei şicomuniunii cu cei răposaţi pe care aceeaşi
Biserică îi aminteşte în Liturghia sa pe 2 noiembrie. Pontiful a lansat
apoi un presant apel pentru pace în Orientul Mijlociu, după ce a exprimat profundă
durere pentru atentatul foarte grav comis duminică seară în catedrala siro-catolică
din Bagdad şi s-a soldat cu zeci de morţi şi răniţi între care 2 preoţi.
Propunem
în întregime alocuţiunea Papei: • Iubiţi fraţi şi surori, solemnitatea
Tuturor Sfinţilor, pe care o celebrăm astăzi, ne invită să înălţăm privirea spre Cer
şi să medităm asupra plinătăţii vieţii divine ce ne aşteaptă. „Suntem fii ai lui Dumnezeu,
şi ce vom fi nu s-a arătat încă” (1In 3,2): cu aceste cuvinte apostolul Ioan
ne asigură realitatea legăturii noastre profunde cu Dumnezeu, precum şi certitudinea
sorţii viitoare. De aceea, ca fii iubiţi, primim şi harul pentru a suporta încercările
existenţei pământeşti - foamea şi setea de dreptate, neînţelegerile, persecuţiile
(Cf Mt 5,3-11) - şi, •…în acelaşi timp, moştenim încă de acum
ceea ce este promis în fericirile evanghelice, „în care străluceşte
noua imagine a lumii şi omului pe care Isus o inaugurează”
(Benedict XVI, Isus din Nazaret, Milano 2007,95).
Sfinţenia, a-l imprima
pe Cristos în sine însuşi, este scopul de viaţă al creştinului. Fericitul Antonio
Rosmini scrie: „Cuvântul se imprimase pe sine însuşi în sufletele ucenicilor săi cu
aspectul său sensibil…şi cu cuvintele sale…a dat la ai săi acel har…prin care sufletul
percepe imediat Cuvântul (Antropologia soprannaturale, Roma 1983, 265-266). •
Şi noi pregustăm darul şi frumuseţea sfinţeniei ori de câte ori participăm
la Liturghia euharistică, în comuniune cu „mulţimea imensă” a
duhurilor fericite, care în Cer aclamă în veşnicie mântuirea lui Dumnezeu
şi a Mielului(Cf Ap 7,9-10).
„Viaţa sfinţilor nu
înseamnă doar biografia lor pământească, ci şi trăirea şi lucrarea lor în Dumnezeu
după moarte. La sfinţi, devine limpede faptul că acela care merge spre Dumnezeu nu
se îndepărtează de oameni, ci dimpotrivă, se apropie tot mai mult de ei” (Encic. Deus
caritas est, 42).
Mângâiaţi de această comuniune a marii familii a sfinţilor,
mâine îi vom comemora pe toţi credincioşii răposaţi. • Liturgia de la
2 noiembrie şi practica pioasă de a vizita cimitirele ne amintesc că moartea creştină
face parte din drumul de asimilare cu Dumnezeu şi va dispare când Dumnezeu va fi totul
în toţi. Despărţirea de afecţiunile pământeşti este desigur dureroasă, dar nu
trebuie să ne temem, căci ea, însoţită de rugăciunea de pomenire din partea Bisericii,
nu poate rupe legătura profundă care ne uneşte cu Cristos. În această privinţă, Sfântul
Grigore din Nisa afirma: „Cine a creat toate cu înţelepciune, a dat această dispoziţie
dureroasă ca mijloc de eliberare de rău şi posibilitate de a participa la bunurile
nădăjduite” (De mortuis oratio, IX, 1, Leiden 1967, 68).
Dragi prieteni,
veşnicia nu este „o trecere continuă a zilelor din calendar, dar ceva ca momentul
plin de satisfacţie, în care totalitatea ne îmbrăţişează şi noi îmbrăţişăm totalitatea”
(Encic. Spe salvi ,12).
Fecioarei Maria, călăuzitoare sigură la sfinţenie,
îi încredinţăm pelerinajul nostru spre patria cerească, în timp ce invocăm mijlocirea
sa maternă pentru odihna veşnică a tuturor fraţilor şi surorilor noastre care au adormit
în speranţa învierii.
După rugăciunea mariană „Angelus” şi înainte de saluturile
în diferite limbi, gândul Papei s-a îndreptat spre Orientul Mijlociu, la tragicul
atentat de duminică seară la Bagdad în Irak: „Ieri seară, într-un atentat foarte
grav în catedrala siro-catolică din Bagdad, au fost zeci de morţi şi răniţi, între
care doi preoţi şi un grup de credincioşi reuniţi pentru Sfânta Liturghie duminicală.
• Mă rog pentru victimele acestei violenţe absurde, cu atât mai barbarăîntrucât a lovit persoane lipsite de apărare, adunate
în casa lui Dumnezeu, care este casă de iubire şi de reconciliere. Exprim
de asemenea apropierea mea plină de afecţiune faţă de comunitatea creştină, lovită
din nou, şi îi încurajez pe toţi, păstori şi credincioşi să fie tari şi neclintiţi
în speranţă. • În faţa episoadelor feroce de violenţă, care continuă
să sfâşie populaţiile din Orientul Mijlociu, aş vrea în fine să reînnoiesc apelul
meu presant pentru pace: ea este un dar al lui Dumnezeu, dar este şi rezultatul eforturilor
oamenilor de bunăvoinţă, al instituţiilor naţionale şi internaţionale. Toţi
să-şi unească forţele pentru ca să se termine orice violenţă.
În saluturile
în diferite limbi, Papa s-a referit la conţinutul de credinţă al sărbătorilor liturgice
de la începutul lunii noiembrie. În franceză, gândul Papei la ceata sfinţilor şi încurajarea
de a privi la imensa mulţime a celor care după ce şi-a pus paşi pe cei ai lui Dumnezeu,
contemplă slava sa şi mijlocesc pentru noi; în engleză invitaţia de a-i aminti pe
toţi cei care „trăiesc pentru totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu”; în polonă, urarea
ca inimile şi „fie tari şi fără prihană în sfinţenie, în faţa lui Dumnezeu Tatăl nostru,
în momentul venirii Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii săi”. În italiană, Papa a
salutat participanţii la manifestarea numită „Cursa Sfinţilor” promovată de părinţii
salezieni pentru a susţine proiecte de solidaritate în situaţii de extremă necesitate,
precum Haiti şi Pakistan.
Iată, şi binecuvântarea apostolică invocată de Benedict
al XVI-lea la întâlnirea pentru rugăciunea Îngerul Domnului, luni 1 noiembrie, în
sărbătoarea tuturor sfinţilor, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultătorii
noştri dispuşi lăuntric să o primească în spirit de credinţă. rv/al