32 de ani de la moartea lui Ioan Paul I. Benedict al XVI-lea: Albino Luciani „papa zâmbetului” a fost „un maestru de adevăr şi un catihet înflăcărat”

(RV - 28 septembrie 2010) Patriarhul de Veneţia, Albino Luciani fusese ales la Catedra lui Petru pe 26 august 1978 şi doar după 33 de zile de pontificat a fost chemat în Casa Tatăl în dimineaţa zilei de 28 septembrie. Deşi de o durată foarte scurtă pontificatul lui Ioan Paul I a fost deosebit ca stil, intens şi este amintit cu afecţiune de către credincioşi.
Pe 8 octombrie 2006, cu ocazia prezentării unui film despre Ioan Paul I, Benedict al XVI-lea s-a oprit asupra figurii papei Luciani cu cuvinte de gratitudine, amintindu-l ca „maestru de adevăr şi catihet înflăcărat” care „amintea tuturor credincioşilor, cu simplicitatea care-l caracteriza, efortul şi bucuria evanghelizării”.
Vă propuneam evocare a câtorva momente din pontificatul său. „Iată ce este credinţa: a se abandona lui Dumnezeu, dar transformând propria viaţă”, spunea la audienţa din 13 septembrie 1978, a doua, din atât de scurtul său pontificat. Astfel explica Ioan Paul I misterul credinţei. Şi tocmai acest îndemn, de a ne abandona iubirii lui Dumnezeu, a constituit aspectul ce a caracterizat - de la început până la sfârşit - viaţa lui Albino Luciani, o persoană atât de disponibilă faţă de aproapele.

„Trebuie să ai iubire faţă de aproapele”, era povaţa lui Ioan Paul I, „căci Domnul ne-a cerut atât de mult acest lucru”. „Eu îndemn mereu”, spunea, „nu doar la marile gesturi de caritate, ci la cele mici”.

La rugăciunea „Angelus”, din 10 septembrie 1978, Ioan Paul I descria iubirea lui Dumnezeu în mod memorabil, spunând:
• „Noi suntem pentru Dumnezeu obiectul unei iubiri care nu apune niciodată. Ştim că are mereu ochii deschişi asupra noastră, chiar şi atunci când pare să fie noapte. Ne este Tată, dar - şi mai mult decât atât - ne este Mamă. Nu vrea să ne facă nici un rău, ci vrea să ne facă doar bine, tuturor. Când se întâmplă ca fiii să fie bolnavi, aceştia au un motiv în plus să fie iubiţi de mama lor. Tot astfel şi noi, dacă se întâmplă să fim bolnavi de răutate sau nu suntem pe calea cea dreaptă, avem un motiv în plus pentru a fi iubiţi de către Domnul”.

Albino Luciani impresiona prin duioşia, simplicitatea şi smerenia sa. Erau calităţi pe care credincioşii le-au remarcat şi le-au apreciat încă din perioada când era patriarh de Veneţia. De altfel, moto-ul său episcopal, luat de la Sfântul Carol Borromeo, era “Humilitas”

Un Papă „paroh al lumii”, care uimea prin capacitatea lui de a le vorbi tuturor, de a se face înţeles de toţi, chiar şi de cei mai mici. Un exemplu, în acest sens, sunt cuvintele pe care le-a pronunţat la rugăciunea „Îngerul Domnului” de duminică, 17 septembrie 1978.

• „Chiar şi Papa a fost elev al acestor şcoli: gimnaziu, liceu, universitate. Dar eu mă gândeam doar la tinereţe şi la parohie. Nimeni n-a venit să-mi spună: 'Tu vei deveni Papă'. O, dacă mi-ar fi spus! Dacă mi-ar fi spus cineva acest lucru, aş fi studiat mai mult, m-aş fi pregătit. Acum, însă, sunt bătrân, nu este timp”.

Numerele din timpul pontificatului său au toate o singură cifră: audienţele generale au fost în număr de 4, rugăciunile „Îngerul Domnului”, în număr de 5; 2 omilii şi 9 discursuri. Cu toate acestea, dincolo de aspectul cantitativ, Papa Luciani a realizat gesturi importante.

Pe 20 septembrie, a redactat o scrisoare episcopatelor din Cile şi Argentina, aflate la un pas de război, Ioan Paul I devenind astfel un constructor al păcii. Acest efort în favoarea păcii a fost apoi reluat de papa Ioan Paul al II-lea.
Albino Luciani a urmărit de asemenea, cu mare atenţie, negocierile de pace din Orientul Mijlociu, care erau în curs de desfăşurare la Camp David, încurajându-i pe protagonişti să întărească calea dialogului.

Printre actele sale, se evidenţiază numirea lui Joseph Ratzinger, pe atunci arhiepiscop de München, ca trimis la al treilea congres marian din Ecuador.

La ultima rugăciune „Îngerul Domnului”, din 24 septembrie, Papa Luciani a încredinţat de fapt un mesaj credincioşilor: un îndemn de a nu se lăsa învinşi de rău şi de a se încredinţa cu speranţă iubirii lui Dumnezeu:
• „Lumea spune câteodată: 'Trăim într-o societate în întregime deteriorată şi necinstită. Acest lucru nu este adevărat. Sunt încă multe persoane bune şi atâtea persoane oneste. Ar trebui mai ales să ne întrebăm: Ce-i de făcut pentru a face ca societatea să devină mai bună? Şi eu aş spune: fiecare dintre noi să încerce să fie mai bun şi să-i molipsească şi pe alţii cu o bunătate presărată cu blândeţea şi iubirea învăţate de Cristos”.