2010-08-08 19:33:13

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


RV 8 aug 2010. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Benedict al XVI-lea, la rugăciunea mariană "Angelus Domini", recitată duminică la Castelgandolfo, a îndemnat la îndreptarea vieţii "pornind de la Dumnezeu şi în vederea lui Dumnezeu", asemenea sfinţilor din noua săptămână. "Nu, setei de putere şi egoismelor; da, iubirii lui Dumnezeu". La saluturile în diferite limbi, îngrijorarea Papei pentru cei rămaşi fără un loc de muncă sau fără locuinţă.

- S-a încheiat duminică la Santiago de Compostela, în Spania, Pelerinajul tinerilor europeni 2010. La Sfânta Liturghie solemnă, card. Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici, a spus tinerilor pelerini un călduros "Hasta luego a Madrid", dându-le întâlnire în jurul Sfântului Părinte în 2011 în capitala spaniolă pentru Ziua Mondială a Tineretului.

- La centenarul decretului "Quam singulari", prin care papa Sfântul Pius al X-lea cobora la 7 ani vârsta pentru prima Sfântă Împărtăşanie, card. Antonio Canizares Llovera, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, a subliniat într-un articol din L'Osservatore Romano predilecţia şi solicitudinea Bisericii faţă de copii. "Harul lui Dumnezeu este mai puternic decât faptele noastre, decât planurile şi programele noastre", afirmă cardinalul Canizares.

- Iaşi. Prin scrisoarea pastorală "Vara împreună, la Cacica", episcopul Petru Gherghel a invitat copii şi adolescenţii Diecezei de Iaşi să participe la pelerinajul anual care are loc la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica în zilele de 14 şi 15 august, informează situl diecezei "ercis.ro". Iniţiativa îşi propune să continue spiritul pelerinajului internaţional al ministranţilor, desfăşurat la Roma în perioada 2-4 august 2010. Sunt invitaţi să participe toţi copii şi adolescenţii din dieceză, dar în special cei care au participat la campusurile parohiale, vocaţionale şi la diferitele iniţiative din timpul verii, precum şi ministranţii. Tinerii, care în mod tradiţional se întâlneau pentru pelerinajul tinerilor, sunt invitaţi să îşi ofere disponibilitatea ca voluntari.

- Pakistan. Continuă agonia populaţiei afectată de indundaţiile fără precedent. Victimele ploilor musonice au ajuns la cel puţin 1.600 de persoane, cu peste 15 milioane de sinistraţi. Potrivit unor surse oficiale "guvernul a făcut tot ce era posibil, dar situaţia a depăşit orice închipuire".

- Nepal. La peste o lună de la căderea guvernului, nu se apropie de soluţionare criza politică a tinerei republici asiatice. La Radio Vatican, vicarul apostolic de Nepal, mons. Anthony Francis Sharma afirmă: "în timp ce politicienii se ceartă, lumea moare de foame".

- Bucureşti. Atenţionare meteo cu cod galben de ploi şi vijelii, duminică după amiază şi luni, valabil în Moldova şi Muntenia.

- Ecuador. Acord între autorităţile de la Quito şi reprezentanţii Naţiunilor Unite pentru salvarea pădurii amazonice din Parcul Yasuní, ameninţat de interesele companiilor de extracţie a petrolului.

- Italia. Arhiepiscopul oraşului Perugia a trimis tinerilor o Scrisoare pentru a-i îndemna să trăiască bine vacanţa, ca timp de odihnă şi de căutare a lui Dumnezeu.

- Australia. Un traseu pe jos de 2 mii de kilometri, de la Cairns la Stanthorpe, în Queensland, pentru a face cunoscut că mai sunt încă 2 mii de limbi, vorbite de 350 de milioane de oameni, care nu au o traducere a Bibliei. Protagoniştii inţiativei, trei prieteni care vor porni ineditul maraton la 24 august şi se vor opri după 80 de zile, pe 11 noiembrie, în Ziua Memoriei. Manifestarea a atras şi aprobarea arhiepiscopului catolic de Brisbane, mons. John Bathersby.

- Din actualitatea internaţională. China: ploi musonice şi aluviuni, în nord-vestul ţării, soldate cu cel puţin 127 de morţi. Afganistan: 4 poliţişti şi 5 militari din Forţele Internaţionale, ucişi în urma unui atentat sinucigaş, respectiv, a exploziei unei bombe rudimentare. Rusia: sute de persoane abandonează Moscova, în faţa caniculei şi a fumului de la recentele incendii de pădure. Creta: cutremur de 4,8 grade Richter.

- Luni, 9 august, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul apostol Matia şi, la fel ca în calendarul roman sau latin, Sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), fecioară, martiră, co-patroană a Europei, anul 1942.







All the contents on this site are copyrighted ©.