2010-10-14 16:23:49

Roma: Festivalul de Muzică şi Artă Sacră dedicat lui Benedict al XVI-lea. Cardinalul Comastri: creaţi pentru frumuseţe


(RV – 14 octombrie 2010) Marea muzică sacră revine să răsune în splendoarea bazilicilor papale romane cu ocazia Festivalului de Muzică şi Artă Sacră ajuns în acest an la cea de-a noua ediţie şi dedicat lui Benedict al XVI-lea în cel de-al cincilea an de pontificat.
Printre oaspeţii festivalului: Filarmonica din Viena, corul Catedralei „Saint Patrick” din New York şi orchestra de suflători a Domului din Mainz.

Benedict al XVI-lea „un Papă care, pentru a salva muzica autentică a Bisericii a spus şi a scris lucruri memorabile, chiar şi împotriva curentului”. Cu aceste cuvine, Hans Albert Courtial, preşedintele Fundaţiei Pro Muzica şi Arta Sacră, a motivat dedicarea celei de-a noua ediţii a Festivalului lui Benedict al XVI-lea.

Aşadar, în perioada 23-26 octombrie, în bazilicile papale din Roma vor răsuna concerte – de la Muzica Gregoriană la Muzica secolului XX – despre a cărui valoare artistică ne vorbeşte cardinalul Angelo Comastri, preşedintele de onoare al Fundaţiei Pro Muzica şi Arta Sacră:

• „Trăim într-o lume în care predomină urâtul; urâtul în artă, în politică, în viaţa cotidiană. De aceea face bine propunerea unui itinerariu de frumuseţe, aşa încât să se convingă toţi că nu am fost creaţi pentru a face lucruri urâte şi a avea consolare pentru inimă, pentru multele răni cauzate de multele urâciuni care se întâlnesc în ziua de azi.
Festivalul din Acest an este dedicat Papei pentru angajarea sa în apărarea şi valorizarea muzicii sacre. Papa este un cunoscător al muzicii şi, deci, este clar că are o mare atenţie faţă de patrimoniul de muzică spirituală care s-a creat în cursul secolelor, mai ales de muzică gregoriană, pe care noi trebuie să o recuperăm şi să o cântăm din nou.
Aceste tipuri de muzică ne permit să regăsim pacea din care s-a născut muzica”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.