Cei ce dau un ospăţ să imite gratuitatea lui Dumnezeu cu invitaţii la ospăţul său de nuntă: consideraţii omiletice la Duminica a XXII-a, AN,C

(RV - 28 august 2010) E Ziua Domnului! Evanghelia proclamată la Liturghia duminicii trecute termina cu imaginea ospăţului: „Atunci vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la ospăţ în împărăţia lui Dumnezeu. Da, sunt unii dintre cei din urmă care vor fi cei dintâi şi dintre cei dintâi care vor fi cei din urmă" (Lc 13, 29-30). S-a spus că pentru a intra în sala de festivităţi unde are loc ospăţul în prezenţa stăpânului casei, invitaţii trebuie să treacă pe „poarta cea îngustă”, că sala este mare şi încăpătoare pe măsura generozităţii stăpânului, iar locurile pregătite sunt suficiente pentru toţi cei care doresc să intre.

Dar cum se poate ocupa un loc la acest ospăţ de nuntă? Efortul, silinţa celor chemaţi constă în primul rând în acceptarea oferitei de mântuire propusă de Dumnezeu în persoana mirelui care este Isus şi în trăirea vieţii de fiecare zi, de o aşa manieră încât stăpânul să poată recunoaşte în ea "haina de nuntă", semnele trăirii Cuvântului său.

Evanghelia duminici de azi, a XXII-a din Timpul liturgic ordinar dezvoltă mai departe tema accesului la masa împărăţiei lui Dumnezeu trecând pe poarta îngustă a urmării lui Cristos cel mort şi înviat. Este luată din capitolul 14 al Evangheliei lui Luca, dedicat temei „ospăţului”, numit de exigeţi „capitolul simpozionului lui Luca”, de la semnificaţia greacă a acestui cuvânt care aminteşte de banchetul zeilor din Olimpul Greciei antice.

Spre deosebire de Ioan Botezătorul, Isus preferă să stea la masă împreună cu alţii. Este a şasea oară când evanghelistul Luca notează acest lucru. Isus nu face deosebire între persoane: acceptă invitaţii sau se auto-invită în casa bogatului ca şi în cea a săracului. a păcătosului sau a fariseului, doar modul de a sta la masă este deosebit. Stând la masă cu vameşii şi păcătoşii, Isus pune în evidenţă iertarea lui Dumnezeu: ei nu sunt excluşi, cum îşi închipuie unii, ci sunt primi destinatari ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Altfel stau lucrurile când Isus se află în casa unui fariseu sau a unui om bogat: aici oferă de fiecare dată o „lecţie de viaţă”…Casa şi masa îi dau lui Isus prilej de sărbătoare şi de învăţătură. A sta la masă împreună cu alţii înseamnă pentru Isus clipe de bucurie şi sărbătoare dar şi momente preţioase de învăţătură pentru viaţă. Ambele aspecte sunt prezente la orice Liturghie euharistică, şi mai ales la Liturghia duminicală: o lungă conversaţie în ascultarea Cuvântului, binecuvântarea mesei şi apoi, împărtăşania - ospăţul.

Observator atent, Isus constată mai întâi ce se întâmplă în jur şi dă o lecţie pentru viaţă. Intrat în casa unuia dintre fariseii de frunte, într-o zi de sâmbătă, ca să stea la masă, Isus, observând că invitaţii îşi alegeau locurile cele dintâi, le-a spus această asemănare: "Când eşti invitat la nuntă, nu te aşeza în fruntea mesei, căci s-ar putea să fie invitat şi cineva mai de vază decât tine; atunci cel care v-a invitat, şi pe tine şi pe el, va veni şi-ţi va spune: «Lasă-l pe el în locul acesta». Şi tu, ruşinat, te vei aşeza în locul cel din urmă. Dimpotrivă, când eşti invitat, aşează-te pe locul cel din urmă. Atunci când va veni cel care te-a invitat, îţi va zice: «Prietene, poftim mai sus!» şi aceasta va fi o cinste pentru tine în ochii tuturor celorlalţi oaspeţi. Căci cine se înalţă va fi umilit, iar cine se umileşte va fi înălţat!" Apoi, i-a spus celui care l-a invitat: "Când dai un ospăţ la prânz sau la cină, nu-i invita pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe părinţii tăi, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi astfel să-ţi primeşti răsplata. Dimpotrivă, când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci, pe schilozi, pe şchiopi şi pe orbi. Atunci ferice de tine, căci ei nu au cu ce să-ţi răsplătească şi îţi vei primi răsplata la învierea celor drepţi"(Lc 14,1.7-14).

