Nu există istorie desprinsă sau ruptă de Dumnezeu: Benedict al XVI-lea la 50 de ani de la moartea teologului german Erik Peterson

(RV - 25 octombrie 2010) La 26 octombrie 1960 murea la Hamburg în nordul Germaniei, la vârsta de 70 de ani, teologul german, Erik Peterson, de confesiune evanghelică convertit în 1930 la catolicism. Luni dimineaţă, în Vatican, Benedict al XVI-lea a primit în audienţă participanţii la simpozionul pe care, de duminică 24 până marţi 26 octombrie, câteva instituţii pontificale l-au dedicat acestui cercetător la 50 de ani de la moarte. Rămas mult timp în umbră, munca lui Peterson este de multă vreme obiectul unei redescoperiri atente care a pus în relief valoarea reflecţiei sale căreia îi sunt debitori mulţi teologi renumiţi din secolul al XX-lea.

Un “outsider”, îl definise cu simpatie marele teolog Karl Barth, şi cu acest apelativ simpozionul îi aminteşte şi celebrează, în acest zile meritele ştiinţifice şi culturale ale lui Erik Peterson. De familia sa. însuşi teologul Joseph Ratzinger este de mult timp legat, cum au demonstrat copiii şi respectivele familii, prezenţi la audienţa din Vatican. Amintind un episod din 1990 - când cu ocazia împlinirii a 80 de ani de către soţia lui Peterson, a avut prilejul de a-i dărui un pergament autograf al lui Ioan Paul al II-lea - Benedict al XVI-lea a punctat istoria umană şi profesională a lui Peterson, căruia „în toată viaţa sa - a observat - nu i-a reuşit să afle acel loc în care să-i fie dată recunoaşterea şi poziţia fixă ce i se cuveneau”. Peterson, care în anii ’30 ai secolului trecut se va transfera la Roma, se află implicat în „prefaceri” sociale şi politice care frământă Germania după primul conflict mondial şi care pun în criză şi „optimismul în plină amploare” care impregna în acel timp teologia liberală. Peterson optează să lucreze în domeniul istoric şi „să înfrunte în mod specific - a amintit Papa, citând pasaje ale studiosului - problemele legate de istoria religiilor, pentru că nu reuşise să-şi croiască drum în păinjenişul de opinii care domneau în teologia evanghelică a vremii”:
• “Dabei kommt immer mehr zu der Gewissheit … Se consolidează în el tot mai mult convingerea că nu există istorie desprinsă sau ruptă de Dumnezeu şi că, în această istorie, Biserica ocupă un loc special şi are o însemnătate deosebită. Citez mai departe: „Faptul că există Biserica şi că Biserica se constituie într-un mod cu totul special este strâns legat de faptul că există o istorie determinată în mod specific de teologie. Biserica primeşte de la Dumnezeu sarcina de a-i conduce pe oameni de la o existenţă limitată şi individuală într-o comunitate universală”, de la natural la supranatural, de la efemer la plinătate la sfârşitul timpurilor.

Papa a subliniat apoi unul din centrele reflecţiei lui Peterson, şi anume cel al curentului vital care din Sfintele Scripturi parcurge Biserica într-o reînnoire continuă bazată pe tradiţia apostolică:
• „Durch die in der apostolischen Sukzession stehenden Bischöfe …Prin episcopi, a afirmat Benedict al XVI-lea, mărturia Scripturilor rămâne vie în Biserică şi formează fundamentul convingerilor de credinţă peren valabile ale Bisericii pe care le regăsim mai ales în Crez şi în dogme. Ele se manifestă în Liturghie, în domeniul trăit al Bisericii, în preamărirea lui Dumnezeu. Celebrarea euharistică desfăşurată pe pământ se găseşte, în acest context, într-un raport indisolubil cu Ierusalimul ceresc (…) acolo se oferă adevăratul şi veşnicul sacrificiu de laudă adus lui Dumnezeu şi Mielului, a cărui celebrare pământească este doar imaginea. Cine participă la Sfânta Liturghie se opreşte, într-un anumit sens, în pragul Cerului”.

Papa a evocat apoi o amintire personală de când, fiind tânăr paroh la Bogenhausen, a avut posibilitatea de a citi un volum abia publicat al lui Peterson, “Theologische Traktate” (“Tratate teologice”). Era, a destăinuit Benedict al XVI-lea, „teologia pe care o căutam”:
• “Die Theologie die einerseits den ganzen historischen Ernst …Acea teologie care, pe de o parte, manifestă seriozitatea istorică de a înţelege şi analiza textele, de a le analiza printr-o serioasă cercetare istorică şi care totuşi nu se opreşte la trecut, dar efectuând depăşirea de sine în literă (…) intră în contact cu acela de la care provine: cu Dumnezeul cel Viu.

Istoria personală a lui Peterson, a continuat Papa, se împleteşte cu destinul fiecărui creştin, care nu are pe pământ „o cetate stătătoare”. Teologul a trăit aspectul precar al pierderii catedrei după convertirea la catolicism, incertitudinea de a fi „dezrădăcinat” şi de a rămâne „până la capătul zilelor fără o temelie certă şi fără o patrie sigură”. Cu toate acestea, penuria de mijloace nu l-a împiedecat să se căsătorească dând astfel, a observat Benedict al XVI-lea, „expresia concretă a certitudinii sale interioare că, în ciuda faptului că suntem străini - şi el era în mod special - putem găsi sprijin în comunitatea iubirii şi că în iubire rămâne ceva ce durează pentru veşnicie”:
• “Er hat diese Fremdheit des Christen erfahren, er war der evangelischen … El a trăit dimensiunea de străin a creştinului: devenise străin de teologia protestantă şi rămăsese într-un oarecare mod străin şi de cea catolică, aşa cum era atunci. Astăzi ştim că el aparţinea la amândouă, că ambele au mult de învăţat de la el: toată drama, realismul, revendicarea existenţială, umană a teologiei.

Papa a încheiat mulţumind cardinalului Lehmann pentru iniţiativa de a publica Opera omnia a lui Peterson, care actualmente cunoaşte traduceri în italiană, franceză, spaniolă, engleză, maghiară şi până şi în chineză. Sperăm - a fost comentariul final a Pontifului - ca această publicare să poată răspândi mai departe gândirea lui Peterson, care niciodată nu se opreşte la detaliu dar priveşte mereu la ansamblul teologiei.

Aici serviciul audio: