Deşi suntem păcătoşi, Dumnezeu nu încetează să ne iubească; fiind păcătoşi, doar căinţa
ne readuce la Adevăr; însoţiţi cu rugăciunea călătoria mea apostolică în Regatul Unit
al Marii Britanii! Benedict al XVI-lea la rugăciunea „Angelus”
(RV - 12 septembrie 2010) „Dragi prieteni, cum să nu ne deschidem inima
la certitudinea că, deşi fiind păcătoşi, suntem iubiţi de Dumnezeu?”. Este
una din concluziile pe care Benedict al XVI-lea, vorbind duminică credincioşilor înainte
de recitarea rugăciunii „Angelus” în curtea interioară a Palatului apostolic din Castel
Gandolfo, a tras-o din Evanghelia liturghiei duminicale cu cele trei „parabole ale
milostivirii” din capitolul 15 al Evangheliei după Sfântul Luca: cea a păstorului
care se duce în căutarea oiţei rătăcite, a femeii care caută drahma pierdută şi cea
a tatălui care iese înaintea fiului risipitor”. Căinţa este măsura credinţei - a avertizat
Pontiful - şi datorită ei se revine la Adevăr. În diferitele citate din enciclica„Deus caritas est” şi din cartea sa „Isus din Nazaret”, Benedict
al XVI-lea a subliniat că Dumnezeu „nu oboseşte niciodată să ne iasă în întâmpinare,
parcurgând întotdeauna cel dintâi strada ce ne separă de el”. Potrivit Sfântului Părinte,
„doar credinţa poate transforma egoismul în bucurie şi reînnoda raporturi juste cu
aproapele şi cu Dumnezeu”. Dar să ascultăm pe larg alocuţiunea Sfântului
Părinte: • Iubiţi fraţi şi surori, în Evanghelia acestei duminici
- capitolul 15 după Sfântul Luca - Isus povesteşte cele trei „parabole ale milostivirii”.
Când „vorbeşte despre păstorul care pleacă în căutarea oiţei pierdute, despre
femeia care caută drahma, despre tatăl care aleargă în întâmpinarea fiului risipitor
şi îl îmbrăţişează, acestea nu sunt doar cuvinte, ci constituie explicarea fiinţei
şi lucrării sale” (Enc. Deus caritas est,12). De fapt, păstorul care regăseşte
oaia pierdută este Domnul însuşi care ia asupra sa, prin Cruce, umanitatea păcătoasă
pentru a o răscumpăra. Fiul risipitor, apoi, din cea de-a treia parabolă, este un
tânăr care, obţinută de la tatăl moştenirea „a plecat într-o ţară îndepărtată, unde
şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată” (Lc 15,13). Ajuns în mizerie,
a fost constrâns să lucreze ca un sclav, acceptând să-şi potolească foamea chiar cu
hrana destinată animalelor. „Atunci - spune Evanghelia - şi-a venit în fire” (Lc
15,17). „Cuvintele pe care şi le pregăteşte pentru întoarcere ne permit să cunoaştem
însemnătatea pelerinajului interior pe care îl face acum…se întoarce ’acasă’, în sine
şi la tatăl (Benedetto XVI, Gesù di Nazareth, Milano 2007, pp.242-243).
„Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva
cerului şi împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău” (Lc 15,18-19).
Sfântul Augustin scrie: „Este însuşi Cuvântul care te strigă să te întorci; locul
liniştii imperturbabile este unde iubirea nu cunoaşte abandonuri” (Conf., IV,11.16).
„Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi l-a cuprins mila, i-a alergat în
întâmpinare, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat de nenumărate ori” (Lc 15,20) şi,
plin de bucurie, a dispus să se pregătească o sărbătoare. • Dragi
prieteni, cum să nu ne deschidem inima la certitudinea că, deşi fiind păcătoşi, suntem
iubiţi de Dumnezeu? El nu oboseşte niciodată să ne vină în întâmpinare, să parcurgă
întotdeauna cel dintâi strada ce ne separă de el. Cartea Exodului ne arată cum Moise,
cu rugămintea sa încrezătoare şi îndrăzneaţă, a reuşit, pentru a spune astfel, să-l
facă pe Dumnezeu să-şi schimbe locul de pe tronul judecăţii pe tronul milostivirii
(Cf 32,7-11.13-14). Căinţa este măsura credinţei şi graţie ei se revine la Adevăr.