De la reguli de conduită dictate de bunul simţ, la reguli pentru participarea la ospăţul veşnic al împărăţiei lui Dumnezeu. Dacă asemănarea este o formă de povestire adoptată de Isus pentru a vesti Evanghelia împărăţiei, ne întrebăm, care este în aceste caz, vestea cea bună, vestea mântuirii? Răspunsul îl găsim în cele două situaţii: ce atitudine trebuie să adopte cineva când este invitat la un ospăţ şi cum trebuie să procedeze când el însuşi dă un asemenea ospăţ?

Comentează părintele carmelit Bruno Secondin, profesor de Teologie spirituală la Universitatea Pontificală Gregoriana:
De această dată, Isus este de-a dreptul provocator. A fost invitat în casa unui fariseu de frunte pentru prânz, şi mai întâi începe să facă ironii privind mania unora de a ocupa primele locuri, cu riscul de a fi coborâţi mai în urmă dacă soseşte un personaj mai important. Şi apoi îi dă o lecţie de stil fariseului care îl invitase: nu invita pe cel care te poate invita la rândul său, schimbându-vă reciproc favorurile, ci invită-i pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi şi pe orbi, adică pe cei care nu vor putea să te invite niciodată.

Este exact contrariul atitudinilor noastre. Chiar în Biserică. În epoca imaginii, cine nu caută să se remarce, să se facă văzut, să capete mai mare vizibilitate - cum se spune, ocupând locurile mai din faţă, pentru a lăsa de înţeles că este printre primii şi înaintea Domnului? Şi când se întâmplă să fie invitaţi la masă cei săraci, cei fără posibilităţi? Poate o dată pe an, da, într-o tresăltare a spiritului de binefacere, dar în mod obişnuit, nu! Apoi, despre schilozi, şchiopi, orbi, nici vorbă! Deranjează. Strică sărbătoarea - se spune. Mai bine nu, este prea complicat! Mai bine să stea acasă, fie ei chiar rude!

Ca învăţătură la prima situaţie, cea a alegerii primelor locuri la ospăţ, Isus conclude: „Cine se înalţă va fi umilit, iar cine se umileşte va fi înălţat!"
Referitor la cea de-a doua situaţie, cum trebuie procedat când dăm un ospăţ, Isus asigură: dacă se urmăresc calculele omeneşti, atunci nu se rezolvă nimic. Dar numai cine nu se uită la avantaje şi nu face favoruri interesate, ci urmează regula gratuităţii, pierde şi este darnic în a oferi ospitalitate, nu se uită la ce ar putea primi în schimb, acela îşi îmbunătăţeşte propria viaţă, făcând-o mai frumoasă şi liberă şi în acelaşi timp face societatea mai bună. Logica darului fără calcule este ca şi cum ai arunca seminţe în vânt: va face să înflorească cerul, şi omenirea ar fi mai puţin egoistă. Este ceea ce îi îndeamnă Isus pe ucenicii său: în dar aţi primit în dar să daţi. Şi Dumnezeul milostivirii, Tată Domnului nostru Isus Cristos ni-l va da pe Duhul Sfânt, Duhul iubirii sale nemărginite.

Duminică plăcută, iubiţi ascultători.
 
Aici serviciul audio: