2010-10-09 15:42:06

Conştiinţa, oglinda adevărului: Biserica îl celebrează pe 9 octombrie pe Fericitul John Henry Newman


(RV - 9 octombrie 2010) Biserica a celebrat sâmbătă 9 octombrie pentru prima dată comemorarea liturgică a Fericitului John Henry Newman, ridicat la cinstea altarelor de Benedict al XVI-lea pe 19 septembrie la Birmingham. În istorica sa călătorie apostolică în Regatul Unit, Papa a subliniat de mai multe ori actualitatea gândirii marelui păstor şi teolog englez din secolul al XIX-lea. În special, Pontiful a pus accentul pe binomul conştiinţă-adevăr în lucrarea şi viaţa lui Newman.

Asupra acestui aspect se opreşte părintele Herman Geissler, directorul Centrului internaţional al prietenilor lui Newman, intervievat de redacţia noastră centrală:
• Spre deosebire de atâţi contemporani ai noştri, Newman înţelege prin conştiinţă nu simpla opinie personală, şi cu atât mai puţin încă voinţa arbitrară. Conştiinţa este pentru el - şi aceasta este o expresie renumită - „cicarul originar al lui Cristos”. Conştiinţa, pentru Newman, este acel sanctuar în care fiecare om poate auzi ecoul glasului lui Dumnezeu, şi acesta este un glas care îl cheamă, îl corectează, îl conduce; un glas care sub influenţa Spiritului, îi deschide inima pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu: Adevărul în persoană. Acest adevăr, din partea sa, luminează apoi conştiinţa pentru ca să fie o conştiinţă dreaptă, formată şi pentru ca omul să poată găsi pacea adevărată şi durabilă. Newman ne arată, astfel, în sinteză, că conştiinţa - de importanţă fundamentală pentru omul modern - nu este în contrast cu adevărul; din contra, în conştiinţă, Dumnezeu atinge pe fiecare dintre noi în mod personal...

Papa, vorbind tinerilor la veghea de rugăciune din Hyde Park din Lindra, i-a invitat să fie ca Newman: pasionaţi de adevăr chiar dacă acest lucru poate însemna o preţ foarte mare
• Doresc să amintesc că Newman a denunţat întotdeauna aşa-zisul „liberalism religios”. O asemenea concepţie despre religie este greşită; mai mult, potrivit lui Newman, este duşmanul cel mai mare al omului. Într-adevăr, dacă nu există un adevăr despre Dumnezeu, despre mine însumi, despre lume, despre bine şi despre rău, atunci lipseşte orice punct de referinţă pentru om. Toate acestea dovedesc că liberalismul religios sau, cum spunem astăzi, relativismul, distruge omul şi aceasta ne face să înţelegem din nou că adevărul este un mare bine, de căutat cu umilinţă, de trăit în mod coerent şi de vestit şi apărat cu tărie, după exemplul luminos al Fericitului John Henry Newman. chiar dacă acest lucru poate cost un preţ foarte ridicat. Dar ne amintim un lucru: toţi ucenicii Domnului sunt părtaşi nu numai la bucuriile Învăţătorului l’or, dar şi la suferinţele sale.

La Liturghia de beatificare duminică 19 septembrie la Birmingham, Papa şi-a însuţi apelul lui Newman pentru un laicat nu arogant, pregătit; un laicat care ştie ce să creadăÎn privinţa rolului laicilor în Biserică şi societate noul Fericit a fost cu adevărat profetic
• Este foarte adevărat! Newman s-a străduit mereu, ca anglican şi apoi devenit catolic, pentru o bună formare a laicilor. Fără a pune în discuţie îndatorirea păstorilor, a evidenţiat rolul specific al credincioşilor laici în Trupul Bisericii. Ei, în calitate de botezaţi şi miruiţi, fac parte cu titlul deplin din organismul Bisericii şi desfăşoară o misiune importantă şi de neînlocuit. Newman a subliniat că toţi membrii Bisericii, şi în mod deosebit şi laicii, sunt chemaţi să fie mărturisitori şi martori, Newman ne invită pe toţi să fim martori autentici şi bucuroşi ai adevărului care ne face liberi şi ne salvează.









All the contents on this site are copyrighted ©.