Papa la întâlnirea pentru rugăciunea „Angelus”: Sfântul Vincenţiu de’ Paoli şi Chiara
„Luce” Badano, exemple de iubire ce poartă la fericire. Joi întoarcerea în Vatican
(RV - 26 septembrie 2010) „Dumnezeu iubeşte pe cei săraci” iar
destinul veşnic”, dar chiar şi fericirea fiecăruia, depinde
de voinţa sa de a şti să faci la fel în cursul vieţii. La ultima întâlnire pentru
rugăciunea „Îngerul Domnului” la Castel Gandofo - joia viitoare se va întoarce la
Roma - Benedict al XVI-lea a pus în lumină o atitudine tipic creştină, inspirată din
Evanghelia duminicii care prezintă parabola lui Lazăr şi a bogatului nemilostiv. Şi
despre modele de caritate trăită Papa a vorbit înainte de rugăciunea mariană referindu-se
la Sfântul Vincenţiu de’ Paoli, la 350 de ani de la moarte, şi la Chiara „Luce” Badano,
tânăra piemonteză beatificată sâmbăta trecută la Roma. Egoismul face sufletul arid
până la a-l pierde. Iubirea - dar nu un sentiment superficial, ci caritatea care ajunge
la slujirea celor săraci îl face să trăiască şi să câştige nemurirea. Albul şi negrul
din renumita parabolă, Lazăr care se hrăneşte cu resturile ce cad de pe masă şi bogatul
lipsit de sensibilitate, fac să răsune un mesaj care nu lasă loc nici unui compromis.
Mesajul, a afirmat Pontiful, nu vorbeşte doar despre folosirea justă sau greşită a
bogăţiei, ci subliniază că „Domnul ne vorbeşte prin intermediul Scripturilor” şi că
trebuie „să trăim după voinţa sa, în caz contrar, după moarte, va fi prea târziu pentru
a se mai îndrepta.
Dar să ascultăm alocuţiunea lui Benedict în ordinea
expunerii: • Iubiţi fraţi şi surori, în Evanghelia acestei duminici -Lc 16,19-31 - Isus povesteşte parabola omului bogat şi a lui Lazăr cel sărac.
Primul trăieşte în lux şi egoism, şi când moare, sfârşeşte în iad. În schimb, săracul
care se hrăneşte cu rămăşiţele de pe masa bogatului, la moartea sa este purtat de
înger în lăcaşul veşnic al lui Dumnezeu şi al sfinţilor. „Fericiţi voi, cei săraci
- proclamase Domnul ucenicilor săi - căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu” (Lc
6, 20). Dar mesajul parabolei merge mai departe: aminteşte că, în timp ce suntem în
această lume, trebuie să-l ascultăm pe Domnul care ne vorbeşte prin intermediul Scripturilor
sacre şi să trăim după voinţa sa, altminteri, după moarte, va fi prea târziu pentru
a se îndrepta. • Deci, această parabolă ne spune două lucruri: primul
este că Dumnezeu îi iubeşte pe cei săraci şi îi ridică din umilirea lor, al
doilea este că destinul nostruveşnic este condiţionat de atitudinea
noastră, ne revine nouă să urmăm calea pe care Dumnezeu ne-a arătat-o pentru a ajunge
la viaţă, şi această cale este iubirea, nu înţeleasă ca sentiment, dar
ca slujire a altora, în dragostea lui Cristos.
Printr-o fericită coincidenţă,
mâine vom celebra comemorarea liturgică a Sfântului Vincenţiu de Paoli, patron al
organizaţiilor caritative catolice, de la moartea căruia este a 350-a aniversare. •
În Franţa din secolul al XVII-lea, el a constatat în mod tangibil contrastul
puternic între cei mai bogaţi şi cei mai săraci. Într-adevăr, ca preot,
a avut prilejul de a frecventa atât ambientele aristocrate, cât şi aşezările rurale,
precum şi periferiile cele mai degradate ale Parisului. Mânat de
iubirea lui Cristos, Vincenţiu de’ Paoli a ştiut să organizeze forme stabile de slujire
a persoanelor marginalizate, dând viaţa aşa-ziselor „Charitées”,„Carităţi”,
adică grupuri de femei care puneau timpul şi bunurile lor la dispoziţia celor mai
marginalizaţi. Dintre aceste voluntare, unele au ales să se consacre total lui Dumnezeu
şi săracilor’, şi astfel, împreună cu Sfânta Luiza de Marillac, Sfântul Vincenţiu
a întemeiat „Fiicele Carităţii”, prima congregaţie feminină care trăieşte consacrarea
„în lume”, în mijlocul oamenilor, cu bolnavii şi cu cei nevoiaşi.
Dragi prieteni,
numai Iubirea cu „I”majuscul dăruieşte adevărata fericire! O dovedeşte
şi o altă martoră, o tânără, care ieri a fost proclamată Fericită aici la Roma. Vorbesc
despre Chiara Badano, o fată italiană născută în 1971, pe care o boală a condus-o
la moarte la mai puţin de 19 ani, dar care a fost pentru toţi o rază de lumină, cum
spune supranumele ei: „Chiara Luce”. • Parohia sa, dieceza de Acqui Terme
şi Mişcarea Focolarelor, la care aparţinea, sunt astăzi în sărbătoare - şi este o
sărbătoare pentru toţi tinerii, care pot găsi în ea un exemplu de coerenţă creştină.
Ultimele sale cuvinte, de adeziune deplină la voinţa lui Dumnezeu, au fost: „Mamă,
la revedere. Fii fericită pentru că eu sunt...fericită”. Aducem laudă lui Dumnezeu,
pentru că iubirea sa este mai tare decât răul şi moartea; şi mulţumim Fecioarei Maria
care conduce tinerii, chiar şi prin dificultăţi şi suferinţe, la a se îndrăgosti de
Isus şi descoperi frumuseţea vieţii.
După recitarea rugăciunii Îngerul
Domnului, ca de obicei Papa s-a adresat pelerinilor în diferite limbi. A salutat
cordial pelerinii francofoni prezenţi, precum şi persoanele care - a spus - sunt cu
noi prin radio sau televiziune”. Pontiful a mulţumit încă o dată pentru rugăciunea
lor care l-a însoţit în timpul călătoriei sale apostolice în Regatul Unit şi a invocat
mijlocirea Fecioarei Maria şi a Sfinţilor Arhangheli, Mihail, Gabriel şi Rafael, care
să ne ajute pe toţi să trăim în credinţă şi iubire, perseverenţă şi bunătate. A încheiat
urându-le o bună pregătire la luna Rozariului care se apropie, luna octombrie.
După
saluturile în engleză, germană, spaniolă şi polonă cu referinţe la Evanghelia duminicii
despre parabola omului bogat şi a lui Lazăr cel sărac, Benedict al XVI-lea a salutat,
în limba lui Dante - cum a spus - studenţii Colegiului Aquinas din Sydeny, Australia
spunând că păstrează „mereu o vie amintire pentru acel oraş, unde am trăit o memorabilă
Zi Mondială a Tineretului”. Este vorba de cea de-a XIII-a ediţie din iulie 2008.
În
fine, Benedict al XVI-lea a anunţat revenirea la Roma de la Castel Gandolfo: •
Dragi prieteni, cu voia lui Dumnezeu, joia viitoare mă voi întoarce la Roma: de aceea,
în timp ce vă urez tuturor o duminică plăcută, adresez salutul meu cordial „La
revedere” comunităţii din Castel Gandolfo”. Iată şi binecuvântarea
apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală cu credincioşii
pentru recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”, binecuvântare ce ajunge pe această
cale, cu darul ei spiritual, la toţi cei dispuşi să o primească în spirit de credinţă.