În aşteptarea Papei, episcopii englezi îşi istorisesc într-un video propria experienţă
de credinţă
(RV – 2 septembrie 2010) „Inima vorbeşte inimii”: reluând moto-ul călătoriei apostolice
a Papei Benedict al XVI-lea în Regatul Unit, nouă episcopi din această ţară au realizat
o serie de video-clipuri în care istorisesc parcursul lor de credinţă. Unii prelaţi
au povestit chiar experienţe personale dureroase pentru a sublinia marea consolare
pe care au primit-o de la rugăciune şi de la relaţia personală cu Dumnezeu.
Istorie
de credinţă, din adâncul inimii, sub semnul cardinalului Newman şi a papei Benedict
al XVI-lea: cu acest spirit nouă episcopi englezi au povestit – prin intermediul unor
video-clipuri – experienţa întâlnirii lor cu Domnul.
Arhiepiscopul de Liverpool,
Patrick Kelly, a amintit emoţia trăită în timpul pelerinajului în Ţara Sfântă şi a
făcut o reflecţie legată de apropiata călătorie a Papei în ţinutul britanic: •
„Cadru vizitei Sfântului Părinte este constituit di reafirmarea convingerii cu care
a început de altfel prima sa Scrisoare enciclică, „Deus caritas est” („Dumnezeu este
iubire”). În enciclică, Succesorul lui Petru insistă asupra faptului că a fi creştin
nu reprezintă în primul rând o idee elevată şi nici măcar o alegere etică; este mai
ales o întâlnire cu un eveniment, cu o persoană. Unica persoană a cărui moarte poate
să reconcilieze: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu”.
Din partea sa,
mons. John Arnold, episcop auxiliar de Westminster le-a încredinţat credincioşilor
sentimentele trăite în ziua în care i-a murit mama. „Am simţit că Dumnezeu era prezent”
– spune – „şi acea experienţă m-a marcat profund”.
Mons. Kieran Conry, episcop
de Arundel şi Brighton a istorisit impresionanta experienţă a unei Sfinte Liturghii
celebrate într-o catacombă din Roma. Îşi aminteşte lacrimile de emoţie la gândul că
în acel loc au fost îngropaţi primii creştini. „Am înţeles – spune mons. Conry – că
sunt parte a unei mari istorii”.
Episcopul din Wrexham, Edwin Regan, s-a oprit
asupra frumuseţii creaţiei, semn al iubirii lui Dumnezeu.
Episcopul de Portsmouth,
Crispian Hollis a atins tema călătoriei, vorbind despre limbajul inimii şi îndemnându-i
pe englezi să se oprească şi să lase ca Domnul să-i întâlnească: • „Trăim azi într-o
lume atât de exigentă şi de plină de ocupaţii şi acest mod de a trăi este foarte obositor
şi deseori neproductiv. Sugestia mea către toţi cei care se simt oprimaţi de acest
tip de presiune este de a avea curajul încrederii în celălalt şi de a-şi pune încrederea
în Domnul: Dumnezeu este Dumnezeul iubirii şi al compasiunii, al iertării şi al înţelegerii”.