De la intimitatea cu Cristos la compasiunea pentru altul: mesajul lui Benedict al
XVI-lea în Regatul Unit
(RV - 23 septembrie 2010) La audienţa generală de miercuri 22 septembrie,
Papa a reparcurs momentele principale ale călătoriei sale în Regatul Unit,
subliniind mesajul pe care a vrut să-l dea pe linia cardinalul Newman că urmarea căii
conştiinţei nu înseamnă închidere în „eu-l” propriu, dar este deschidere,
convertire la Cristos, şi în consecinţă iubire pentru aproapele. De
la intimitatea cu Cristos la compasiune pentru altul: Benedict al XVI-lea, în călătoria
apostolică în Regatul Unit a trasat parcursul credinţei creştine.
Totul pleacă
de la iubirea lui Dumnezeu pentru noi. El este acela care ne iubeşte cel dintâi şi
doreşte pentru noi „maximum”, şi anume, să fim sfinţi, ceea ce înseamnă
să primim iubirea sa ajungând astfel la fericirea fără margini. • “The Christian
life as a call to holiness…” Sfinţenia - afirmă Pontiful - este răspunsul omului
dat lui Dumnezeu, este „dorinţa intensă a inimii omeneşti de a intra în intimă comuniune
cu Inima lui Dumnezeu” care ne face să urmăm zilnic voinţa divină: am fost făcuţi
pentru a iubi, tocmai întrucât creaţi după chipul şi asemănarea sa.
• “We realize that it is difficult to love…” Dar a iubi este dificil: există
egosimul, orgoliul, invidia, setea de putere. Adevărata iubire - subliniază papa Benedict
- „este rodul unei decizii zilnice. În fiecare zi trebuie să alegem să iubim şi aceasta
cere un ajutor, ajutorul care provine de la Cristos, din rugăciune, din înţelepciunea
care se găseşte în Cuvânt şi din harul pe care el îl revarsă asupra noastră în Sacramentele
Bisericii”. Toate acestea „ cer disciplină: cer a găsi momente de tăcere în fiecare
zi”. Adeseori „înseamnă a aştepta ca Domnul să vorbească”.
• “Without the
life of prayer…” Fără viaţa de rugăciune - a adăugat - devenim simplu un al ’chimval
zăngănitor’ într-o lume deja plină de zgomot crescând şi confuzie, plină de false
căi ce conduc doar la durere profundă a inimii şi la iluzie”. Când credinţa nu este
„un act pur intelectual”, dar devine „dinamică spirituală ce pătrunde până la fibrele
cele mai intime ale fiinţei noastre”, atunci viaţa noastră „începe să se schimbe”:
omul „nu mai este ceea ce era înainte”.
Unul dintre efectele acestei prietenii
cu Dumnezeu - explică Benedict al XVI-lea - este lărgirea orizonturilor: relaţia profundă
cu Dumnezeu devine relaţie profundă cu ceilalţi, se începe „a simţi compasiune pentru
cei ce sunt în dificultate” voind „a face ceva pentru a-i ajuta”: • “You begin
to feel compassion for people in difficulties…” Se doreşte „a veni în ajutor celui
sărac şi înfometat, a mângâia pe cel suferind, a fi buni şi generoşi”. Când aceste
lucruri încep să ne stea la inimă - relevă Papa - drumul pe calea sfinţeniei a început.
Mai mult: se intră în dinamica jertfei răscumpărătoare a lui Cristos care
este „în agonie până la sfârşitul lumii” pentru a îmbrăţişa de la Cruce suferinţele
umanităţii. • “No one can be the servant of two masters..” Dar este necesar
„a înceta de a sluji la doi stăpâni; e nevoie să avem curajul de a ne pune speranţele
cele mai profunde numai în Dumnezeu”, în conştiinţa că „El singur poate satisface
nevoia cea mai profundă a inimii noastre”, acea sete şi nostalgie de infinit pe care
El însuşi a pus-o în noi.
• “It is the little things that reveal our love…”
Pentru strada adevăratei bucurii Papa indică, în fine, calea simplităţii: a face lucruri
simple, în fiecare zi, în lumina credinţei, deoarece - încheie - lucrurile simple
sunt cele care revelează iubirea noastră pentru acela care ne-a iubit cel dintâi şi
care unesc persoanele într-o comunitate de credinţă, dragoste şi slujire”.