2010-09-16 20:16:11

Benedict al XVI-lea Marea Britanie: programul primei zile a unei călătorii istorice


(RV - 16 septembrie 2010) Într-adevăr, o baie de mulţime pentru Benedict al XVI-lea la Edinburgh. Cu un vibrant apel la a nu obscura propriile rădăcini creştine, nesocotindu-le sau făcându-le nevăzute, episcopul Romei a început călătoria sa apostolică în Regatul Unit. Papa a ajuns joi dimineaţă, puţin după 10, ora locală, la Edinburgh, unde în Palatul Holyrood House s-a ţinut ceremonia de bun venit cu regina Elisabeta II. Erau prezenţi, între alţii, primatul anglican Rowan Williams şi vice-premierul britanic, Nick Clegg. În discursul său, papa Benedict al XVI-lea a amintit marele rol avut de poporul britanic în a se opune nazismului şi în punerea bazelor unei perioade de pace durabile în Bătrânul Continent. La aeroport, Pontiful fusese primit de Ducele de Edinburgh, Prinţul consort al reginei Elisabeta II. Un gest neobişnuit într-o vizită de Stat, ce subliniază marea atenţie din partea autorităţilor maxime ale ţării pentru Pontif.
După ceremonia de bun venit, Sfântul Părinte s-a transferat la reşedinţa arhiepiscopului de Saint Andrews şi Edinburgh, cardinalul Keith Michael Patrick O’Brien pentru prânzul cu membrii suitei papale, fiind prezent şi arhiepiscopul de Glasgow, mons. Mario Joseph Conti. Un traseu parcurs în automobilul papal, printre două cordoane ale mulţimii de credincioşi, într-adevăr însufleţiţi de momentul sărbătoresc. Pentru această ocazia Benedict al XVI-lea şi-a pus pe umeri o eşarfă din cunoscutul tartan scoţian, material caroiat, folosit in mod tradiţional pentru croirea kilturilor. În cursul după amiezii, papa Benedict al XVI-lea s-a dus cu automobilul la Glasgow, cel mai mare oraş al Scoţiei unde a celebrat Sfânta Liturghie în Bellahousten Park, în sărbătoarea Sfântul Ninian, episcop itinerant şi evanghelizator al populaţiilor celtice, apostol al Scoţiei, anii 360-432. Joi seară în programul călătoriei apostolice, transferul la aeroportul din Glasgow şi plecarea spre Londra, aeroportul Heathrow şi de aici cu automobilul la sediul Nunţiaturii Apostolice.
Dar să revenim la ceremonia de bun venit de la Palatul regal Holyrood House din Edinburgh, vizita de curtoazie la Regina Elisabeta II şi întâlnirea cu autorităţile locale.







All the contents on this site are copyrighted ©.