2010-10-01 20:01:41

Sf. Tereza a Pruncului Isus: o Sfântă cu părinţii beatificaţi


(RV - 1 octombrie 2010) O Sfântă care a parcurs o cale „la îndemâna tuturor”, cea „a încrederii totale în Dumnezeu, care este Iubire şi niciodată nu ne abandonează”. Este unul din multele gânduri pe care Benedict al XVI-lea le-a adresat Sfintei Tereza din Lisieux, mistică franceză, călugăriţă carmelită, decedată la 30 septembrie 1897 şi sărbătorită liturgic anual la întâi octombrie. Un portret al Sfintei şi al principalelor afirmaţii dedicate ei de Papa în cele ce urmează.

• Secvenţe muzicale (La cer, la cer condu-ne pe noi!”)
Una din marile căi ale sfinţeniei în Biserică trece prin calea ce mică” trasată de Sfânta Tereza a Pruncului Isus. Istoria sufletului său minunat este istoria celui care a ştiut să construiască raiul în câteva zeci de metri pătraţi, cei din mănăstirea Carmelului unde a intrat înainte de vârsta de 18 ani, după ce a cerut direct permisiunea papei Leon al XIII-lea, în timpul unei audienţe din 1887, lăsându-i cu gura căscată pe cei prezenţi. „În inima Bisericii, mama mea, eu voi fi iubirea”, scrie, iar cuvintele acelei tinere călugăriţe nu sunt nicidecum o pioasă declaraţie de intenţii. Şi pentru că mănăstirea din Lisieux nu o primeşte cu bunăvoinţă „pe mica prinţesă a lui Dumnezeu”. Neînţelegeri, gesturi sâcâitoare ce o afectează între zidurile mănăstirii de viaţă claustrală: Terezina observă, suportă şi iubeşte. „Spiritul pe care ea îl căuta, tocmai nu există, dar, în loc să-i plângă absenţa - scrie Domenico Agasso, un biograf al său - Tereza îl face să se nască înlăuntrul său. Şi în sine împlineşte reforma mănăstirii. Transformă în stimuli de sfinţenie maltratările, mediocrităţile, lucrurile strâmbe, dând bucurie în loc de ofense”. Calea cea mică se dovedeşte drept ceea ce creştinismul este când nu este trăit cu mediocritate: o experienţă pentru oameni, bărbaţi şi femei având coloana dreaptă.

Observa exact în urmă cu un an Benedict al XVI-lea:
• Mărturia ei arată că numai cuvântul lui Dumnezeu, primit şi înţeles în exigenţele sale concrete, devine sursă de viaţă reînnoită. Societăţii noastre, adesea pătrunsă de o cultură raţionalistă şi de un difuz materialism practic, mica Tereză din Lizieux îi arată, ca răspuns la marile interogative ale existenţei, ’mica cale’, care în schimb priveşte la esenţialul lucrurilor. Este cărarea iubirii, capabilă să învăluie şi să dea sens şi valoare oricărei întâmplări umane (Salut către comunitatea din Castel Gandolfo, 1 octombrie 2009).

Sora Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe: acesta este numele pe care Terezina îl ia în mănăstire. Îi sunt de-ajuns 24 de ani şi o inimă capabilă să facă să intre în ea Dumnezeu cu simplicitatea Sfinţilor pentru a lăsa o mprentă de foc, care din chilioara din Lisieux o va face să devină patroana misiunilor lumii. În tânăra mistică, afirmă Papa înaintea icoanei Sfintei Feţe de la Manoppello, se reflectă acele „mâini nevinovate” şi acea „inimă curată” pe care o au adevăraţii prieteni ai lui Cristos:
• Mâini inocente, adică existenţe iluminate de adevărul iubirii care învinge indiferenţa, îndoiala, minciunea şi egoismul; şi în afară de aceasta în mod necesar inimi pure, inimi răpite de frumuseţea divină, cum spune mica Tereza din Lisieux în rugăciunea sa către Sfânta Faţă, inimi ce poartă imprimat chipul lui Cristos (Discurs la Sanctuarul Sfintei Feţe din Manoppello, 1 septembrie 2006).

Cea a Terezei din Lisieux nu este doar o istorie a unui suflet sfânt, dar şi aceea a unei copile care a devenit astfel şi pentru că fiica unor părinţi care sunt şi ei la fel de sfinţi. La sfârşitul audienţei generale din 14 ianuarie 2009, Benedict al XVI-lea s-a apropiat de un copil de 7 ani, Pietro Schilirò. Născut în condiţii disperate la Spitalul San Gerardo dei Tintori din oraşul Monza pe 25 mai 2002, în seara de 3 iunie tatăl şi mama au decis să-l boteze şi imediat încep o novenă invocând mijlocirea lui Ludovic şi Zelia Martin, părinţii Terezei di Lisieux. În timp de 20 de zile, se trece de la prognoză fatală la o ameliorare pe care medicii o califică „surprinzătoare”. Şi acel copil pe care Papa îl salută în Aula Paul al VI-lea din Vatican la jumătatea lunii ianuarie 2009 este dovada vie a minunii obţinute de soţii Martin, pe care Biserica i-a beatificat cu puţine luni înainte, pe 19 octombrie 2008.

În aceeaşi zi, la rugăciunea Îngerul Domnului recitat la Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Rozariului de la Pompei, Benedict al XVI-lea observa:
• Gândindu-mă la beatificarea soţilor Martin, îmi place să amintesc o altă intenţie, ce-mi stă la inimă: familia, al cărei rol este fundamental în educaţia copiilor într-un spirit universal, deschis şi responsabil faţă de lume şi problemele ei, precum şi în formarea vocaţiilor la viaţa misionară (Angelus, 19 octombrie 2009).

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
 







All the contents on this site are copyrighted ©.