Benedict al XVI-lea: Sfântul Laurenţiu ne învaţă că sfinţenia nu se demodează cu trecerea
timpului ci exprimă şi mai mult nevoia omului de Dumnezeu
(RV – 10 august 2010) Sfântul Laurenţiu, unul din cei şapte diaconi ai Romei, a fost
martirizat în anul 258, sub împăratul Valerian, pentru că a apărat bunurile destinate
cultului şi săracilor.
Dar cine era Laurenţiu, cel devenit sfânt? Pentru a
răspunde, avem nevoie de o retrospectivă istorică, cercetând mai exact secolul al
III-lea d.C. Imperiul roman se clătina, fiind atacat pe mai multe fronturi, în special
de goţi şi de perşi. Împăratul Valerian, încercând să întărească unitatea imperiului
în jurul cultului păgân, declanşează persecuţia anticreştină. Discipolii lui Isus
sunt prea diferiţi şi de aceea sunt consideraţi periculoşi şi chiar o ameninţare pentru
ideologia unică a Statului. Spre deosebire de predecesorii lui, Valerian nu ucide
doar simpli credincioşi, cât mai ales pe cei care-i conduc. Sub domnia sa sunt decapitaţi
doi Papi: Ştefan I şi Sixt al II-lea. Sfântul Laurenţiu – în calitate de diacon
– administra bunurile Bisericii în slujba celor nevoiaşi, de aceea prefectul Cetăţii
îi porunceşte să-i predea tezaurul pe care-l avea în administraţie. Laurenţiu se prezintă
la prefect cu o comoară cu totul specială: o mulţime de infirmi, de săraci, orbi şi
tot felul de bolnavi. Aceştia erau comoara, căci lor le împărţise toate bunurile Bisericii.
Sfântul Laurenţiu, diacon şi martir, a fost ars de viu pe un grătar în anul 258. Pe
9 august 2009, la rugăciunea mariană „Îngerul Domnului”, Succesorul lui Petru l-a
amintit astfel pe sfântul pentru care săracii erau un adevărat tezaur:
•
„Aceşti sfinţi sunt martori ai acelei iubiri care iubeşte 'până la sfârşit' şi care
nu ţine cont de răul primit ci îl combate cu binele (cfr 1Cor 13, 4-8). De la aceştia
putem învăţa, mai ales noi preoţii, eroismul evanghelic care ne îndeamnă – fără a
avea teamă de nimic – să dăm propria viaţă pentru mântuirea sufletelor. Iubirea învinge
moartea!”
După doi ani de la moartea Sfântului Laurenţiu, Valerian
este prins de către perşi, al căror rege – potrivit tradiţiei – îl folosea pe post
de scăunel pentru a urca pe cal. Valerian îşi va găsi moartea departe de Roma, în
timp ce trupul Sfântul Laurenţiu este înmormântat la Roma, în câmpul numit Verano.
La Audienţa generală din 10 august 2005, Episcopul Romei îl indică pe sfântul
diacon Laurenţiu ca model pentru toţi creştinii:
• „Dragi credincioşi,
imitaţi exemplul său şi, asemenea lui, fiţi întotdeauna gata să răspundeţi cu fidelitate
la chemarea Domnului.”
Vă reamintim că pe 30 noiembrie 2008, în prima
duminică din Advent din acel an, Benedict al XVI-lea a mers în vizită pastorală la
parohia romană “Sfântul Laurenţiu dinafara Zidurilor” “San Lorenzo fuori le Mura”,
unde se află şi cimitirul monumental Verano. Sfântul Părinte a prezidat atunci Sfânta
Liturghie de încheiere a Anului Laurenţian, prilejuit de împlinirea a 1750 de ani
de la martiriul Sfântului Laurenţiu, subliniind în omilie mesajul sfinţeniei sale:
•
„Şi care mesaj mai de preţ se poate primi de la Sfântul Laurenţiu dacă nu cel al sfinţeniei?
El ne repetă că sfinţenia, adică a merge în întâmpinarea lui Cristos care vine mereu
să ne viziteze, nu se demodează, dimpotrivă – cu trecerea timpului, străluceşte în
mod luminos şi manifestă perena aspiraţie a omului spre Dumnezeu.”