2010-10-13 11:13:20

Sudan: atentat împotriva arhiepiscopului de Khartoum. Denunţat un bărbat arab


(RV - 13 octombrie 2010) Un bărbat care a spus că este arab cu numele de Misserriya din Satul sudanez meridional Kordofan, a încercat să-l asasineze pe arhiepiscopul catolic de Khartoum. Relatează Catholic Information Service for Africa (CISA). Ştirea a fost confirmată de agenţia MISNA şi de surse ale Conferinţei episcopale sudaneze. Atentaul a avut loc duminica trecută, când cardinalul Gabriel Zubeir Wako prezida o Sfântă Liturghie la centrul Comboni Playground din capitala Khartoum. În fiecare an, catolicii arhidiecezei de Khartoum celebrează sărbătoarea Sfântului Daniel Comboni pe 10 octombire, zi în care el a murit în capitala sudaneză în 1881. Sfântul a „întemeiat” Biserica catolică în Sudan. Cardinalul Wako este al şaptelea succesor şi primul episcop sudanez care îi urmează lui Comboni ca arhiepiscop de Khartoum. Atentatorul identificat cu Hamdan Mohamed Abdurrahman, s-a infiltrat între credincioşi şi s-a amestecat cu dansatorii pe estrada aglomerată pe care fusese amenajat altarul. Apoi s-a apropiat de cardinal prefăcându-se că dansează şi agitând un pumnal. Maestrul de ceremonii, Barnaba Matuech Anei, care era aproape de cardinal, a observat omul la timp şi l-a dezarmat predându-l paznicilor. „Trebuie să cunoaştem ce stă în spatele acestui gest şi cine l-a pus la c ale”, a spus Barnaba Matuech, subliniind că e necesar să se ştie dacă atentatorul a acţionat singur sau există un mandant care l-a împins să încerce uciderea cardinalului. Biserica catolică l-a a înaintat cazul forţelor de ordine. Atentatorul, anchetat lunea trecută la Comitetul militar central al Forţelor Armate sudaneze, a spus că este un arab Misseriya din statul Kordofan Meridional.








All the contents on this site are copyrighted ©.