2010-09-02 15:34:18

Speranţe pentru reluarea dialogului de pace în Orientul Mijlociu în centrul întâlnirii dintre Papa şi preşedintele israelian Peres


(RV – 2 septembrie 2010) Sfântul Părinte s-a întâlnit joi dimineaţă, la Castel Gandolfo, cu preşedintele israelian Shimon Peres. Întrevederea coincide cu reluarea joi, la Washington, a colocviilor de pace pentru Orientul Mijlociu de la care se speră să „ajute la stabilirea unui acord respectuos al aspiraţiilor legitime ale celor două popoare”.

Preşedintele izraelian Peres şi-a început vizita la 9.20, cu o plimbare în grădinile din Castel Gandolfo, oprindu-se mai ales la ruinele vilei lui Domiţian (teatru şi portic acoperit) şi în grădina „Belvedere”.

Colocviile cordiale cu Sfântul Părinte au durat circa 40 minute, în engleză; de asemenea, preşedintele israelian a fost primit de cardinalul Secretar de stat, Tarcisio Bertone împreună cu Secretarul pentru Raporturile cu Statele, mons. Dominique Mamberti cu care s-a întreţinut circa o jumătate de oră.

Potrivit comunicatului Sălii de Presă a Sfântului Scaun, în timpul întâlnirii a fost amintit pelerinajul papei Benedict la XVI-lea în Ţara Sfântă, în luna mai a anului trecut.

„Referitor la reluarea contactelor directe dintre israelieni şi palestinieni, în program joi la Washington, s-a exprimat speranţa ca acest pas să ajute la posibilitatea ajungerii la un acord respectuos al aspiraţiilor legitime ale celor două popoare, în măsură să ducă la o pace stabilă în Ţara Sfântă şi în întreaga regiune.

De asemenea, s-a evidenţiat încă o dată condamnarea oricărei forme de violenţă şi necesitatea de a garanta tuturor populaţiilor din regiune condiţii de viaţă mai bune.
Nu a lipsit de asemenea o referire la dialogul interreligios şi o privire de ansamblu la situaţia internaţională.
Colocviile – continuă comunicatul Sălii de Presă – au permis şi examinarea raporturilor dintre statul Israel şi Sfântul Scaun şi raporturile dintre autorităţile statale şi comunităţile catolice locale.
Referitor la acest aspect, s-a subliniat semnificaţia cu totul specială a prezenţei acestor comunităţi în Ţara Sfântă şi contribuţia lor la binele comun al societăţii şi datorită şcolilor catolice.

S-a luat de asemenea act de rezultatele obţinute de comisia de lucru bilaterală, activă de mulţi ani în elaborarea unui acord referitor la chestiuni de caracter economic, exprimându-se speranţa unei concluderi rapide a acestuia.

În timpul întâlnirii s-a făcut şi tradiţionalul schimb de daruri: Peres i-a dăruit Papei unul din cele mai antice simboluri ale religiei ebraice, tradiţionalul candelabru cu şapte braţe, numit Menorah, din argint, opera unui artist israelian, cu următoarea dedicaţie compusă de preşedintele israelian: „Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, Păstorul care încearcă să ne conducă la păşuni ale binecuvântării şi ale păcii . Cu mare stimă, Shimon Peres, Preşedintele Statului Israel.

Din partea sa, Papa i-a dăruit preşedintelui Peres o medalie de bronz, cu diametrul de circa 14 cm, în interiorul unei rame de travertin, deci cu diametrul total de circa 30 de cm), o copie a medaliei aşezată de Papa Alexandru al VII-lea, în 1657, în interiorul primei pietre a colonatului nord al bazilicii „Sfântul Petru”. Medalia are gravat proiectul iniţial al sistematizării pieţei „Sfântul Petru”, desenat de Bernini.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.