2010-10-20 15:37:19

Belgia: Biserica spune „nu” unei noi comisii de anchetă asupra abuzurilor sexuale


(RV - 20 octombrie 2010) Episcopii şi superiorii majori ai Congregaţiilor şi Ordinelor călugăreşti din Belgia au decis să abandoneze ideea de a crea o nouă comisie de cercetare asupra abuzurilor sexuale comise de personal religios în dauna minorilor şi să se încredinţeze autorităţii judiciare pentru gestiunea denunţurilor şi consecinţelor penale.

 
Biserica - relatează agenţia SIR - îşi asumă însă deplina responsabilitate de a asculta victimele la nivel local - în dieceze şi în ordinele religioase implicate - şi să procedeze la nivel canonic, prin luarea de măsuri disciplinare care vor deveni definitive după decizia Sfântului Scaun. Hotărârea a fost comunicată miercuri 20 octombrie într-o notă a Conferinţei episcopale belgiene. În notă se explică faptul că după demisia Comisiei Adriaenssens, episcopii s-au gândit iniţial „să instituie un comitet sau centru unde persoane competente să poată gestiona această problemă în numele Bisericii. Dar această eventualitate a fost abandonată. Temeiul denunţului şi consecinţele acestor fapte sunt de competenţa puterii judiciare. Ca Biserică, avem o răspundere pastorală specifică. Înainte de toate faţă de victime. Acestea vor fi ascultate la nivel diecezan sau de superiorii majori ai Congregaţiilor implicate; aşteptările lor vor fi luate în consideraţie pe cât este posibil. Nouă - continuă nota Bisericii din Belgia - „ne revine şi asumarea responsabilităţii faţă de autori în baza Dreptului canonic. Adoptăm măsuri disciplinare şi orice dosar va fi trimis şi la Roma în aşteptarea unei acţiuni disciplinare definitive”. În notă se afirmă şi necesitatea - în această muncă de ascultare a victimelor şi de luarea măsurilor disciplinare - de a recurge la experţi. „Sperăm - scriu episcopii - să putem constitui acest grup de experţi ca să poată cât mai curând posibil să ofere consultanţă şi să asiste diecezele, congregaţiile şi ordinele călugăreşti. Într-adevăr, este vorba de o problemă specifică şi delicată ce trebuie să fie înfruntată cu toată competenţa cuvenită”. Nota publicată miercuri este lungă şi lasă se transpară suferinţa Bisericii. „În această ultimă lună - scriu episcopii şi călugării - ne-am dat seama şi mai bine de amploarea injustiţiei şi a întregii dureri” pe care aceste cazuri le-a provocat. „Ca Biserică, prima noastră îndatorire este aceea de a sta alături de victime. Trebuie să recunoaştem această injustiţie şi această suferinţă. Victimele trebuie să aibă sprijinul nostru şi asistenţa pe care o merită. Este o datorie.”








All the contents on this site are copyrighted ©.