2010-08-25 13:51:06

Audienţa generală: apel pentru încetarea violenţelor în Somalia. Benedict al XVI-lea vorbind despre figura Sfântului Augustin invită: nu încetaţi să căutaţi Adevărul


(RV - 25 august 2010) Papa, în cursul audienţei generale de miercuri ţinută în curtea interioară a reşedinţei pontificale din Castel Gandolfo, a lansat un presant apel pentru încetarea violenţelor în Somalia. În cateheza sa a îndemnat credincioşii să-i aibă pe Sfinţi drept tovarăşi pe drumul de credinţă şi revenind asupra figurii Sfântului Augustin, a cărui comemorare liturgică se celebrează pe 28 august, s-a oprit asupra uneia din caracteristicile sale fundamentale: căutarea constantă a Adevărului.

Deci, papa Benedict şi-a îndreptat gândul spre Mogadishu, capitala Somaliei, de unde continuă să sosească ştiri despre acte de violenţă feroce şi care marţi a fost teatrul unui nou masacru:
Sunt aproape sufleteşte de familiile victimelor şi de toţi cei care, în Somalia, suferă din cauza urii şi instabilităţii. Urez ca, cu ajutorul comunităţii internaţionale, să nu fie cruţate eforturi pentru a restabili respectarea vieţii şi a drepturilor omului.

 
În cateheza audienţei generale, Benedict al XVI-lea a invitat credincioşii să-i aibă pe Sfinţi ca „tovarăşi de călătorie” pe drumul vieţii creştine. „Fiecare - a afirmat - ar trebui să aibă vreun Sfânt care să-i fie familiar, pentru a-l simţi aproape cu rugăciunea şi mijlocirea sa, dar şi pentru a-l imita”. Trebuie de aceea să-i cunoaştem mai bine pe Sfinţi, plecând de la acela al cărui nume îl purtăm, citindu-i viaţa şi scrierile:
Fiţi siguri că vor deveni călăuze bune pentru a-l iubi şi mai mult pe Domnul şi ajutoare sigure pentru creşterea voastră umană şi creştină. Cum ştiţi, şi eu sunt legat în mod special de câteva figuri de Sfinţi: între acestea, pe lângă Sfântul Iosif şi Sfântul Benedict al căror nume îl port, şi alţii, este Sfântul Augustin, pe care am avut darul de a-l cunoaşte, ca să spun aşa, îndeaproape prin studiu şi rugăciune şi care a devenit un bun „tovarăş de călătorie în viaţa mea şi în ministerul meu.

 
Papa a amintit un aspect important din experienţa umană şi creştină a Sfântului Augustin, şi anume „căutarea neliniştită şi constantă a Adevărului”. O caracteristică - a explicat - actuală şi în epoca noastră în care pare că relativismul este în mod paradoxal „adevărul care trebuie să ne ghideze gândirea, opţiunile, comportamentul”. Sfântul Episcop de Hipona - a relevat pontiful - „este un om care a nu trăit niciodată cu superficialitate”, nu a căutat „pseudo-adevăruri incapabile să dea o pace durabilă inimii”, dar „acel Adevăr care dă sens existenţei şi este ’locuinţa’ în care inima află seninătate şi bucurie”:
Cel al său, o ştim, nu a fost un drum de credinţă uşor: a crezut că întâlneşte Adevărul în prestigiu, în carieră, în posesia lucrurilor, în vocile care îi promiteau fericire imediată; a comis erori, a trecut prin stări de tristeţe, a înfruntat insuccese, dar - şi aceasta este important - nu s-a oprit niciodată, niciodată nu s-a mulţumit cu ceea ce îi dădea doar o licărire de lumină; a ştiut să privească în adâncul fiinţei sale dându-şi astfel seama, cum scrie în „Confesiuni” că acel Adevăr, acel Dumnezeu pe care îl căuta cu toate puterile era mai intim sieşi de cât el însuşi, îi fusese mereu alături, nu-l părăsise niciodată, era în aşteptare pentru a putea intra în mod definitiv în viaţa sa.

„Sfântul Augustin - a spus în continuare papa - a înţeles, în căutarea sa neliniştită, că nu este el cel care a găsit Adevărul, ci Adevărul însuşi, care este Dumnezeu, a alergat după el şi l-a găsit”. Şi în acest drum spre adevăr, pentru Sfântul născut la Tagaste este fundamentală tăcerea: „creaturile trebuie să tacă dacă trebuie să intre în locul lor tăcerea în care Dumnezeu poate vorbi”. Acest lucru - a observat - este adevărat şi în vremea noastră: uneori avem un fel de teamă de tăcere, de reculegere, de a ne gândi la propriile acţiuni, la sensul profund al propriei vieţi:
Deseori se preferă să se trăiască doar clipa ca trece-n fugă, făcându-şi iluzia că aduce fericire durabilă; se preferă a trăi - pentru că pare mai uşor - cu superficialitate, fără a se gândi: din contra, ne este teamă de a căuta Adevărul sau poate ne e teamă ca Adevărul să ne găsească, să ne prindă şi să ne schimbe viaţa, cum s-a întâmplat cu Augusatin.

Papa Benedict a încheiat cateheza generală de miercuri la Castel Gandolfo cu acest îndemn:
Dragi fraţi şi surori, aş vrea să vă spun tuturor, şi celui care se află într-un moment de dificultate în drumul de credinţă, ca şi celui care participă puţin la viaţa Bisericii sau celui care trăieşte ca şi cum Dumnezeu nu ar exista”. să nu vă fie teamă de Adevăr, să nu întrerupeţi niciodată drumul spre el, niciodată să nu încetaţi de a căuta adevărul profund asupra voastră înşivă şi asupra lucrurilor cu ochiul interior al inimii. Dumnezeu nu va refuza să ne dea Lumină pentru a vedea şi Căldură pentru face ca inima să simtă că ne iubeşte şi că doreşte să fie iubit.

După saluturile în diferite limbi, mai multe decât altă dată, Sfântul Părinte a intonat rugăciunea Tatăl nostru în limba latină şi a dat binecuvântarea sa apostolică ce ajunge pe această cale la toţi ascultătorii noştri.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.