2010-09-07 11:30:42

A spune "nu" în numele lui Cristos, o cruce de purtat: cardinalul Bertone la Vercelli


(RV - 7 septembrie 2010) "Creştinul trebuie să ştie să spună NU anumitor convingeri şi obiceiuri pentru a-i aparţine lui Cristos": a spus cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone la predica pronunţată duminică 5 septembrie la Vercelli cu ocazia celei de-a 960-a aniversări a Conciliului care s-a desăşurat în acestă dieceză din nord-vestul Italiei în 1050, reafirmând prezenţa reală a Trupului lui Cristos în sacramentul Euharistiei. "Un eveniment plin de semnificaţie eclezială, teologică, spirituală" - a subliniat cardinalul Bertone care a condus dieceza de Vercelli timp de patru ani - şi care a purtat şi un mesaj de urări al lui Benedict al XVI-lea arhiepiscopului de Vercelli, Enroco Masseroni. Uniţi azi de aceeaşi credinţă catolică care cu atâtea secole în urmă l-a pus pe papa Leon al IX-lea şi pe părinţii conciliari la Vercelli în contact cu Cristos Mântuitorul, o întâlnire - a amintit Benedict al XVI-lea - care se reînnoieşte şi se consolidează în mod singular în fiecare duminică, la banchetul Euharistic". Conciliul de la Vercelli reafirmă în acest sens - conform doctrinei învăţate de la Lanfranco din Pavia şi contrazicând tezele spiritualiste - că această întâlnire implică un real contact cu Trupul lui Isus, acolo unde prin consacrarea pâinii şi a vinului se transformă în substanţa cărnii şi sângelui Domnului". Şi mai departe în...

Serviciul audio, aici: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.