2010-10-30 18:46:04

Sâmbătă: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 30 octombrie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- În noaptea aceasta trecem la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date cu o oră înapoi. România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 31 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an. Orarul emisiunilor noastre rămâne neschimbat.

- O sută de mii de tineri din Acţiunea Catolică italiană, şi din alte şase ţări, inclusiv România, sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru la întâlnirea cu Papa. Benedict al XVI-lea le spune: numai în Isus găsim adevărata iubire şi adevărata libertate.
- Oradea 30 octombrie 2010, încă o făclie aprinsă în candelabrul Bisericii: proclamat fericit episcopul martir Szilárd Bogdánffy. Mesajul integral al trimisului Papei pentru ritul beatificării, cardinalul numit Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Despre semnificaţia evenimentului, scurt comentariu al IPS Ioan Robu: sperăm ca alte flori din „grădina martirilor” să fie ridicate la cinstea altarelor.
- S-a desfăşurat vineri 29 octombrie la Roma un simpozion pentru a marca împlinirea a 60 de ani de la proclamarea dogmei Ridicării Preasfintei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la cer de către Pius al XII-lea la 1 noiembrie 1950.
 
- Elveţia. Episcopii catolici elveţieni s-au pronunţat împotriva expulzării străinilor care comit infracţiuni.

- În limita spaţiului, scurt comentariu la evanghelia duminicii a XXXI-a din Timpul de peste an.

- Duminică 31 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român, Duminica a 22-a după Rusalii şi Sfinţii Stahie, Apele, Urban, Amplie, Aristobul, apostoli dintre cei 70 şi Sfântul Epimah, martir, anul 250; în calendarul roman sau latin Duminica a-XXXI-a din Timpul ordinar şi Sfântul Wolfgang, episcop de Regensburg în Germania, anii circa 924 - 994.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.