Patriarhul Twal la Sinod: prezenţa pelerinilor arată că Ţara Sfântă nu este abandonată
(RV - 22 octombrie 2010) Grupuri de lucru - Circuli minores - cu
uşile închise, vineri dimineaţă, la Sinodul pentru Orientul Mijlociu,
în curs în Vatican pe tema „Comuniune şimărturie”.
În program, studierea amendamentelor colective la documentele conclusive. În cursul
după amiezii, a fost prezentat şi pus la vot Mesajul final al actualei adunări sinodale.
În cele două săptămâni de lucrări episcopii au subliniat, între celelalte priorităţi
pentru Biserica din Orientul Mijlociu, necesitatea de a susţine pastorala vocaţiilor
şi aceea de a încuraja formarea seminariştilor pentru misiuni.
În această
privinţă, episcopul de Gibuti şi administrator apostolic de Mogadishu, mons. Giorgio
Bertin, vorbind despre comuniunea eclezială a evidenţiat importanţa unei reale „împărţiri
de bunuri” în sânul Bisericii, propunând crearea unei „bănci de preoţi fără frontieră”,
gata să fie trimişi în situaţii de urgenţă.
Să-l ascultăm pe mons. Bertin
intervievat de unul dintre trimişii noştri la Sinod: • Există situaţii neprevăzute
şi dramatice la care trebuie să se răspundă imediat şi în asemenea cazuri trebuie
să existe o anumită disponibilitate. Acesta este aspectul pe care am putea să-l numim
puţin slab, deoarece există riscul de a avea preoţi fără o mare pregătire.
Ce
credeţi că lipseşte în prezent în formarea preoţilor? • În ce mă priveşte,
am povestit istoria primilor misionari în Somalia, care s-au dus acolo fără pregătire,
şi am spus şi că formarea se face, dar că este important să existe spirit de generozitate
şi de sacrificiu. Acestea sunt pentru mine două cuvinte foarte importante.
Auspiciile
pentru acest Sinod? • Aş zice că aspectul comuniunii trebuie să devină cu adevărat
mai efectiv, real. Comuniune, şi deci şi comuniune de bunuri: personal, am făcut propunerea
ca Orientul Mijlociu şi la fel şi restul Bisericii, să se gândească la a forma o „bancă”
de preoţi pentru dieceze, pentru situaţii deosebit de dificile. Este o invitaţie pe
care am făcut-o şi Orientului Mijlociu de a contribui şi, în consecinţă, a se deschide
mai mult spiritului misionar: să împărţim mai mult, să căutăm să trăim cu adevărat
mai bine această comuniune care există între noi, această frăţietate, dar să o trăim
în mod mai concret.
A vizita Ţara Sfântă pentru a-i încuraja pe creştini
să rămână în locurile predicării Evangheliei, locuri frământate de ani
de violenţe. Pentru a contrasta fuga unor întregi familii creştine Părinţii sinodali
reafirmă importanţa pelerinajelor. Prezenţa pelerinilor - a spus patriarhul de Ierusalim
al Latinilor, mons. Fouad Twal - este vitală pentru Biserica din Orientul Mijlociu. Să-l
ascultăm: • Într-adevăr prezenţa lor înseamnă că a mea şi comunitatea creştină
care se află în Ţara Sfântă nu este abandonată, nu este uitată. Prezenţa voastră înseamnă
mult pentru noi.
Aţi spus că trebuie evitat ca Ţara Sfântă să devină un
„muzeu în aer liber”… • Nu va deveni niciodată, niciodată. Chiar dacă
am spus-o, nu va deveni. Esti Cineva care a spus: „Nu vă temeţi, eu sunt cu voi”.
Trebuie să ne întoarcem şi să luăm în serios aceste cuvinte ale Domnului. Dacă Domnul
e cu noi, nu trebuie să ne fie teamă, nici să avem complexe. Deci, mergem înainte,
ne rugăm, muncim, primi, iubim şi totul fără frică, deoarece Domnul e cu noi. Încrederea
noastră nu vine din circumstanţele geopolitice care sunt dramatice, car sun din păcate
mei rele decât înainte. Nu suntem acolo: este o Biserică a Calvarului, dar în acelaşi
timp este şi o Biserică a speranţei, a bucuriei de a trăi, de a lucra, de oferi primire,
este o Biserică a Învierii.
Şi aceasta este stare de suflet pe care o trăiesc
creştinii în ţara Sfântă azi? • O, de-ar avea toţi acest sentiment! Aceasta
este ceea c e spun eu, este sentimentul meu. Unii sunt disperaţi şi preferă să emigreze,
pentru a lăsa aceste locuri. Aceasta este poziţia noastră, aceea de a inspira încredere,
speranţă şi bucuria de a trăi.
Conflictul israeliano-palestinian este între
principalele cauze ale suferinţelor creştinilor în Ţara Sfântă? • E
numai conflictul, nimic altceva. Este un conflict care nu se mai termină niciodată.
Se pare că lumea nu vrea să-l sfârşească; se pare că există oameni cărora le este
mai frică de pace decât de război şi alimentează frica. De 60 de ani nu ne-am mai
bucurat de o viaţă normală. Nu căutăm nimic special:doar să ne trezim dimineaţa şi
să mergem la lucru, la spital, la universitate sau la Sfântul Mormânt: nu pot ajunge
nici până aici. Nu este o viaţă normală.