Scrie
apostolul Paul: „Am găsit îndurare, căci, în necredinţa mea, o făceam din neştiinţă”
(1Tim 1,13). Revenind la parabola fiului care se întoarce „acasă”, notăm că
atunci când apare fiul mai mare indignat pentru primirea sărbătorească rezervată
fratelui, tot tată este cel care merge înaintea lui şi iese să-l roage stăruitor:
„Fiule, i-a zis, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce-i al meu este şi al tău” (Lc
15,31).
• Doar credinţa poate transforma egoismul în bucurie şi
înnoda din nou raporturi juste cu aproapele şi cu Dumnezeu. „Trebuia, aşadar,
să petrecem şi să ne veselim, - spune tatăl - pentru că acest frate al tău era mort
şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit!” (Lc 15,32).
Iubiţi fraţi,
joia viitoare mă voi duce în Regatul Unit (al Marii Britanii), unde îl voi proclama
fericit pe cardinalul John Henry Newman. • Vă cer tuturor să mă însoţiţi
cu rugăciunea în această călătorie apostolică. Fecioarei Maria, al cărei Nume preasfânt
este celebrat astăzi de Biserică, îi încredinţăm drumul nostru de convertire
la Dumnezeu.
După rugăciunea „Îngerul Domnului” şi înainte de saluturile
în diferite limbi, papa Benedict al XVI-lea s-a referit la Liturghia cu ritul proclamării
unui fericit în Spania. „Astăzi, la Granada, în Spania, este proclamat fericit
fratele capucin Leopoldo de Alpandeire, în starea civilă Francisco Sánchez Márquez.
Mă bucur împreună cu Familia franciscană, care vede asociat acest frate cetei lungi
de Sfinţi şi Fericiţi ai ei.
Salutând pelerinii francezi, succesorul lui Petru
a amintit că peste câteva zile se va duce în Regatul Unit pentru o vizită apostolică
pe care o încredinţează rugăciunilor lor. Pontiful a spus că se bucură să se ducă
în această mare ţară unde va prezida ceremonia religioasă de beatificare a cardinalului
John Henry Newman (1801-1890). • „Personalitatea şi învăţătura sa pot
fi pentru epoca noastră şi pentru ecumenism o sursă de inspiraţie la care toţi vor
putea recurge.
În engleză Benedict al XVI-lea a salutat între alţii episcopii
care iau parte la întâlnirea ecumenică promovată de Mişcarea Focolarelor, tinerii
oratoriului „Don Bosco” din Victoria, Gozo, Malta, de asemenea Fundaţia Prietenii
lui Ioan Paul al II-lea din Arabia Saudită precum şi un cor din Slovenia.
În
spaniolă, evident, Sfântul Părinte a spus că se uneşte la bucuria arhidiecezei de
Granada pentru proclamarea de fericit a fratelui Leopold de Alpandeire. •Viaţa
acestui simplu şi auster călugăr capucin este un cântec al umilinţei şi încrederii
în Dumnezeu şi un model luminos de devoţiune faţă de Preasfânta Fecioară Maria.
Papa a invitat pe toţi ca, urmând exemplul noului Fericit, să-l slujească pe Domnul
cu inimă sinceră, pentru ca să putem trăi iubirea imensă pe care o are pentru noi
şi care face posibil să-i iubim pe toţi oamenii fără nici o deosebire.
Salutând
pelerinii slovaci, în special studenţii şi capelanii Centrului pastoral universitar
din Košice, Pontiful a amintit că în aceste zile începe noul an universitar şi
a implorat de la Duhul Sfânt darurile sale preţioase, în special adevărata înţelepciune.
Iată
şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la recitarea rugăciunii
Îngerul Domnului împreună cu pelerinii reuniţi la Castel Gandolfo, în a doua duminică
de septembrie, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultători noştri dispuşi să
o primească în spirit de credinţă. Aici sericiul audio: