2010-09-15 13:24:13

Numiţi episcopi de Benedict al XVI-lea, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă şi rectorul Universităţii Pontificale Laterane


RV 15 sep 2010. Numiri episcopale pe agenda Papei la zi. Benedict al XVI-lea a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a diecezei de Kalemie-Kirungu, în R. D. Congo, prezentată de mons. Dominique Kimpinde pentru limită de vârstă.

În Brazilia, Papa a acceptat renunţarea la oficiul de auxiliar al arhidiecezei de São Luís do Maranhão, prezentată pentru limită de vârstă de mons. Geraldo Dantas de Andrade.

Sfântul Părinte l-a ridicat la demnitatea episcopală, atribuindu-i sediul titular de Tapso, pe mons. Ignacio Carrasco de Paula, din Prelatura personală Opus Dei, în prezent, preşedinte al Acadmiei Pontificale pentru Viaţă.

De asemeni, Papa l-a ridicat la demnitatea episcopală, atribuindu-i sediul titular de Eraclea, pe pr. Enrico dal Covolo, călugăr salezian, în prezent, rector al Universităţii Pontificale Laterane din Roma.








All the contents on this site are copyrighted ©.