2010-08-09 15:49:24

Centenarul decretului „Quam singulari Christus amore” al papei Pius al X-lea: reflecţiile cardinalului Antonio Cañizares Llovera, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor


(RV – 9 august 2010) La centenarul decretului „Quam singulari”, prin care papa Pius al X-lea, beatificat în 1951 şi canonizat în 1954, cobora la 7 ani vârsta pentru primirea Primei Sfânte Împărtăşanii, card. Antonio Cañizares Llovera, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, a subliniat într-un articol din „L'Osservatore Romano” predilecţia şi solicitudinea Bisericii faţă de copii.

„Harul lui Dumnezeu este mai puternic decât faptele noastre, decât planurile şi programele noastre”, afirmă cardinalul Cañizares evidenţiind că, prin decretul „Quam singulari”, Pius al X-lea a dorit să transmită Bisericii sensul, valoarea şi importanţa centrală a Sfintei Împărtăşanii în viaţa tuturor celor botezaţi, inclusiv a copiilor, amintind tuturor despre iubirea şi atenţia specială a lui Isus faţă de copii.

Cu aceiaşi predilecţie faţă de copii, continuă prefectul departamentului vatican pentru cultul divin, Biserica se îngrijeşte şi se preocupă de ei, de aceea – ca o mamă iubitoare – îşi doreşte ca copiii ei să poată beneficia cât mai repede de darul cel mai mare pe care Isus l-a lăsat în memoria sa: trupul şi sângele său, pâinea vieţii; căci graţie Preasfintei Împărtăşanii, Isus în persoană, unicul Fiu al lui Dumnezeu, intră in viaţa celui care îl primeşte, intră să sălăşluiască în el.

Centenarul decretului „Quam singulari” este o ocazie providenţială pentru a ne aminti şi a şi a insista ca copiii să primească prima Sfântă Împărtăşanie la vârsta înţelegerii şi nu mai târziu, subliniază cardinalul Cañizares Llovera, avertizând că nu este recomandabilă practica care se extinde din ce în ce mai mult de amânare a vârstei Primei Sfinte Împărtăşanii. Mai ales ţinând cont de ambientul potrivnic în care cresc în prezent – explică – este bine ca cei mici să nu fie privaţi da darul lui Dumnezeu, care este garanţia creşterii lor ca fii ai lui Dumnezeu. Copiii se confruntă cu multe dificultăţi în ziua de azi: sunt victime ale crizei familiei, sunt înconjuraţi de un ambient problematic care nu-i încurajează să fie aşa cum îi vrea Dumnezeu. De aceea, în acest climat este şi mai necesară pentru ei întâlnirea, prietenia şi uniunea cu Isus, cu prezenţa şi cu forţa sa.

Când Pius al X-lea a anticipat vârsta Primei Sfinte Împărtăşanii, a insistat şi asupra necesităţii unei cât mai bune formări, a unei cateheze cât mai bine făcute. De aceea, insistă cardinalul Cañizares Llovera, azi trebuie să însoţim această anticipare a vârstei cu o nouă şi stăruitoare pastorală de iniţiere creştină, indicând Catehismul Bisericii Catolice ca ghid principal, peste care nu se poate trece în această pastorală nouă şi reînnoită a iniţierii creştine, atât de fundamentală pentru viitorul Bisericii.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.