2010-08-26 13:39:21

Irak: răpit, un creştin originar din Mosul


RV 26 aug 2010. Un creştin siro-catolic a fost răpit miercuri la Karakosh-Baghdeeda de un grup de oameni înarmaţi, care ulterior au cerut o răscumpărare de 15 mii de dolari SUA. Surse locale au afirmat pentru agenţia AsiaNews că familia a plătit deja suma cerută dar răpitorii încă nu l-au repus în libertate pe creştinul irakian.

Louyaé Behnam, 35 de ani, este originar din Mosul, unde în urmă cu câţiva ani avea un magazin. Din motive de securitate, s-a transferat împreună cu familia la Karakosh-Baghdeeda, la circa 30 km de Mosul. Oraşul majoritar creştin este situat în districtul Karakosh, din Câmpia Ninive, şi găzduieşte un număr mare de refugiaţi creştini, originari din Mosul şi Baghdad. Nordul Irakului este de mai mult timp ţinta unor atacuri împotriva comunităţii creştine, în centrul luptei pentru putere între arabi, kurzi şi turcomani. Potrivit creştinilor, atacurile au legătură cu proiectul înfiinţării unei enclave creştine în Câmpia Ninive, proiect pe care guvernul nu încearcă pe nici o cale să-l contrasteze.

Miercuri, peste 50 de persoane au murit în urma unor atacuri comise în oraşele Kirkuk, Falluja, Tikrit, Mosul, Basra, Ramadi şi Karbala. Pentru oficialii irakieni atentatele sunt comise de extremiştii organizaţiei Al-Qaida, dar surse locale susţin că "atacurile sunt politicizate şi n-au legătură cu Al-Qaida, scopul lor fiind intimidarea populaţiei".







All the contents on this site are copyrighted ©.