2010-09-24 15:52:26

Mesaj al Papei pentru adunarea mondială a familiilor, Milano 2012: munca şi festivitatea să nu dezagregheze familia


(RV - 24 septembrie 2010) A reflecta din nou asupra raportului dintre timpul muncii şi cel al sărbătorii, deoarece astăzi prima o striveşte pe a doua golind-o de sens, mai ales duminica, având drept consecinţă dezagregarea familiilor. Scrie aceasta Benedict al XVI-lea cardinalului Ennio Antonelli, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie într-un mesaj în care Papa vorbeşte despre argumentele viitoarei Întâlniri mondiale a familiilor, care se va desfăşura la Milano, în Italia, de la 30 mai la 3 iunie 2012.

Când momentul de „evadare„ devine sinonim cu „a face sărbătoare” şi când sărbătoarea este în realitate doar o paranteză de consumat în grabă înainte sau după munca obsedantă este clar că civilizaţia axată pe această arhitectură socială a pierdut sensul mai profund al omului şi al familiei. Benedict al XVI-lea reacţionează la această stare de lucruri solicitând, în Mesajul adresat cardinalului Antonelli, o „reflecţie” şi o „angajare” menite să „concilieze - scrie - exigenţele şi timpii muncii cu cei ai familiei şi să recupereze sensul adevărat al sărbătorii, mai ales al duminicii, Paştele săptămânal, zi a Domnului şi zi a omului, zi a familiei, a comunităţii şi solidarităţii”. Aceasta deoarece, observă Papa puţin mai înainte, „munca şi sărbătoarea sunt intim legate de viaţa familiilor; le condiţionează opţiunile, influenţează relaţiile dintre soţi şi dintre părinţi şi copii, au incidenţă asupra raportului familiei cu societatea şi cu Biserica”. Şi astăzi, continuă, condiţionarea vine din păcate de la o organizare a muncii „gândită şi aplicată în funcţie de concurenţa pieţei şi profitului maxim, iar concepţia despre sărbătoare ca ocazie de evadare şi de consum: un scenariu, afirmă Pontiful, care contribuie „la a dezagrega familia şi comunitatea şi la a răspândi un stil de viaţă individualist”.

În schimb, Sfânta Scriptură, aminteşte Benedict al XVI-lea, „ne spune că familia, munca şi ziua de sărbătoare sunt daruri şi binecuvântări ale lui Dumnezeu pentru a ne ajuta la a trăi o existenţă pe deplin umană”, în timp ce experienţa zilnică „atestă că dezvoltarea autentică a persoanei cuprinde atât dimensiunea individuală, familială şi comunitară, cât şi activităţile şi relaţiile funcţionale, precum şi deschiderea la speranţă şi la Binele fără limite”. În această optică, viitoarea Întâlnire mondială a familiilor - care va fi găzduită de arhidieceza de Milano între sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie 2012 - „constituie - spune Papa - o ocazie specială pentru a reflecta din nou asupra muncii şi sărbătorii în perspectiva unei familii unite şi deschise spre viaţă, bine integrată în societate şi în Biserică, atentă la calitatea relaţiilor pe lângă economia aceluiaşi nucleu familial”.

Pentru ca adunarea mondială să centreze aceste obiective va trebui însă să fie bine pregătită şi în Mesajul său Benedict al XVI-lea spune că urează ca deja în 2011, în cea de 30-a aniversare a Exortaţiei apostolice „Familiaris consortio”, definită „magna charta pastoralei familiale”, „să poată fi întreprins un valid itinerar cu iniţiative la nivel parohial, diecezan şi naţional, menite să pună în lumină experienţe de muncă şi de sărbătoare în aspectele lor mai adevărate şi pozitive, cu atenţie deosebită la incidenţa asupra trăirii concrete a familiilor”.

În concluzie, încredinţând pregătirile sale Sfintei Familii din Nazaret, Papa reaminteşte că cea de-a VII-a Întâlnire Mondială de la Milano va dura, ca în trecut, cinci zile şi va culmina sâmbătă seară cu „Sărbătoarea Mărturiilor” iar duminică dimineaţă cu Liturghia solemnă. „Aceste două celebrări, prezidate de mine - anunţă dinainte Benedict al XVI-lea - ne vor vedea reuniţi ca ’familie de familii’” iar desfăşurarea în ansamblu a evenimentului „va fi îngrijită în aşa fel încât să armonizeze pe deplin diferitele dimensiunii: rugăciune comunitară, reflecţie teologică şi pastorală, momente de fraternitate şi de schimb între familiile prezente ca oaspeţi cu cele ale locului, rezonanţa mediatică”.

Mesajul Papei şi Întâlnirea Mondială a Familiilor la Milano au fost prezentate vineri dimineaţă în Sala vaticană de presă, în prezenţa, între alţii, a cardinalului Ennio Antonelli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie.

Conferinţa a fost urmărită pentru noi de Alessandro Gisotti:
• O ocazie de sărbătoare pentru a celebra şi întări rolul familiei în Biserică şi în societate: astfel preşedintele departamentului pentru familie a definit cea de-a VII-lea Întâlnire Mondială a Familiilor din 2012 la Milano, la care va lua parte Papa. Cardinalul Antonelli a pus accentul pe familie ca subiect fundamental de evanghelizare, subliniind că azi individul este din păcate considerat mai funcţional decât familia pentru cerinţele economiei şi societăţii.

Apoi s-a oprit asupra provocării pentru Biserică reprezentată de binomul sărbătoare-muncă în centrul Întâlnirii de la Milano:
Sărbătoarea riscă să se reducă la timp liber, evadare, rituri de masă: discotecă, stadion, consumuri, centre comerciale. Aceste realităţi sunt şi riscuri pentru familie, pot dezagrega familia şi favoriza individualismul. Este vorba despre a reflecta din nou asupra lor şi a le gestiona în aşa fel încât să fie nu numai compatibile dar să fie o oportunitate pentru întărirea familiei.

La rândul său episcopul auxiliar de Milano, mons. Erminio De Scalzi, a explicat cum comunitatea catolică ambroziană este bucuroasă şi recunoscătoare pentru alegerea făcută de Sfântul Părinte şi a exprimat auspicii ca arhidieceza de Milano, prin parohiile sale, să poată fi deschisă primirii familiilor sărace din Sudul lumii. În acelaşi timp, prelatul a spus că metropola lombardă este deosebit de interpelată de argumentul întâlnirii, deoarece tradiţionala laboriozitate milaneză poate risca să pună în prim plan profesia în locul sărbătorii. Şi la Milano, deci, e nevoie să se pornească din nou de la familie:
• Familia este locul rădăcinilor celor mai intime din care persoana îşi trage substanţa sa cea mai bună şi cum e familia, aşa este oraşul.

Întrebările ziariştilor s-au concentrat mai cu seamă asupra anunţului pregătirii unui vademecum pentru cei care se pregătesc la căsătorie şi care ar urma să fie publicat cu ocazia Congresului mondial.

A explicat structura şi rostul documentului mons. Jean Lafitte, secretar al Consiliului Pontifical pentru Familie:
• Nu este vorba de a stabili norme pentru a spune că ar trebui să se facă aceasta şi nu asta. Se propune un instrument pastoral pentru a-i ajuta pe cei care sunt angajaţi - cupluri, dar şi păstori - pentru acest serviciu al Bisericii.

 
La conferinţa de presă a fost arătat şi logo-ul Congresului, care are în centru imaginea stilizată a Domului pe fundalul unei familii în sărbătoare. Un logo, s-a notat, care aminteşte de cel al Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid. În fine, începând de vineri este activ un site web oficial al evenimentului.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.